Contract de asigurare facultativă. Plata despăgubirii de către asigurător. Subrogare în drepturile asiguratului. întindere
| Comentarii |
|
Faptul că asigurătorul a plătit asiguratului o sumă mai mare decât cea care reprezintă prejudiciul real nu-l îndreptăţeşte ca, pe calea acţiunii în regres, să pretindă recuperarea de la terţ a întregii sume plătite.
Răspunderea persoanei vinovate de săvârşirea faptei ilicite va fi angajată numai în limitele valorii prejudiciului ce i se poate reţine în sarcină, stabilită prin raport de expertiză, iar nu şi pentru sume plătite de asigurător fără legătură cu fapta culpabilă a terţului.
(Decizia nr. 3177 din 19 noiembrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, reclamanta S.C. "A." S.A. a chemat în judecată pe pârâtul D.V.A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 42.100.000 lei, reprezentând despăgubiri civile.
în motivarea cererii s-a arătat că, la data de 29.08.1999, s-a produs un accident din vina pârâtului, care, circulând cu bicicleta şi fiind sub influenţa alcoolului, a pătruns pe carosabil, fiind acroşat de autoturismul condus de S.I., care circula regulamentar.
Reclamanta a arătat că, întrucât autovehiculul a fost asigurat facultativ, S.C. "A." S.A. a achitat asiguratului o sumă de 42.100.000 lei, pe care urmează să o recupereze de la persoana răspunzătoare de producerea accidentului - pârâtul -, prin subrogare în drepturile asiguratului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1425 din 13.07.2000, Judecătoria Slobozia a admis în parte acţiunea formulată, obligând pârâtul la plata sumei de 23.972.145 lei şi dobânda aferentă, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a avut în vedere varianta nr. 2 a raportului de expertiză, care a scăzut valoarea pieselor a căror deteriorare nu reprezintă culpa pârâtului, precum şi uzura autoturismului pe perioada de exploatare (1996 - 1999), în care a rulat 80.000 km, apreciindu-se uzura generală de 45% .
împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta S.C. "A." S.A. a criticat sentinţa raportat la concluziile raportului de expertiză, arătând că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că relaţiile dintre asigurător şi asigurat au avut la bază contractul de asigurare facultativă, şi nu asigurarea civilă obligatorie, iar Normele metodologice invocate (nr. 640/1999) nu erau aplicabile la data producerii accidentului.
Pârâtul a formulat critici sub aspectul obligării sale la plata dobânzii, arătând că trebuia să fie indicată baza legală a acesteia şi trebuia precizat cuantumul în care urma să fie acordată.
Prin Decizia civilă nr. 222/A din 10.04.2001, Tribunalul Ialomiţa a admis apelul declarat de reclamantă şi a modificat sentinţa primei instanţe, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 33.860.510 lei. Apelul formulat de pârât a fost respins, ca nefondat.
S-a reţinut în considerentele deciziei că, apreciindu-se întemeiate criticile reclamantei, s-a încuviinţat efectuarea unui nou raport de expertiză, care a stabilit că valoarea reparaţiilor necesare pentru a aduce autoturismul în situaţia dinaintea producerii accidentului se ridică la suma de 33.860.510 lei.
S-a stabilit că această valoare este cea corespunzătoare, şi nu cea actualizată, cum s-a solicitat, întrucât, fiind vorba de o sumă de bani, se acordă şi dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii.
în privinţa apelului declarat de pârât, acesta a fost apreciat ca nefondat, întrucât, fiind vorba de o sumă de bani, se datorează dobânzi, conform art. 1088 din Codul civil.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, care a susţinut că la determinarea despăgubirilor ce i se cuvin nu s-a ţinut seama de legislaţia asigurărilor. S-a arătat că nu s-a răspuns obiectivului esenţial al expertizei, şi anume dacă asigurătorul a respectat sau nu legea, atunci când a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 42.100.000 lei.
Recursul este nefondat.
Potrivit reglementărilor din materia asigurărilor (Legea nr. 136/1995), asigurătorul care plăteşte despăgubiri asiguratului în baza unui contract de asigurare facultativă are dreptul la acţiune în regres împotriva terţei persoane responsabile de producerea prejudiciului.
însă, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, acesta trebuie să fie în legătură directă cu fapta ilicită, pentru că, altfel, angajarea răspunderii terţului este lipsită de fundament legal.
Aceasta întrucât subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului este una personală şi drepturile se exercită de asigurător, aşa cum ar fi fost ele exercitate de asigurat în lipsa raporturilor de asigurare, acţiunea în regres judecându-se după normele dreptului comun, iar nu după regulile aplicabile în raporturile dintre asigurător şi asigurat.
De aceea trebuie verificată întrunirea în persoana pârâtului a elementelor răspunderii civile delictuale, inclusiv sub aspectul întinderii prejudiciului de care se face responsabil.
Din acest punct de vedere, în mod corect, la momentul efectuării expertizei a fost dedusă, din valoarea reparaţiilor, contravaloarea acelor piese a căror deteriorare nu era rezultatul faptei pârâtului, precum şi a manoperei de înlocuire a pieselor respective.
De asemenea, expertul a procedat corect atunci când, determinând întinderea prejudiciului, a luat în considerare uzura autoturismului până la data producerii accidentului, deducând în mod corespunzător valoarea rezultată din contravaloarea avariilor suferite de autoturism în urma producerii accidentului.
Faptul că asigurătorul a plătit asiguratului o sumă mai mare decât cea care reprezintă prejudiciul real nu-l îndreptăţeşte ca, pe calea acţiunii în regres, să pretindă recuperarea de la terţ a întregii sume.
Răspunderea persoanei vinovate de săvârşirea faptei ilicite va fi angajată numai în limita valorii prejudiciului ce i se poate reţine în sarcină (valoare ce a fost corect stabilită prin raportul de expertiză), iar nu şi pentru sume plătite de asigurător fără legătură cu fapta culpabilă a terţului.
în consecinţă, văzând că pentru diferenţa de despăgubiri pretinsă de asigurător nu există legătură de cauzalitate între fapta intimatului-pârât şi prejudiciu, Curtea a constatat că aspectul de nelegalitate invocat este nefondat şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă nu a putut fi primită.
Fată de considerentele arătate, Curtea a respins recursul declarat ca nefondat.
| ← Contract de donaţie. Anularea actului prin care proprietarul... | Contract de arendare. Calamitarea recoltelor. Suportarea... → |
|---|
