Contract de donaţie. Nulitate absolută. Condiţii
| Comentarii |
|
Nu constituie un caz de nulitate a donaţiei neinserarea în încheierea de autentificare, de către notarul public, a lipsei cunoaşterii de carte a donatoarei.
Tot astfel, nu se sancţionează cu nulitatea actul de donaţie semnat de donatoare, în forma neştiutorului de carte.
(Decizia nr. 584 din 6 martie 2001 - Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 7192 din 15.10.1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-a admis acţiunea reclamantului-pârât T.A. şi a reclamantului T.L., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă R.A. (fostă T.), s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 21569 din 24.05.1994 la fostul notariat de Stat al Sectorului 5 Bucureşti, s-a admis cererea reconvenţională a pârâtei-reclamante, în contradictoriu cu reclamantul-pârât T.A., a fost obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 10.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare, s-a luat act că reclamantul-pârât şi reclamantul nu au solicitat cheltuieli de judecată şi a fost obligat reclamantul-pârât la 818.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta-reclamantă.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta-reclamantă R.A., arătând că în mod greşit s-a admis acţiunea şi s-a constatat nulitatea actului de donaţie, întrucât nu s-au făcut probe pe motivele de ingratitudine şi lipsa discernământului donatorului şi că numai lipsa menţiunii ca necunoscătoare de carte a donatoarei, de pe actul de donaţie, nu poate duce la constatarea nulităţii absolute a acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 2650/A din 12.09.2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, s-a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că în raport de dispoziţiile art. 1169 din Codul civil susţinerile apelantei nu pot fi primite, fiind lipsite de suport probator, iar instanţa de fond corect a reţinut ca fiind încălcate prevederile art. 27 alin. 2 şi art. 29 lit. d) din Regulamentul privind aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 377/1960, în vigoare la data întocmirii actului a cărui nulitate s-a solicitat.
împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti a formulat recurs pârâta-reclamantă R.A., cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 din Codul de procedură civilă, arătând că s-a făcut o analiză superficială a probelor administrate în cauză, că nu au fost avute în vedere toate probele şi că, deosebit de acestea, s-au interpretat greşit dispoziţiile art. 27 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 377/1960, ajungându-se la pronunţarea unei decizii netemeinice şi nelegale.
Recursul este fondat.
Curtea, analizând decizia în raport de criticile formulate şi ansamblul probelor administrate, a reţinut următoarele considerente:
Analizându-se contractul de donaţie, s-a constatat că atât T.A., cât şi R.A. (fostă T.) s-au prezentat personal în faţa notarului de stat, la data şi momentul încheierii actului autentic, fiind identificate de notar, luându-se consimţământul şi făcându-se menţiune cu privire la acest aspect în încheierea de autentificare, în care s-a făcut şi precizarea că în ceea ce priveşte pe T.A. notarul s-a deplasat la domiciliul acestuia, unde i-a fost luat consimţământul şi a semnat actul autentic.
Astfel, este clară îndeplinirea, în totalitate, a tuturor condiţiilor esenţiale ale autentificării actului, prevăzute în art. 29 din Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 377/1960.
încheierea de autentificare nu cuprinde nici o menţiune referitoare la T.M., în ceea ce priveşte semnătura acesteia, tocmai pentru că s-a considerat a fi îndeplinite toate condiţiile legale, toate formalităţile necesare autentificării actului, printre care şi semnătura părţii, semnătură care s-a dat într-un mod specific persoanelor neştiutoare de carte, semnătură care însă îi aparţine, într-un mod indubitabil şi inimitabil.
S-a apreciat că actul normativ menţionat nu a considerat că este necesară îndeplinirea unor formalităţi în plus pentru persoanele neştiutoare de carte, care constituiau o categorie largă de persoane la data emiterii sale.
Art. 27 din actul normativ sus-menţionat prevede într-adevăr că toate exemplarele înscrisului autentic trebuie să fie semnate în faţa notarului de către părţi, iar în alineatul 2 stipulează că, în situaţia acelora care din pricina bolii sau din orice alte cauze nu pot semna, notarul de stat, îndeplinind actul, va face menţiune despre această împrejurare, menţiunea făcută ţinând loc de semnătură.
Această prevedere însă nu este aplicabilă în speţa de faţă, nefiind vorba de imposibilitatea părţii de a semna.
Dimpotrivă, partea a semnat actul, dar în forma specifică neştiutorilor de carte. Având în vedere considerentele reţinute, Curtea a admis recursul declarat de recurentă, pârâta-reclamantă R.A. (T.), împotriva deciziei recurate, pe care a casat-o, a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă şi, rejudecând, a schimbat în tot sentinţa civilă, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
| ← Contract de donaţie. Revocare pentru ingratitudine. Condiţii | Contract de donaţie. Lipsa cauzei. Nulitate absolută → |
|---|
