Clauză penală. Nedeterminarea cuantumului penalităţilor
Comentarii |
|
Clauza penală inserată în cuprinsul contractului de credit care nu prevede expres procentul de penalitate ce se aplică în situaţia încălcării termenelor scadente este lovită de nulitate absolută.
C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 3577/2000, în C.P.J.C.C.A. Bucureşti2000-2001, p. 139
Prin sentinţa nr. 313 din 26 iunie 2000, Tribunalul Călăraşi a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Z. împotriva pârâtei SC X.C., care a fost obligată la plata sumei de 210.000.000 lei, credit restant, şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, s-au analizat actele de la dosar. împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Z.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că, în cuprinsul contractului nr. 136/1996, încheiat între părţi, este cuprinsă o clauză penală, care este, însă, nulă, deoarece nu s-a precizat prin aceasta procentul de penalitate ce se aplică în situaţia nerespectării termenelor de plată stabilite în contract.
← Convenţie de credit Părţi cu interese contrarii | Convenţie de credit. Eroare-obstacol. Lipsa consimţământului → |
---|