Consecinţele deţinerii unei persoane după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

- Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: art. 5

- Constituţia României: art. 11, art. 20

- Codul de procedură penală: art. 460, art. 504

Arestarea apelantului-reclamant pe perioada 10 martie 2009 - 17 martie 2009 a avut loc fără un temei legal, deoarece, aşa cum s-a precizat mai sus, prin admiterea contestaţiei la executare formulată de către apelantul-reclamant s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că termenul de prescripţie al executării pedepsei s-a împlinit la data de 5 martie 2009.

Din momentul în care România a devenit parte contractantă a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, textele de lege care vizează drepturi şi garanţii care fac obiectul de reglementare al acestei Convenţii se interpretează în conformitate cu dispoziţiile acesteia, potrivit principiului preeminenţei dreptului internaţional consacrat de dispoziţiile art. 11 şi ale art. 20 din Constituţia României.

Or, dreptul la libertate şi siguranţă este garantat de art. 5 din Convenţie, care în par. 1 lit. c) prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepţia cazului în care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii în faţa autorităţii judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.

Dreptul la despăgubiri în situaţia lipsirii nelegale de libertate este garantat, de asemenea, de art. 5 par. 5 din Convenţie, care condiţionează acordarea de despăgubiri doar de existenţa unei arestări nelegale, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească anterioară prin care să se constate nelegalitatea reţinerii sau arestării.

Astfel, arestarea apelantului-reclamant a fost dispusă după prescrierea executării pedepsei, care s-a împlinit la data de 5 martie 2009, situaţie care nu este conformă exigenţelor art. 5 din Convenţie, aspect care a determinat de altfel şi prima condamnare a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul Pantea c. României (hotărârea din 3 iunie 2003).

Se observă însă că nu există, până în prezent, în legislaţia naţională, dar nici în cea comunitară, o modalitate de calcul în acordarea daunelor morale şi de aceea stabilirea cuantumului acestora este lăsat la aprecierea instanţei care, în baza probelor administrate, a naturii care a generat daunele morale persoanei vătămate, a propriei şi intimei convingeri, fixează şi acordă despăgubiri morale în cuantum rezonabil care să poată repara, pe cât posibil, trauma psihică şi morală a unei persoane, produsă de o nedreptate, în speţă privarea de libertate pe nedrept.

Astfel, cuantumul prejudiciului moral se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, care să corespundă prejudiciului real şi efectiv produs apelantului-reclamant.

în cadrul răspunderii civile pentru daune morale, desigur că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, astfel că instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute de către persoana în cauză, consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

în adevăr, durata privaţiunii nedrepte de libertate este prin ea însăşi un criteriu puternic şi serios, pentru calcularea cuantumului despăgubirilor morale, deoarece de suferinţa morală este legat întotdeauna gradul în care celui nedrept lipsit de libertate i-au fost lezate demnitatea, onoarea şi statutul său social, drepturi personale nepatrimoniale, ocrotite astfel de lege, ori măsura în care persoana respectivă a fost supusă prin me-diatizarea unor fapte imputate pe nedrept, oprobriului public.

(Decizia civilă nr. 85/A din 11 iunie 2010)

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalului Argeş, reclamantul I.T. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru ca prin hotărârea judecătorească să fie obligat la plata sumei de 500.000 EURO, reprezentând daune materiale şi daune morale pentru perioada în care a fost privat de libertate în mod nelegal respectiv 10 martie 2009 - 17 martie 2009 şi apoi perioada în care a fost stresat datorită faptului că s-a declarat recurs la hotărârea privind contestaţia la executare.

în motivarea acţiunii reclamantul arată că prin decizia penală nr. 2543 din 6 iunie 2000 pronunţată în dosar nr. 641/1999 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executarea în condiţiile art. 57 C. pen., executare prescrisă la data de 5 martie 2009.

Reclamantul arată că termenul de prescripţie a fost de 8 ani şi 6 luni şi a început să curgă de la data de 6 iunie 2000 şi s-a împlinit la 5 martie 2009.

în dezvoltarea considerentelor acţiunii reclamantul menţionează că în data de 10 martie 2009 a venit în ţară şi a fost reţinut de poliţie motivat de faptul că are un mandat de executare a pedepsei, iar în data de 11 martie 2009 Curtea de Apel Braşov cu adresa nr. 712/2009 solicită punerea în executare a mandatului.

