CERERE FORMULATĂ DE CHIRIAŞ PENTRU CUMPĂRAREA UNUI IMOBIL DOBÂNDIT DE STATUL ROMÂN ÎN TEMEIUL DECRETELOR NR. 218/1960 Şl 712/1966.
| Comentarii |
|
Din coroborarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi ale art. 3 din Legea nr. 10/2001, rezultă că formularea de către persoanele îndreptăţite (sau care se consideră îndreptăţite) a unei cereri de restituire în natură a unui imobil cu destinaţie de locuinţă împiedică vânzarea imobilului către chiriaşi sau terţe persoane, atâta vreme cât procedura de restituire nu a fost încă finalizată în sensul respingerii cererii de restituire în natură.
Secţia civilă, decizia nr. 366 din 7 martie 2003 i
Prin sentinţa civilă nr.4422 din 15 mai 2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. 3763/2002, a fost respinsă ca prematură acţiunea înaintată de reclamanţii P.l. şi P.O.V. împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect obligarea acestuia din urmă la a încheia cu reclamanţii contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr. 1 al imobilului situat în Cluj-Napoca, str. Porumbeilor nr. 22, înscris în CF nr. 139708 Cluj, nr. top 5471/1/1, precum şi întabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele :
în CF nr. 8117 Cluj-Napoca, sub nr. top 5471 este înscris imobilul casă şi teren, proprietari tabulari înscrişi sub B+5, 6, 7 şi 8 fiind H.l. şi soţia născută F.E., respectiv H.V. şi soţia F.B.
Porţiunile de proprietate înscrise sub B+5, 7 în favoarea lui H.l. şi H.V. au fost preluate de Statul Român, acesta înscriindu-şi dreptul de proprietate cu recunoaşterea unui drept
de folosinţă în favoarea Sfatului Popular al Oraşului Cluj.
Fiind deci un imobil preluat de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi întrucât numitul H.A. în calitate de moştenitor al proprietarilor tabulari H.l. şi F.E. a solicitat restituirea în natură a imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, prin notificare adresată Consiliului Local al Municipiului Ciuj-Napoca, devin aplicabile prevederile art. 43 din acest act normativ, potrivit cărora nu se pot înstrăina către chiriaşi decât imobilele care nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite.
Chiar dacă reclamantul P.R. este titularul unui contract de închiriere asupra apartamentului în litigiu, vânzarea către el şi cealaltă reclamantă s-ar putea avea în vedere doar după finalizarea procedurii de restituire către H.A.
împotriva sentinţei reclamanţii au declarat apel, respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1112/A din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Cluj.
în contra acestei decizii reclamanţii P.R. şi P.O.V. au declarat recurs, solicitând admiterea lui, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe pentru a ase stabili dacă imobilul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
Aşa cum bine a statuat prima instanţă şi cea de apel, coroborarea dispoziţiilor cuprinse în art. 43 alin. (1) („Imobilele care în urma procedurilor prevăzute la capitolul III nu se restituie persoanelor îndreptăţite rămân în administrarea deţinătorilor principali") şi alin. (3) („Imobilele cu destinaţia de locuinţe, prevăzute la alin. (1), pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preemţiune") ale Legii nr. 10/2001 fac fără echivoc concluzia că formularea de către persoanele îndreptăţite (sau care se consideră îndreptăţite) a unei cereri de restituire în natură conform procedurii stabilite prin capitolul III al Legii împiedică vânzarea - către chiriaşi sau terţe persoane - a imobilelor cu destinaţia de locuinţă, atâta vreme cât procedura de restituire nu a fost finalizată în sensul respingerii cererii de restituire în natură ce s-ar fi formulat.
Or, în cauza de faţă este dovedit că numitul H.A., în afirmata calitate de moştenitor al proprietarilor tabulari H.l. şi
F.E., a solicitat, în principal, restituirea în natură a imobilului „...situat în Cluj-Napoca, str. Porumbeilor nr. 23, imobil înscris în CF 8117 Cluj şi CF 139708 Cluj, nr. top 5471", deci şi a apartamentului nr. 1 ocupat astăzi de recurenţi, doar în subsidiar fiind solicitată acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că, prin raportare la sus-evocatele dispoziţii legale, nu s-ar putea încă dispune vânzarea către reclamanţi, în calitatea lor de chiriaşi beneficiari ai unui drept de preemţiune, a apartamentului în litigiu.
Fără temei afirmă recurenţii că preluarea de către Statul Român a cotelor ideale de proprietate care le-au aparţinut proprietarilor tabulari F.B (sub B+8) şi F.E. (sub B+6) s-ar fi făcut doar ulterior anului 1990, anume în temeiul sentinţei civile nr. 568/2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind vădit că aceasta are doar efect declarativ de drept în favoarea statului, iar nu constitutiv, atâta vreme cât prin chiar dispozitivul hotărârii se „constată că Statul Român a dobândit - cu titlu de lege, în baza Decretului nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966 - dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 din imobilul înscris în CF nr. 8117 Cluj nr. top 5471, aparţinând pârâţilor de sub B.6 şi B.8". Prin urmare, instanţa s-a mărginit la a constata o dobândire anterioară, deja produsă, iar nu la a dispune exclusiv pentru viitor, cu efect constitutiv, stabilirea dreptului statului.
în atari condiţii, este inutil a se administra dovezi pentru a se lămuri aspectele legate de documentele întocmite în anul 1954, esenţial fiind că, în sensul art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilul în litigiu apare ca unul preluat în mod abuziv de către Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ceea ce îl situează sub incidenţa de ansamblu a acestei legi, deci inclusiv, faţă de circumstanţele cauzei, sub acţiunea prevăzută de art. 43 alin. (1) şi (3).
Tot astfel, fără relevanţă sunt şi raţiunile pentru care, potrivit afirmaţiei recurenţilor, faţă de aceştia s-a tergiversat nejustificat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, deşi P.R. avea calitatea de chiriaş titular, în vreme ce în beneficiul altor chiriaşi s-a dispus deja vânzarea unui alt apartament (iar nu a unei cote din imobil), anume acela cu nr. 2.
Aşa fiind, legal a fost respinsă ca prematură acţiunea
reclamanţilor, ceea ce face nefondat şi prezentul recurs. (Judecător Valentin Mitea)
| ← CONTRACT DE LOCATIUNE. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR. OBLIGAŢIA... | CONTRACT DE ÎNTRETINERE. PRESTAREA ÎNTREŢINERII ATÂT ÎN... → |
|---|
