CONTESTATIE ÎN ANULARE. ÎNŢELESUL NOŢIUNII DE „GREŞEALĂ MATERIALĂ"

Contestaţia în anulare se poate exercita, conform art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, numai împotriva hotărârilor instanţelor de recurs şi împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în ultimă instanţă când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Textul de lege, prin noţiunea de „greşeală materială" nu se referă la stabilirea eronată situaţiei de fapt, ca urmare a aprecierii probelor din dosar, ci are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele judecării recursului şi care au determinat esenţial soluţia instanţei.

Prin sentinţa civilă nr. 2.889/27.10.1997, Judecătoria Roşiorii de Vede a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta N.R., împotriva reclamantului B.S., a admis cererea de intervenţie formulată de N.D. şi, în consecinţă, a constatat intervenită, între părţi, convenţia de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 300 m2 teren, situată în localitatea Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman.

Prin decizia civilă nr. 1.752/4.09.1998, Tribunalul Teleorman a respins apelul reclamantului B.S., ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 1.505/17.06.1999, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a lll-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

împotriva deciziei instanţei de recurs, reclamanta B.S. a formulat contestaţie în anulare specială, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă.

S-a invocat faptul că hotărârea judecătorească este rezultatul unei greşeli materiale, care constă în împrejurarea că s-a reţinut eronat situaţia de fapt, printr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, „eroarea materială" are în vedere greşeli de fapt, involuntare, şi nu pretinse greşeli de judecată.

Pentru aceste considerente, contestaţia a fost respinsă, ca inadmisibilă. (Judecator Rodica Susanu)

(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 3.271/1999)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CONTESTATIE ÎN ANULARE. ÎNŢELESUL NOŢIUNII DE „GREŞEALĂ MATERIALĂ"