Reclamantul arată că judecătorul delegat trebuia să opereze ca prescrisă executarea în registrul special sau din oficiu să promoveze o contestaţie la executare conform art. 460 C. pr. pen., însă, după încarcerare a formulat contestaţie la executare şi prin sentinţa penală nr. 28/F/2009, s-a admis şi s-a constatat că a intervenit prescripţia executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni, s-a dispus punerea în libertate şi anularea mandatului de executare.

De asemenea, reclamantul arată că a fost pus în libertate până la 17 martie

2009, dar a stat în stres permanent până la 2 iunie 2009, când s-a soluţionat recursul declarat de parchet, iar faptul că a fost reţinut în baza unui mandat a cărei executare se prescrisese i-a produs o suferinţă enormă aducându-l într-o stare de depresie, fiind afectate şi relaţiile de familie.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei în susţinerea acţiunii înscrisuri: bilet de ieşire din spital, adresa nr. 72/27 din 29 septembrie 2008, certificat de căsătorie, proces verbal de reţinere, certificat de handicap, decizia penală nr. 2543/2000, adresa emisă de Curtea de Apel Braşov în 11 martie 2009, sentinţa penală nr. 28/F din 16 martie 2009, motive de recurs, bilet deliberare nr. 1/2009, memoriu din 2 februarie 2002, 11 februarie 2009, copie paşaport, adresă Consiliu Superior al Magistraturii, certificat grefă, dovada cu care s-a înregistrat memoriul la Curtea de Apel Braşov, dovada că nu mai este înregistrat la fisc.

în data de 21 octombrie 2009, reclamantul a formulat o modificare şi completare a acţiunii principale în sensul că a solicitat încă din luna februarie 2009 Curţii de Apel Braşov să se constate prescrisă executarea.

Prin sentinţa civilă nr. 274/22 decembrie 2009, Tribunalul Argeş a respins acţiunea formulată de reclamantul I.T.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin decizia penală nr. 2543 din 6 iunie 2000 pronunţată în dosarul nr. 641/1999 de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executarea în condiţiile art. 57 C. pen.

Potrivit art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripţie a executării pedepsei a fost de 8 ani şi 6 luni, termen ce a început să curgă la data de 6 iunie 2000 şi s-a împlinit potrivit art. 154 C. pen., la data de 5 martie 2009.

Reclamantul a revenit în ţară la data de 10 martie 2009, când a fost reţinut de către organele de poliţie de pe aeroport, potrivit procesului-verbal depus la dosar.

Reţinerea a avut loc în baza mandatului de executare emis de instanţa de executare Curtea de Apel Braşov, fapt confirmat prin adresa emisă de această instanţă către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Poliţie Transporturi, în data de 11 martie 2009.

Este adevărat că pe rolul Curţii de Apel Braşov fusese înregistrată contestaţie la executare formulată de reclamant pentru a se constata prescrisă executarea, însă aceasta avea termen abia în data de 16 martie 2009, ori în data de 10 martie 2009 mandatul de executare nu fusese anulat, acesta producându-şi efectele.

în data de 16 martie 2009, Curtea de Apel Braşov - prin sentinţa penală nr. 28/F din 16 martie 2009 - a admis contestaţia la executare şi a constatat că a intervenit prescripţia executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni, dispunându-se anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 3/1998 emis la 23 iunie 2000 de Curtea de Apel Braşov şi punerea în libertate a condamnatului I.T., dacă nu este arestat în altă cauză.

Astfel, abia în data de 16 martie 2009 s-a constatat prescrisă executarea şi s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei, până la această dată mandatul producându-se efectele.

Mai mult decât atât, punerea în executare a hotărârii se face după ce rămâne definitivă ori această hotărâre a rămas definitivă abia în 2 iunie 2009, când înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat împotriva sentinţei penale nr. 28/F din 16 martie 2009, însă în speţă având în vedere că prin aceasta s-a dispus punerea în libertate a reclamantului, acesta a fost eliberat în momentul în care extrasul hotărârii a fost comunicat la locul de deţinere.

Având în vedere dispoziţiile art. 460 C. pr. civ., instanţa a reţinut că pe calea contestaţiei la executare s-a constatat prescrisă executarea, or, în speţă, reclamantul a fost reţinut în baza mandatului de executare până la data soluţionării contestaţiei la executare.

împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele considerente:

- prima instanţă a pronunţat o sentinţă cu încălcarea dispoziţiilor art. 297 C. pr. civ., în sensul că nu a intrat în cercetarea fondului, şi anume nu i-a pus în vedere apelantului-reclamant să precizeze în mod concret ce sumă solicită daune materiale şi ce sumă daune morale;

- soluţia pronunţată este nelegală atâta vreme cât se precizează de către prima instanţă că în condiţiile în care nu era anulat mandatul de executare a pedepsei acesta îşi producea efectele, soluţie contrară sentinţei penale nr. 28/F din 16 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, prin care s-a stabilit că termenul de prescripţie al executării pedepsei, în ceea ce-l priveşte pe apelantul-reclamant, s-a împlinit la data de 5 martie 2009;

- instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că Biroul de executări penale de pe lângă Curtea de Apel Braşov trebuia să constate prescrierea executării pedepsei având în vedere faptul că apelantul a sesizat această instanţă cu mult înainte de data de 5 martie 2009, în plus, a şi formulat două contestaţii la executare, însă acestea s-au pronunţat după arestarea abuzivă şi nelegală a apelantului-reclamant;

- de altfel, nu s-a analizat nici faptul că, deşi instanţa se pronunţase în favoarea apelantului-reclamant prin sentinţa penală nr. 28/F din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov la data de 16 martie 2009, punerea în libertate a apelantului s-a făcut abia la data de 17 martie 2009, ora 1400;

- în fine, motivarea instanţei de fond este în afara legii, deoarece se invocă dispoziţiile art. 460 C. pr. civ., care vorbeşte despre poprirea bunurilor şi excede cadrului procesual, însă nu poate fi vorba nici chiar despre o eroare materială, respectiv dispoziţiile art. 460 C. pr. pen., care vorbesc despre procedura la instanţa de executare.

Statul Român - prin Ministerul Finanţelor - a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond pe considerentul că reţinerea acestuia a fost legală, atâta vreme cât mandatul de executare a pedepsei, în ceea ce-l priveşte pe apelantul-reclamant, nu fusese anulat de vreo instanţă de judecată şi îşi producea efectele, în plus, deşi apelantul-reclamant formulase o contestaţie la executare, aceasta nu fusese deja soluţionată de către instanţe şi se invocă culpa apelantului-reclamant în sensul că trebuia să formuleze o contestaţie la executare în baza dispoziţiilor art. 461 C. pr. pen., înainte de a veni în ţară.

în şedinţa din 16 aprilie 2010 apelantul-reclamant precizează că renunţă la daunele materiale solicitate la instanţa de fond, însă solicită daune morale în cuantum de 300.000 euro sau echivalentul în lei, deoarece, ca urmare a arestării sale, soţia sa a plecat în SUA şi ulterior a introdus acţiune de divorţ, mama reclamantului a suferit un şoc şi în prezent este paralizată, în plus reclamantul a fost expus la un stres prelungit prin faptul că a fost arestat în mod nelegal, deşi mandatul de executare a pedepsei era prescris.

în aceeaşi şedinţă s-a admis proba cu ataşarea dosarului nr. 1251/64/2008 al Curţii de Apel Braşov, prin care s-a soluţionat contestaţia la executare a apelantului-reclamant şi s-a respins ca inadmisibilă proba cu martori pe teza probatorii solicitată de apelant în sensul de a face dovada arestării, deoarece nu se contestă d< nicio parte faptul că apelantul a fost arestat pe perioada dedusă judecăţii.

Din oficiu, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Curtea de Apel Braşov î sensul de a comunica referitor la repartizarea aleatorie a dosarelor care este termeni de distribuţie în programul ECRIS a dosarelor având ca obiect contestaţia la executar în materie penală conform dispoziţiilor art. 461 C. pr. pen., să se comunice dacă îi decursul anului 2009, pe rolul acestei instanţe, au existat contestaţii la executar formulate de Biroul executări penale - prin judecătorul delegat, iar în caz afirmativ s; înainteze o listă cu numărul dosarelor şi, în caz negativ, să precizeze motivul pentr care nu s-au înregistrat astfel de cauze.

