REVENDICARE. DAUNE COMINATORII. INADMISIBILITATE ULTERIOR MODIFICĂRII CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ PRIN O.U.G. NR. 138/2000
| Comentarii |
|
Obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii este nelegală, deoarece prin dispoziţiile art. 5803 şi 5804 C.pr.civ. legiuitorul şi-a exprimat preferinţa pentru aplicarea mijlocului de constrângere directă al amenzii civile în favoarea statului, stabilirea de daune cominatorii nemaiputând fi admisă, cu excepţia situaţiilor prevăzute în legi speciale.
Secţia civilă, decizia nr. 2761 din 21 noiembrie 2003
Prin sentinţa civilă nr. 1477 din 12 decembrie 2002 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, pronunţată în dosarul nr. 749/2002, s-a admis în parte acţiunea civilă înaintată de reclamanta L.F. împotriva pârâţilor C.l. şi C.V., dispunându-se obligarea pârâţilor la a-i preda reclamantei în deplină proprietate terenul în suprafaţă de 1571 mp („Ograda casei") situat conform schiţei aflate la dosarul nr. 1486/2000 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei, precum şi terenul în suprafaţă de 3140 mp („Vâlceaua Bisericii") situat conform schiţei aflate la acelaşi dosar, ambele schiţe făcând parte din sentinţă.
Au mai fost obligaţi pârâţii la a-i plăti reclamantei suma de 17.130.074 lei reprezentând despăgubiri civile, precum şi suma de 5.296.406 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.
A fost respins ca tardiv formulat capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri civile aferente anului 2002.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele :
Prin titlul de proprietate nr. 21881/53533 din 25 octombrie 1994 reclamanta a dobândit, prin reconstituire, dreptul de proprietate asupra unor terenuri agricole în suprafaţă totală de 2,66 ha situate pe raza satului Marin, comuna Crasna, jud. Sălaj, între acestea afiându-se şi terenurile litigioase.
Pârâţii au recunoscut că folosesc terenurile în litigiu.
Faţă de această stare de fapt şi raportul de expertiză efectuat în cauză a conchis că beneficiul nerealizat de reclamantă prin neutilizarea terenurilor în anii agricoli 1999-2001 a fost de 17.130.074 lei, sumă pe care pârâţii o datorează.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, apel admis prin decizia nr. 125 din 13 mai 2003 a Tribunalului Sălaj, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, în sensul obligării pârâţilor la plata sumei de 33.008.911 lei către reclamantă, cu dobânda legală aferentă începând cu data de 19 martie 2003, precum şi suma de 50.000 lei pe zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii începând cu data de 12 decembrie 2002 şi până la predarea terenurilor.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei.
în contra acestei decizii au declarat recurs pârâţii C.l. şi C.V., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului pe care l-au promovat, cu respingerea apelului reclamantei şi a acţiunii acesteia.
Recursul se va admite în parte, potrivit celor ce urmează :
Atâta vreme cât sentinţa civilă nr. 341 din 21 martie 2001 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei (prin care s-a admis acţiunea promovată de C.V. pentru anularea titlului de proprietate al actualei reclamante L.F.) nu a devenit definitivă şi irevocabilă, apelul declarat în contra ei fiind admis prin decizia civilă nr. 449 din 10 iulie 2001 a Tribunalului Sălaj, confirmată în recurs, ocuparea exercitată de pârâţi prin invocarea acestei sentinţe apare ca nelegitimă, căci doar hotărârile definitive sunt, de regulă susceptibile de executare silită, şi, în genere, de a produce efectele arătate în dispozitivul lor.
Aşa fiind, recurenţii de astăzi erau datori a aştepta anularea cu caracter irevocabil a titlului de proprietate al reclamantei intimate, ocuparea exercitată de ei neputând beneficia, în atari condiţii, de protecţia legii.
Este fără relevanţă că reclamanta nu şi-ar fi exprimat intenţia de a prelua terenurile în litigiu, căci esenţial este faptul ocupării lor fără titlu de către pârâţi conjugat cu acela al punerii reclamantei în imposibilitate de a cultiva terenul, cu obţinerea unor foloase materiale corespunzătoare.
Din oficiu a constatat însă Curtea că obligarea pârâţilor de către instanţa de apel la plata de daune cominatorii în sumă de 50.000 lei până la predarea terenului este vădit nelegală deoarece, pe de o parte, prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 5803 şi 5804 C.pr.civ., în urma adoptării O.U.G. nr. 138/2000, legiuitorul şi-a exprimat preferinţa pentru întrebuinţarea instituţiei amenzii cominatorii în favoarea statului, ceea ce lasă fără temei legal (afară de situaţiile stabilite prin legi speciale) aplicarea de daune cominatorii, iar pe de altă parte că aplicarea acestui mijloc de coerciţie cade în competenţa instanţei de executare şi numai în cazul neexecutării voluntare de către debitor a obligaţiilor de a face intuitu personae ori al refuzului de a respecta o obligaţie de
a nu face stabilită prin titlu executoriu.
Nici una dintre aceste cerinţe legale nu se afla îndeplinită în cauza de faţă, aceasta şi în condiţiile în care obligaţia de executat era una de predare a unui imobil, susceptibilă de executare silită prin aplicarea dispoziţiilor art. 578 - 5801 C.pr.civ.
(Judecător Valentin Mitea)
| ← ACŢIUNE REALĂ IMOBILIARĂ ÎNREGISTRATĂ DUPĂ INTRAREA ÎN... | CONTRACT DE LOCATIUNE. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR. OBLIGAŢIA... → |
|---|
