Contestaţie în anulare introdusă împotriva unei hotărâri care nu se duce la îndeplinire prin executare silită. Termenul de introducere. Analiza criticilor în cadrul unui singur motiv de recurs. Excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii
| Comentarii |
|
C. proc. civ. art. 318 alin. (1) teza a ll-a art. 319 alin. (2), art. 401
în speţă, contestaţia în anulare formulată la data de 05.10.2010, adică la mai puţin de un an de la data pronunţării deciziei contestate este o contestaţie declarată înlăuntrul termenului procedural stabilit, excepţia tardivităţii declarării acesteia fiind nefondată.
Contestatoarea invocă faptul că s-ar fi omis să se pronunţe în fapt asupra unor argumente folosite de către ea în motivarea recursului, astfel că, aşa cum a fost formulată contestaţia în anulare, ea nu este admisibilă, cât timp instanţa are abilitarea legală de a concentra argumentele invocate într-un motiv de recurs, şi a răspunde acestui motiv.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 24R din 13 ianuarie 2011 (nepublicată)
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 05.10.2010 contestatoarea S.V.G. a solicitat instanţei în contradictoriu cu intimaţii F.L.M., P.A.C., S.A., Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General şi SC T. A. SA, pentru ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea deciziei civile nr. 76R din 19.01.2010 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a IV-a civilă.
în motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a făcut o scurtă referire la dec. nr. 33 din 2008 a I.C.C.J., arătând că reclamantele au parcurs procedura administrativă prealabilă, finalizată prin emiterea Dispoziţiei nr. 733 din 23.12.2002 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, însă, această scurtă referire nu poate constitui sub nici o formă o modalitate de cercetare.
Contestatoarea a arătat că incidenţa Legii nr. 1/2009 a fost de asemenea ridicată, însă instanţa de recurs nici nu a avut-o în considerare, motiv pentru care nu a existat o cercetare a motivelor acesteia de recurs, pe aceste două aspecte deosebit de importante.
In privinţa recursului în interesul legii, legiuitorul Codului civil a hotărât că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate era obligatorie pentru instanţe” şi atunci când obiectul analizei este strict pe probleme de drept, dispozitivul Deciziei I.C.C.J. trebuia cercetat şi dezbătut prin relevarea incidenţei sale şi a aplicabilităţii faţă de speţa de faţă.
Dacă ar fi existat o astfel de cercetare, s-ar fi observat că acţiunea reclamanţilor a fost întemeiată pe drept comun după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Contestatoarea invocă dispozitivul Deciziei nr. 33 din 2008 prin care se arată că se poate acorda prioritate C.E.D.O, în situaţia în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială şi C.E.D.O.
Prin Legea nr. 1/2009 s-a introdus, ca şi completare a articolului 46 al Legii nr. 10/2001, un nou alineat (4) care prevede faptul că „persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate”.
In opinia contestatoarei, odată cu intervenirea Legii nr. 1/2009 şi cu obligaţia persoanei pretins îndreptăţite de a urma cale a acestei legi, instanţa va trebui să facă aplicarea dispoziţiilor sale, în sensul restituirii doar a echivalentului imobilului de care apelanta-reclamantă susţine că ar fi fost deposedată [alin. (11) de la art. I pct. 4].
Ori de câte ori este vorba despre contracte încheiate pe Legea nr. 112/1995, persoanele pretins îndreptăţite nu pot solicita decât restituirea în echivalent.
în final, contestatoarea arată că nu exista date din care să rezulte că dreptul de proprietate al contestatoarei a fost dobândit prin frauda la lege, încheind acest contract de vânzare-cumpărare prin respectarea dispoziţiilor legale, incidente cumpărării, coroborat cu faptul că nu a existat o notificare şi nici nu a existat vreun demers din partea reclamantelor, de a face cunoscută contestatoarei existenţa lor şi pretenţiile acestora faţă de imobil.
C.A. a constatat că prezenta contestaţie în anulare poate fi încadrată în dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar şi în şedinţa publică de la data de 13.01.2011, intimatele prin apărător au invocat excepţiile tardivităţii declarării contestaţiei şi a inadmisibilităţii acesteia, iar pe fond au solicitat respingerea contestaţiei în anulare.
în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării contestaţiei în anulare, Curtea a constatat că aceasta este nefondată.