Relaţiile solicitate se află la dosarul de apel, în care se precizează faptul că tei menul de distribuţie în programul ECRIS a dosarelor având ca obiect contestaţie li executare în materie penală conform art. 461 C. pr. pen. este de 15-35 de zile şi S mai precizează că, în cursul anului 2009, nu au existat contestaţii la executare foi mulate de Biroul executări penale - prin judecătorul delegat, pe considerentul că n s-a ivit nicio nelămurire sau împiedicare cu prilejul punerii în executare sau în curşi executării vreunei hotărâri penale.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa apelată prin prisma motivele de apel invocate de apelantul-reclamant, Curtea a constatat că apelul este fondat, ms puţin în ceea ce priveşte prima şi a cincea critică, pentru următoarele considerente.

Prima critică este nefondată, deoarece nu se poate susţine că prima instanţă n a intrat în cercetarea fondului şi că nu s-ar fi preocupat de precizarea în mod concret daunelor materiale şi a celor morale, atâta vreme cât instanţa de fond a respins acţii nea, constatând deci că nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 C. pr. pen.

Este evident că nu avea relevanţă examinarea capătului de cerere privind acoi darea de daune, decât numai pentru acurateţe juridică.

în plus, în această materie revine în mod exclusiv instanţei de judecată sarcin; de a stabili natura şi cuantumul daunelor materiale şi morale acordate persoane afectate.

Ultima critică s-a constatat de asemenea nefondată, şi anume aceea prin care s< susţine că motivarea făcută de către instanţa de fond este străină de obiectul dedu judecăţii, în sensul că au fost invocate dispoziţiile art. 460 C. pr. civ., deoarece est evident că este vorba de o greşeală materială, raportarea instanţei de fond fiind făcut la dispoziţiile prevăzute de art. 460 C. pr. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 504 alin. (2) şi (3) C. pr. pen., are dreptul la reparare pagubei persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în moi nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţa procurorului de scoatere de su urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 1 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictiv de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetar a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j).

Are drept la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertat după ce a intervenit prescripţia executării pedepsei, situaţie în care se află apelantu reclamant.

Autorităţile naţionale sunt cele care trebuie să facă dovada motivelor temeinic care justifică privarea de libertate a unei persoane şi în niciun caz sarcina probei n incumbă persoanei arestate pe nedrept (jurisprudenţa CEDO, cauza lljkovc. Bulgariei,

Astfel, prin sentinţa penală nr. 28/F din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea ca nefondat de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că a intervenit prescripţia executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni aplicată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr. 2543 din 6 iunie 2000, a fost dispusă anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 3/1998 din 23 iunie 2000 emis de Curtea de Apel Braşov, toate acestea în temeiul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.

în considerentele sentinţei respective s-a arătat că termenul de prescripţie al executării pedepsei s-a împlinit la data de 5 martie 2009, situaţie faţă de care orice măsură de lipsire de libertate, luată după această dată, în ceea ce-l priveşte pe apelantul-reclamant, nu are temei legal şi nici justificare.

Problema care se pune, în speţa dedusă judecăţii, este aceea de a se stabili de către instanţă care este mijlocul procedural pus la îndemână, prin care să se stabilească prescrierea executării pedepsei şi care este titularul acestei acţiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 461 lit. d) C. pr. pen., contestaţia la executare este mijlocul procedural prin care se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşoare a pedepsei, precum şi orice alte incidente ivite în cursul executării.

După cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar la instanţa de fond, apelantul-reclamant, cu mult înainte de a se întoarce în ţară, a sesizat Biroul executări penale de pe lângă Curtea de Apel Braşov pentru a se formula o contestaţie la executare de către judecătorul delegat şi prin care să se constate prescrierea executării pedepsei în ceea ce-l priveşte pe apelantul-reclamant.

Din adresa de la dosarul instanţei de fond a rezultat că instanţa nu poate să formuleze această contestaţie la executare şi că apelantul trebuie să formuleze, în nume propriu, calea respectivă, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca dreptul la apărare al persoanelor respective.

De remarcat este faptul că, pe rolul instanţelor judecătoreşti, se promovează în mod curent astfel de acţiuni de către Biroul de Executări Penale, conform dispoziţiilor art. 461 C. pr. pen., pentru rezolvarea tuturor cazurilor prevăzute de textele de lege specială şi într-un termen scurt şi rezonabil.

Nu se poate susţine sub nicio formă că prin aceste acţiuni s-ar fi încălcat dreptul la apărare al apelantului-reclamant, atâta vreme cât acţiunea se formula în favoarea acestei părţi, care evident era citată în mod legal, pe parcursul procesului şi care putea să invoce şi să-şi formuleze excepţii şi apărări.

