CONTESTATIE ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII COMISIEI OE APLICARE A LEGII NR. 112/1995. IMOBIL CU DESTINATIA DE LOCUINŢĂ LA DATA PRELUĂRII DE CĂTRE STAT. SCHIMBAREA DESTINAŢIEI. CONSECINŢE.

Ceea ce interesează din punct de vedere al aplicării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 este destinaţia imobilului la data preluării lui de către stat, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că ulterior decretului de naţionalizare afectaţiunea de locuinţă a fost schimbată în aceea de spaţiu pentru cazare turistică.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, R.A.-A.P.P.S. Snagov a contestat hotărârea nr. 10/18.06.1997 a Comisiei Judeţului Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, deoarece nu avea competenţa să soluţioneze cereri al căror obiect îl constituie imobilele cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă.

Prin sentinţa civilă nr. 109/12.01.1998, Judecătoria Buftea a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată, în contradictoriu cu Comisia Judeţeană Ilfov şi cu intervenienta D.M., reţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, fiind dată cu respectarea~prevederilor legii, iar susţinerile contestatoarei, potrivit cărora imobilul nu a avut destinaţia de locuinţă, că ar face parte din proprietatea publică şi că nu ar fi fost liber la 22.12.1998 sau la apariţia legii, nu au fost dovedite.

Apelul declarat de către contestatoare a fost admis prin decizia civilă nr. 1740/ 17.06.1998 a Tribunalului Bucureşti - secţia a IV-a civilă, astfel încât a fost admisă contestaţia împotriva hotărârii comisiei, ce a fost desfiinţată şi s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 112/1995.

S-a reţinut, în considerentele deciziei, că destinaţia imobilului nu este aceea de locuinţă, în accepţiunea legii, ci aceea de spaţiu pentru cazare turistică. De asemenea, petiţionara-intervenientă nu a făcut dovada că imobilul a trecut în proprietatea publică a statului, deoarece nu este posibil ca, pe bază de protocol, agenţii economici să stabilească ei însuşi regimul proprietăţii publice a statului cu privire la bunurile ce le deţin în patrimoniu. (Judecator Alina Iuliana Tuca)

(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 357/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CONTESTATIE ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII COMISIEI OE APLICARE A LEGII NR. 112/1995. IMOBIL CU DESTINATIA DE LOCUINŢĂ LA DATA PRELUĂRII DE CĂTRE STAT. SCHIMBAREA DESTINAŢIEI. CONSECINŢE.