Imobil deţinut în indiviziune de moştenitori. Condiţii pentru intervenirea uzucapiunii
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1858, art. 1877, art. 1899
I. Tribunalul a considerat că nu s-a făcut dovada intervertirii posesiei de către apelanţii-reclamanţi, în sensul că nici în trecut şi nici în prezent aceştia nu au posedat terenul sub nume de proprietar, ci în calitate de moştenitori aflaţi în indiviziune cu ceilalţi proprietari ai imobilului.
Aceşti moştenitori, aflaţi în indiviziune, stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alţii cât timp se găsesc în această stare, astfel că posesia are caracter echivoc şi, deci, ea nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Pe de altă parte, apelanţii nu au făcut nici dovada că ar fi intervenit o manifestare exterioară care să demonstreze că au înţeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică să se fi produs o intervertire în fapt a posesiei.
II. Curtea a reţinut că, iniţial, terenul a fost dobândit de soţii L.I. şi L.M. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 12473/1920 (360 mp teren situat în str. G.P. nr. 125, sector 1). Jumătate din teren, 180 mp, partea stângă, a fost vândută în anul 1923 lui A.P., devenită prin căsătorie A.M., aceasta fiind moştenită, la deces, de reclamanta O.E. şi de M.C., ai cărei succesori sunt reclamanţii O.C. şi O.M.
Din cealaltă suprafaţă de 180 mp, situată în partea dreaptă, L.M., după decesul soţului său, L.I., vinde surorii sale, A.A., cota indiviză de 3/4 din teren şi construcţia edificată pe acesta. Succesorii defuncţilor L.I. şi L.M. sunt O.E. şi M.C. (aceasta din urmă fiind moştenită de reclamanţii O.C. şi O.M., cum s-a arătat anterior). La rândul său, defuncta A.A. a avut ca moştenitori pe pârâţii A.G. şi T.V. Aşadar, coproprietari asupra imobilului sunt atât reclamanţii, cât şi pârâţii.
în speţă, instanţele anterioare au apreciat în mod legal că posesia exercitată de reclamanţi este afectată de viciul echivocităţii. Astfel, posesia este echivocă ori de câte ori există îndoială asupra titlului sub care sunt săvârşite actele de folosinţă ale posesorului, respectiv îndoială cu privire la natura caracterului sau semnificaţiei titlului cu care posesorul a intrat în posesiune.
Reclamanţii din prezenta cauză sunt coproprietari asupra suprafeţei în litigiu, de 101 mp, alături de pârâţi. Niciodată nu a existat vreo intenţie a acestora de a-şi identifica în mod concret dreptul de proprietate asupra terenului din Bucureşti, str. Ing. D.Z. nr. 12, sector 1, astfel că reclamanţii nu au posedat imobilul sub nume de proprietari, ci în calitate de moştenitori, aflaţi în indiviziune cu ceilalţi proprietari ai bunului, adică cu pârâţii A.G. şi T.V.
Numai în ipoteza în care reclamanţii ar fi negat drepturile pârâţilor, solicitând ieşirea din indiviziune (moment de ia care ar urma să curgă termenul de prescripţie achizitivă) ori contestând calitatea acestora de coindivizari, ar fi putut opera o intervertire a precarităţii în posesie (conform art. 1858 C. civ.), de natură să întemeieze uzucapiunea, prin acţiunile lor manifestându-şi în mod clar voinţa de a stăpâni terenul numai pentru ei.
în plus, reclamanţii nu au pretins o posesie distinctă de a pârâţilor, actele de stăpânire având la bază această calitate a lor de coproprietari.
împrejurarea că, în timp, M.A., M.C. şi O.E. au obţinut autorizaţii de construire nu poate fi percepută drept fundament pentru înlăturarea viciului echivocităţii posesiei, pe de o parte, pentru că aceste acte au vizat construcţiile edificate pe teren, iar nu terenul în sine, iar, pe de altă parte, întrucât ele au fost făcute de unii coproprietari fie împreună, fie separat, ceea ce dovedeşte recunoaşterea acestei calităţi şi altor persoane.
Plata impozitului pentru întregul teren reprezintă o obligaţie instituită de stat, pentru care reclamanţii au un drept de creanţă împotriva pârâţilor, ceilalţi coproprietari, iar nu un act care să exprime dorinţa recurenţilor de a poseda doar pentru ei.
întrucât actele făcute de coproprietarii reclamanţi au un caracter îndoielnic, intenţia, voinţa posesorilor recurenţi de a stăpâni bunul pentru ei nefiind probată, Curtea a apreciat că Tribunalul a aplicat corect dispoziţiile art. 1877 şi art. 1899 C. civ., dar şi prevederile art. 1858 C. civ.
C.A. Bucureşti, s. a iii-a civ., min. şi fam., decizia nr. 1240 din 6 octombrie 2009
| ← Prescrierea dreptului de a cere executarea sultei, înscris în... | Stabilire paternitate. Recurs declarat împotriva unei... → |
|---|