însă, ulterior, s-au formulat de către apelantul-reclamant două contestaţii la executare, şi anume una la data de 16 decembrie 2008 şi cea de-a doua la 12 februarie

2009, prin ambele contestaţii solicitând instanţelor judecătoreşti să se constate intervenţia prescripţiei executării pedepsei închisorii de 3 ani şi 6 luni, pronunţată prin decizia penală nr. 2543/2000 a ÎCCJ.

Cu alte cuvinte, apelantul-reclamant a depus toate diligenţele legale pentru a se constata intervenţia prescrierii executării pedepsei.

Astfel, în prima contestaţie la executare, înregistrată la data de 16 decembrie

2008, la termenul din 12 ianuarie 2009 s-a amânat judecarea cauzei, la 13 aprilie

2009, pe considerentul că este lipsă de procedură cu apelantul-reclamant, care la acea dată domicilia în străinătate, însă prin adresa de la dosarul instanţei de fond Serviciul de Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală a recomandat instanţei de fond să procedeze în mod legal la citarea prin poştă cu scrisoare recomandată, situaţie care, evident, nu ar fi condus la acordarea unui termen atât de lung.

Ulterior, însă, în ceea ce-a doua contestaţie la executare, deşi la termenul de judecată din 27 februarie 2009 procedura era legal îndeplinită, iar apelantul-reclamant avea un apărător ales şi deci procesul se putea judeca, instanţa nu procedează la judecata cauzei şi acordă termen la 13 aprilie 2009, până când se va pune în discuţie conexarea prezentei cauze la dosarul iniţial înregistrat, respectiv la prima contestaţie la executare.

Este adevărat că instanţa poate dispune conexarea cauzei pentru o bună administrare a justiţiei, însă în speţa dedusă judecăţii, având în vedere faptul că trebuia constatată urgent prescripţia executării pedepsei şi erau îndeplinite toate condiţiile legale pentru ca instanţa să se poată pronunţa pe fondul cauzei, nu a procedat ca atare.

în condiţiile arătate mai sus, se constată de către Curte că arestarea apelantului-reclamant pe perioada 10 martie 2009 - 17 martie 2009 a avut loc fără un temei legal, deoarece, aşa cum s-a precizat mai sus, prin admiterea contestaţiei la executare formulată de către apelantul-reclamant s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că termenul de prescripţie al executării pedepsei s-a împlinit la data de 5 martie 2009.

Or, dreptul la libertate şi siguranţă este garantat de art. 5 din Convenţie, care în par. 1 lit. c) prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepţia cazuiui în care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii în faţa autorităţii judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.

S-a observat însă că nu există, până în prezent, în legislaţia naţională, dar nici în cea comunitară, o modalitate de calcul în acordarea daunelor morale şi de aceea stabilirea cuantumului acestora este lăsat la aprecierea instanţei care, în baza probelor administrate, a naturii care a generat daunele morale persoanei vătămate, a propriei şi intimei convingeri, fixează şi acordă despăgubiri morale în cuantum rezonabil care să poată repara, pe cât posibil, trauma psihică şi morală a unei persoane, produsă de o nedreptate, în speţă privarea de libertate pe nedrept.

Astfel, cuantumul prejudiciului moral se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, care să corespundă prejudiciului real şi efectiv produs apelantului-reclamant.

în adevăr, durata privaţiunii nedrepte de libertate este prin ea însăşi un criteriu puternic şi serios, pentru calcularea cuantumului despăgubirilor morale, deoarece de suferinţa morală este legat întotdeauna gradul în care celui nedrept lipsit de libertate i-au fost lezate demnitatea, onoarea şi statutul său social, drepturi personale nepatrimoniale, ocrotite astfel de lege, ori măsura în care persoana respectivă a fost supusă prin mediatizarea unor fapte imputate pe nedrept, oprobriului public.

Faţă de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 296 C. pr. civ., a admis apelul declarat de apelantul-reclamant, a schimbat sentinţa în sensul că admiterii în parte a acţiunii şi a obligat pe intimatul-pârât să plătească apelantului-reclamant suma de 5.000 euro daune morale, respectiv echivalentul în lei la data plăţii.

← Eroare materială. Radierea din cartea funciară a dreptului de...		Condiţiile restituirii imobilelor aflate în patrimoniul unor... →

Consecinţele deţinerii unei persoane după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Consecinţele deţinerii unei persoane după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei