Autoritate de lucru judecat. Condiţii
| Comentarii |
|
Pentru a exista lucru judecat dintr-un proces anterior, este necesar ca prin hotărârea rămasă definitivă să se fi rezolvat fondul procesului dintre părţi. Atunci când prin prima hotărâre acţiunea a fost respinsă pentru consideraţii procedurale, fără a se fi discutat temeinicia motivelor invocate, existenţa unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acţiuni.
(Decizia nr. 1734 din 11 iunie 2001 - Secţia a 111-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 2120 din 20.04.2000, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii B.A. şi B.Vs. în contradictoriu cu pârâţii S.S., H.V. şi B.M.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 3197 din 6.12.2000, a admis apelul reclamantului B.Vs., a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea, şi a constatat nulitatea absolută a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2202 din 12.08.1996, încheiat de Biroul Notarului Public C.l.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarele.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că la data semnării contractului de partaj voluntar B.Vs. nu avea discernământ. Lipsa discernământului atrage lipsa unui consimţământ valabil, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 948 pct. 2 din Codul civil. Lipsa totală a consimţământului atrage nulitatea absolută a contractului.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul S.S., întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 1, 9, 10 şi 11 din Codul de procedură civilă, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Nejustificat, instanţa de apel a omis să analizeze excepţia autorităţii de lucru judecat impusă de Sentinţa civilă nr. 225 din 19.01.1999, fiind lipsit de relevanţă că reclamant era B.A., mandatarul lui B.Vs.
Expertiza medico-legală trebuia coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, pentru a se stabili o situaţie de fapt corectă.
Părţile nu au fost prejudiciate, deoarece fiecare a primit în natură şi în totalitate suprafeţe de teren la care aveau dreptul de pe urma autoarei lor.
în speţă nu este vorba de o nulitate absolută, ci de o nulitate relativă, astfel încât se impunea verificarea termenului de prescripţie.
Recursul este nefondat.
Prin Sentinţa civilă nr. 225 din 19.01.1999 a Judecătoriei Buftea, definitivă şi irevocabilă, cererea formulată de reclamanţii B.VI. şi B.Vs., prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 2202/1996, a fost soluţionată pe cale de excepţie.
Astfel, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B.VI., deoarece nu a fost parte în contractul a cărui nulitate se cere.
Totodată, acţiunea formulată de reclamantul B.Vs. a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamantul avea la îndemână doar calea acţiunii penale.
Pentru a exista lucru judecat dedus într-un proces este însă necesar ca prin hotărâre rămasă definitivă să se fi rezolvat în fond procesul dintre părţi. Atunci când, prin prima hotărâre, acţiunea a fost respinsă pentru consideraţii procedurale (ca în prezenta cauză), fără a se fi discutat temeinicia motivelor invocate, existenţa unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acţiuni, din moment ce în primul proces fondul raporturilor juridice dintre părţi nu a fost soluţionat.
Ca atare, excepţia autorităţii de lucru judecat este nefondată.
Nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, nici cel prevăzut de art. 304 pct. 11 din Codul de procedură civilă, deoarece examinarea apărărilor făcute de pârât erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, câtă vreme la pronunţarea deciziei s-a avut în vedere o probă ştiinţifică, respectiv raportul de expertiză medico-legală.
Lipsa totală a consimţământului, ca urmare a lipsei de discernământ, atrage nulitatea absolută a contractului încheiat.
Este nereală susţinerea recurentului, că lui B.Vs. i s-au respectat în totalitate drepturile indivize faţă de însuşi conţinutul actului de partaj voluntar.
Astfel, la alineatul 6 se face următoarea precizare: "Din împărţeala terenului, loturile rezultând egale, noi părţile nu avem nici un fel de pretenţii, unii împotriva celorlalţi".
Nefiind incidente motivele de casare invocate, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat ca nefondat.
în baza dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, va fi obligat recurentul la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţi. (Judecator Doina Popescu)
| ← Autoritate de lucru judecat. Condiţii | Asociaţie de proprietari. Persoana îndreptăţită să... → |
|---|
