Constructor de bună-credinţă. Acţiune în despăgubiri. Prescripţie extinctivă. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie
| Comentarii |
|
Acţiunea prin care constructorul de bună-credinţă tinde la valorificarea creanţei sale corespunzătoare contravalorii muncii prestate şi a materialelor încorporate în construcţia edificată pe terenul proprietatea pârâtei este prescriptibilă în termen de 3 ani.
Acest termen începe să curgă nu de la data terminării construcţiei, ci de la data la care proprietarul terenului a ridicat pretenţii asupra construcţiei, prin invocarea dreptului de accesiune imobiliară.
(Decizia nr. 1268 din 21 mai 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 424 din 22.01.2001, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis, în parte, acţiunea principală precizată, formulată de reclamantul C.A. împotriva pârâtei C.N., şi, în parte, cererea reconvenţională a pârâtei; a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 27.344.686 lei, reprezentând contravaloarea materialelor de construcţii procurate de reclamant pentru construirea imobilului situat în Bucureşti; a obligat pe reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 2.749.686 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor luate de către acesta din imobilul proprietatea pârâtei-reclamante; a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că imobilul din Bucureşti, proprietatea pârâtei-reclamante conform Sentinţei civile nr. 6092 din 30.09.1994 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a fost construit de aceasta cu ajutorul reclamantului-pârât şi că valoarea reactualizată a materialelor utilizate la ridicarea imobilului, ce au fost achiziţionate de reclamant şi care i se cuvin acestuia, se ridică la 27.344.490 lei, astfel cum s-a stabilit prin expertiză.
De asemenea, instanţa a reţinut că, la plecarea reclamantului din imobil, acesta a luat o serie de bunuri aparţinând pârâtei, valoarea prejudiciului astfel produs fiind stabilită prin expertiză la 2.749.686 lei.
împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi, iar, prin Decizia civilă nr. 2646/A din 1.10.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a admis ambele apeluri şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul obligării pârâtei-reclamante către reclamantul-pârât la plata sumei de 39.946.545 lei, reprezentând contravaloarea materialelor de construcţii - 27.246.490 lei şi contravaloarea manoperei - 12.700.055 lei; celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Pentru a decide în acest mod, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului de a fi despăgubit cu contravaloarea muncii prestate şi a materialelor încorporate în imobil a fost formulată cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, acest termen începând să curgă de la momentul la care proprietarul terenului, în speţă pârâta-reclamantă, a invocat dreptul de accesiune asupra construcţiei edificate asupra fondului; dreptul de proprietate al pârâtei a fost constatat irevocabil la 18.03.1999, prin Decizia civilă nr. 619 a Curţii de Apel Bucureşti, iar acţiunea reclamantului a fost promovată la 22.02.2000, adică în interiorul termenului de prescripţie.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către pârâta-reclamantă, care a criticat-o în baza art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
Creanţa valorificată de reclamant prin acţiune este prescriptibilă în termenul de drept comun de 3 ani, care în speţă a început să curgă din anul 1971, data terminării construcţiei; prin urmare, greşit s-a reţinut că acţiunea principală nu este prescrisă.
Curtea constată că recursul nu este fondat.
Problema prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului a fost corect dezlegată în apel.
în speţă, fiind vorba despre o acţiune prin care constructorul tinde la valorificarea creanţei sale corespunzătoare contravalorii muncii prestate şi a materialelor încorporate în construcţia edificată pe terenul proprietatea pârâtei-recurente, termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, începe să curgă nu de la data terminării construcţiei, cum a invocat recurenta, ci de la data la care proprietarul terenului a ridicat pretenţii asupra construcţiei, prin invocarea dreptului de accesiune imobiliară, acesta fiind momentul naşterii dreptului la acţiunea în despăgubiri a constructorului.
Având în vedere că, potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, iar în speţă dreptul la acţiune al reclamantului-constructor s-a născut la 18.03.1999, când a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească prin care s-a constatat dreptul de proprietate al recurentei asupra construcţiei, prin operarea accesiunii imobiliare, acţiunea lui, înregistrată la instanţă la 22.02.2000, se situează în interiorul termenului general de prescripţie de 3 ani.
Prin urmare, critica formulată de recurentă pe aspectul modului de calcul al termenului de prescripţie extinctivă nu este fondată, ceea ce face inaplicabil, în speţă, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
| ← Contract de arendare. Calamitarea recoltelor. Suportarea... | Autoritate de lucru judecat. Condiţii → |
|---|
