Certificat de vacanţă succesorală. Calitate procesuală activă pentru a cere anularea. Neacceptarea succesiunii. Repunerea în termen operată prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
| Comentarii |
|
Exercitarea acţiunii în anularea certificatului de moştenitor este condiţionată de existenţa în patrimoniul reclamantei a unui drept ignorat la momentul emiterii actului în discuţie, ceea ce presupune dovada acceptării moştenirii în termenul de 6 luni prescris de prevederile art. 700 C. civ.
Dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reglementează tocmai situaţia succesibililor care nu au acceptat succesiunea, repunerea în termen operând doar cu privire la imobilele vizate de legea specială.
Pe de altă parte, pentru valorificarea drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001, nu este necesar demersul pentru anularea certificatului succesoral, ce presupune existenţa motivului de nulitate la momentul eliberării acestui act. Prin simpla cerere adresată unităţii deţinătoare a imobilului a cărui restituire se solicită şi în măsura în care bunul face parte din categoriile de imobile expres reglementate prin art. 2 din Legea nr. 10/2001, succe- sibilul este repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii, cu privire la imobilul vizat de legea specială.
Aşadar, faptul că reclamanta a formulat notificare în temeiul acestei legi nu îi conferă, prin el însuşi, vocaţie la anularea certificatului de vacanţă succesorală, cazul special descris de art. 4
alin. (3) din Legea nr. 10/2001 neputând fi extins la toate bunurile succesorale, în sensul unei repuneri în termenul de acceptare a tuturor acestora.
O asemenea interpretare extensivă ar fi contrară scopului preconizat de legiuitor la edictarea legii, cât timp s-a prevăzut explicit limitarea sferei de aplicare a instituţiei repunerii în termen la bunurile ce constituie obiectul legii.
Pe de altă parte, în cazul în care s-ar anula pe cale judecătorească actul succesoral notarial, eventuala constatare a calităţii reclamantei de unic moştenitor nu ar opera în virtutea art. 4 alin. (3), nici măcar pentru imobil, întrucât nu se pune problema repunerii în termenul de acceptare, ci tocmai a acceptării succesiunii în termenul de 6 luni, manifestare de voinţă iniţial ignorată, dar, eventual, recunoscută prin anularea actului.
Faţă de considerentele expuse, reclamanta nu are niciun drept la succesiunea fratelui său, în condiţiile în care nu a înţeles să-şi valorifice vocaţia succesorală abstractă prin acceptarea moştenirii în termenul legal de 6 luni de la deces şi nici nu a formulat în cauză pretenţii legate de o potenţială acceptare tacită a succesiunii, cu consecinţa absenţei oricărei vătămări în patrimoniul său, prin emiterea certificatului de vacanţă succesorală, implicit a legitimării procesuale active, înţeleasă în termenii art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.
C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 1026 din 10 noiembrie 2004, în P.R. nr. 2/2005, p. 71
Prin sentinţa civilă nr. 1684 din 7 martie 2003, pronunţată în dosar nr. 14679/2002, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta R.C. împotriva pârâţilor Administraţia Financiară Sector 3 Bucureşti şi Municipiul Bucureşti şi a constatat nulitatea absolută a certificatului de vacanţă succesorală nr. 1623 din 10 decembrie 1987, eliberat de notariatul de Stat Sector 3, constatând, totodată, că reclamanta este unica moştenitoare a fratelui său, W.M., decedat la data de 23 noiembrie 1986.
în considerentele sentinţei, s-a arătat că certificatul de vacanţă succesorală, eliberat de pe urma defunctului frate al reclamantei, a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor procedurii succesorale notariale, reclamanta nefiind citată.
Reclamanta este, însă, unica moştenitoare a defunctului, fiind de drept în termenul de acceptare a succesiunii, potrivit art. 4 alin. (3) din
Legea nr. 10/2001, şi acceptând efectiv succesiunea prin notificarea tăcută de Prefectura Municipiului Bucureşti privind restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. P. nr. 3.
Apelurile declarate de ambii apelanţi au fost respinse, ca nefondate, prin dccizia nr. 1560 din 10 septembrie 2003, pronunţată în dosar nr. 1736/2003, prin care s-au confirmat legalitatea şi tcmeinicia considerentelor primei instanţe.
împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii, înregistrat sub nr. 10424/2003, la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin motivele de recurs, Municipiul Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale, în raport de obiectul cererii, în temeiul art. 680 C. civ. şi Legea nr. 318/2002 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate potrivit legii în proprietatea statului, din care rezultă că statul este proprietarul bunurilor din succesiunile vacante, reprezentat în justiţie de Ministerul Finanţelor Publice, acelaşi care este implicat şi în operaţiunea de valorificare a acelor bunuri.
La rândul său, Administraţia Finanţelor Publice Sector 3 a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă, calitate pe care o are Ministerul Finanţelor Publice, în considerarea atribuţiilor de reprezentare a statului, conform art. 3 pct. 57 din H.G. nr. 267/2003 şi art. 25 din Decretul nr. 31/1954.
Aceeaşi pârâtă a invocat şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru anularea certificatului de vacanţă succesorală, conform art. 46 din Legea nr. 10/2001, totodată, inadmisibilitatea cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 100 alin. (2) din Legea nr. 36/1995.
în acelaşi timp, s-a susţinut că hotărârea de apel a fost dată fără ca instanţa să se fi pronunţat asupra obligaţiilor legale ale reclamantei, şi anume de a înştiinţa Notariatul de Stat, la data decesului fratelui, despre acceptarea succesiunii, numitul R.Ş., audiat ca martor în dosarul succesoral notarial, arătând că reclamanta era stabilită în Israel şi nu lăsase nicio adresă unde să poată fi găsită.
Pârâta a încadrat acest ultim motiv de recurs în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe cale administrativă, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis recursurile, pentru competentă soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti, conform art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G.
nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată la această instanţă sub nr. 2626/2004.
La termenul din 10 noiembrie 2004, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, în raport de învestirea instanţei şi neacceptarea în termen a succesiunii, reţinând cauza spre soluţionare pe acest aspect.
Faţă de excepţia invocată din oficiu, a cărei soluţionare are prioritate faţă de a celorlalte excepţii procesuale invocate prin motivele de recurs, în ordinea presupusă de art. 137 C. proc. civ., Curtea, examinând actele dosarului, reţine următoarele.
Prin cererea dedusă judecăţii în cauză, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de vacanţă succesorală nr. 1623 din 10 decembrie 1987, eliberat de Notariatul de Stat Sector 3, de pe urma defunctului W.M., invocându-se frauda la lege, respectiv încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 40/1953, în vigoare la data deschiderii succesiunii, şi ale prevederilor constituţionale în vigoare, solicitându-se, totodată, constatarea calităţii reclamantei de unic moştenitor al fratelui său, prin repunerea sa de drept în termenul de acceptare a succesiunii, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/ 2001.
Conform art. 88 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale - act normativ ce reglementează modul şi condiţiile exerciţiului dreptului la acţiune în cauză, în aplicarea principiului lempus regii actum, independent de legea aplicabilă actului succesoral atacat -, „cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor, pot cerc instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii".
Aşadar, legitimarea procesuală activă într-o cerere în anularea (norma utilizează un termen imprecis, acoperind atât nulitatea absolută, cât şi cea relativă, recunoscute în materia actelor juridice civile) certificatului de moştenitor estc.condiţionatâ de existenţa în patrimoniul reclamantului a unui drept ignorat la momentul emiterii actului în discuţie, condiţie ce se circumscrie interesului promovării acţiunii.
Constatarea enunţată anterior este valabilă şi în cazul actului de vacanţă succesorală, întrucât legea nu distinge între diferitele categorii de certificate de moştenitor emise în urma derulării procedurii notariale.
Dreptul presupus a fi fost vătămat nu constă în simpla vocaţie la succesiunea defunctului şi îndeplinirea cerinţelor legale pentru a
succcde (vocaţia abstractă), ci rezultă din modul de exercitare a opţiunii succesorale, conform art. 686 şi urm. C. civ., fiind dat, aşadar, de intenţia de valorificare a acestei vocaţii prin acceptarea succesiunii, expres sau tacit (vocaţia concretă).
Aceasta, deoarece condiţia subînţeleasă din norma în discuţie, ce coincide cu o cerinţă esenţială a existenţei interesului în promovarea unei acţiuni, este aceea a unui drept născut şi actual, apt de a fi recunoscut la momentul dezbaterii succesorale, însă ignorat de către participanţi, inclusiv de către notar la emiterea actului final.
Or, reclamanta, sora defunctului W.M., decedat la 23 noiembrie 1986, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, nu a acceptat moştenirea rămasă de pe urma fratelui său în termenul de opţiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 C. civ., care curge de la data deschiderii succesiunii (data decesului).
Reclamanta nu a probat că ar fi acceptat expres succesiunea şi, de altfel, nici nu a pretins acest lucru, făcând referire exclusiv la acccptarea tacită cu referire la Legea nr. 10/2001 (accste susţineri vor fi tratate distinct prin prezentele considerente).
Acceptarea tacită înăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni, în principiu, este susceptibilă de probatoriu, însă administrarea acestuia nu ar fi posibilă în cadrul procesual conturat prin cererea dedusă judecăţii, în absenţa unei învestiri exprese a instanţei de judecată, în sensul unei asemenea intenţii de valorificare a calităţii de succesibil ori al existenţei vreunui caz de forţă majoră care să fi împiedicat exerciţiul acestui drept în termenul de 6 luni de la deces.
Dacă s-ar evalua aceste împrejurări, s-ar încălca principiul disponibilităţii, potrivit căruia reclamantul fixează cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, cu consecinţa nerespectării şi a altor principii ce guvernează procesul civil, anume dreptul la apărare, contradictorialitatea, cu referire la cadrul procesual obiectiv în limitele căruia instanţa are îndatorirea de a soluţiona cauza.
In absenţa învestirii instanţei pentru cercetarea acceptării tacite a succesiunii în termenul de 6 luni şi în lipsa dovezii privind o acceptare expresă, ignorată în dezbaterea succesorală, curtea apreciază că premisa analizei de faţă, din perspectiva excepţiei invocate din oficiu, este aceea a nevalorificării de către reclamantă a vocaţiei succesorale.
Referirea la dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu reprezintă un argument concludent pe aspectul calităţii de succesibil a reclamantei, dimpotrivă, contrazice concluzia pe care ar trebui să o susţină.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, normă invocată de reclamantă, „succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat succesiunea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi".
Norma menţionată reglementează un caz special de repunere în termenul de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală [norma de drept comun se regăseşte în prevederile art. 700 alin. (2) C. civ., făcând referire la „motive de împiedicare a exerciţiului dreptului"], a cărui premisă de aplicare este tocmai neacceptarea succesiunii în termenul de 6 luni.
Or, în speţă, solicitarea de anulare a certificatului succesoral se bazează pe acceptarea succesiunii, ignorată la momentul emiterii actului final.
Pe de altă parte, pentru valorificarea drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001, nu este necesar demersul pentru anularea certificatului succesoral, ce presupune existenţa motivului de nulitate la momentul eliberării acestui act. Prin simpla cerere adresată unităţii deţinătoare a imobilului a cărui restituire se solicită şi în măsura în care bunul face parte din categoriile de imobile expres reglementate prin art. 2 din Lege, succesibilul este repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii, cu privire la imobilul vizat de legea specială.
Aşadar, faptul că reclamanta a formulat notificare în temeiul acestei legi nu îi conferă, prin el însuşi, vocaţie la anularea certificatului de vacanţă succesorală, cazul special descris de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 neputând fi extins la toate bunurile succesorale, în sensul unei repuneri în termenul de acceptare a tuturor acestora.
O asemenea interpretare extensivă ar fi contrară scopului preconizat de legiuitor la edictarea legii, cât timp s-a prevăzut explicit limitarea sferei de aplicare a instituţiei repunerii în termen la bunurile ce constituie obiectul legii.
Pe de altă parte, în cazul în care s-ar anula pe cale judecătorească actul succesoral notarial, eventuala constatare a calităţii reclamantei de unic moştenitor nu ar opera în virtutea art. 4 alin. (3), nici măcar pentru imobil, întrucât nu se pune problema repunerii în termenul de acceptare, ci tocmai a acceptării succesiunii în termenul de 6 luni,
manifestare de voinţă iniţial ignorată, dar, eventual, recunoscută prin anularea actului.
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată inexistenţa vreunui drept al reclamantei la succesiunea fratelui său W.M., în condiţiile în care nu a înţeles să-şi valorifice vocaţia succesorală abstractă prin acccptarea moştenirii în termenul legal de 6 luni de la deces şi nici nu a formulat în cauză pretenţii legate de o potenţială acceptare tacită a succesiunii, cu consecinţa absenţei oricărei vătămări în patrimoniul său, prin emiterea certificatului de vacanţă succesorală nr. 1623 din 10 decembrie 1987, implicit a legitimării procesuale active, înţeleasă în termenii art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.
Drept urmare, Curtea a admis excepţia cu acest obiect invocată din oficiu şi, admiţând recursurile declarate în cauză, în temeiul art. 312 alin. (l)-(2), cu referire la art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a modificat în tot decizia tribunalului.
în consecinţă, a admis apelurile aceloraşi pârâte şi, în aplicarea art. 296 C. proc. civ., a schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii cererii, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
| ← Gaj. Neremiterea lucrului gajat. Consecinţe | Invocarea calităţii de moştenitor. Neacceptarea... → |
|---|