Conform art. 319 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia în anulare se poate face oricând, înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenul stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. civ. în ceea ce privesc însă hotărârile irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, aşa cum este cazul şi în litigiul de faţă, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de 1 an, de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Hotărârea a cărei anulare se solicită prin contestaţia formulată, a fost pronunţată la data de 19.01.2010, însă în dosarul Curţii de Apel Bucureşti nu există nici o dovadă că numita S.V.G. ar fi luat cunoştinţă de această decizie, cât timp hotărârile pronunţate în recurs nu se comunică şi neexistând o cerere expresă de luare la cunoştinţă din partea acesteia.
Astfel, constatăm că în speţă contestaţia în anulare formulată la data de 05.10.2010, adică la mai puţin de un an de la data pronunţării deciziei contestate este o contestaţie declarată înlăuntrul termenului procedural stabilit, excepţia tardivităţii declarării acesteia fiind nefondată.
în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, C.A. a constatat că această excepţie este fondată pentru considerentele care vor urma.
Prin contestaţia în anulare formulată, contestatoarea în baza art. 318 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., a invocat faptul că instanţa de recurs a făcut doar scurte referiri la decizia 33 din 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu a făcut o cercetare efectivă a motivelor de recurs, aşa cum acestea au fost formulate, neluând în considerare nici incidenţa Legii nr. 1/2009.
Analizând însă criticile din motivele de recurs şi considerentele din decizia contestată, C.A. a constatat că instanţa de recurs a analizat toate motivele de recurs, răspunzând tuturor criticilor invocate.
Faptul că instanţa nu a răspuns fiecărei fraze în parte, înţelegând să unească criticile vizând acelaşi aspect şi să le răspundă printr-un considerent comun, nu echivalează cu neanalizarea vreunui motiv de recurs, aşa cum consideră contestatoarea.
Practic, contestatoarea invocă faptul că s-ar fi omis să se pronunţe în fapt asupra unor argumente folosite de către ea în motivarea recursului, astfel că, aşa cum a fost formulată contestaţia în anulare, ea nu este admisibilă, cât timp instanţa are abilitarea legală de a concentra argumentele invocate într-un motiv de recurs, şi a răspunde acestui motiv.
Faţă de aceste considerente, Curtea a respins excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, a respins ca inadmisibilă contestaţia şi conform art. 274 C. proc. civ. a obligat pe contestatoare la 310 lei cheltuieli de judecată către intimatele SA şi P.A.C.
1. Spre deosebire de dispoziţiile actualului Cod de procedură civilă care nu cuprind o soluţie expresă pentru situaţia în care într-o cauză sunt invocate mai multe excepţii procesuale, art. 242 alin. (1) noul C. proc. civ. stabileşte că, într-o astfel de ipoteză, instanţa va determina ordinea de soluţionare a excepţiilor în funcţie de efectele pe care acestea le produc. Considerăm că efectele ce trebuie avute în vedere de către instanţă constau în faptul că, în situaţia admiterii uneia dintre excepţii, ar deveni inutilă analizarea celorlalte.
In speţă au fost invocate două excepţii, anume excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, fiind analizată cu prioritate prima dintre acestea. Deşi, în principiu, excepţia inadmisibilităţii unei cereri se impune a fi verificată înainte de analizarea excepţiei tardivităţii (deoarece, în cazul în care cererea rezultă a fi inadmisibilă, instanţa nu va mai proceda la calcularea termenului în care aceasta ar fi trebuit formulată), în cauză este vorba despre o cale extraordinară de atac în care analizarea excepţiei inadmisibilităţii a vizat motivele invocate de către contestatoare, aspect ce trebuie cercetat ulterior analizării excepţiei tardivităţii contestaţiei în anulare.
2. în ceea ce priveşte termenul de exercitare a contestaţiei în anulare, art. 500 alin. (1) N. C. proc. civ. prevede că această cale extraordinară de atac poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă, fără însă a se face vreo distincţie între hotărârile care sunt susceptibile de executare silită şi hotărârile care nu pot fi aduse la îndeplinire prin executare silită. însă, conform art. 13 pct. 112 din Proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (LPA C. proc. civ.), formularea articolului menţionat va fi supusă modificării în sensul că termenul de 15 zile pentru exercitarea contestaţiei în anulare va curge începe să curgă de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă, iar nu de la data la care contestatorul a luat cunoştinţă de hotărârea ce constituie obiectul contestaţiei în anulare.
De asemenea, art. 500 alin. (2) N. C. proc. civ. prevede că nemo-tivarea cererii de contestaţie în anulare în termenul de 15 zile atrage sancţiunea nulităţii acesteia.
| ← Punerea în discuţie a excepţiilor invocate. Respectarea... | Admiterea contestaţiei la executare propriu-zise. Acţiune de... → |
|---|
