Contract de donaţie. Lipsa cauzei. Nulitate absolută
| Comentarii |
|
în cazul actelor juridice cu titlu gratuit, cauza actului juridic constă în intenţia de a gratifica. Dacă reclamanţii au donat bunul statului pentru a fi exoneraţi de plata unei amenzi, intenţia de a gratifica lipseşte, astfel încât actul juridic încheiat este nul pentru lipsa cauzei.
(Decizia nr. 1852 din 3 septembrie 2002 - Secţia a 111-a civilă)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 3.07.2001, sub nr. 7856/2001, reclamanţii S.S. şi S.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea ofertei de donaţie făcută către stat şi autentificată sub nr. 8375 din 9.10.1975 de notariatul de Stat al Sectorului 5 Bucureşti, privind terenul în suprafaţă de 165 mp şi construcţia Corp B compusă din 3 camere, 2 antreuri, 2 bucătării, 3 magazii, situate în Bucureşti.
Ulterior, reclamanţii şi-au modificat acţiunea, în sensul că au solicitat constatarea nulităţii absolute a donaţiei şi a Deciziei nr. 1646 din 7.11.1975, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei de a le lăsa reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu.
Prin Sentinţa civilă nr. 8325 din 27.11.2001 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, s-a admis cererea modificată formulată de reclamanţi; s-a constatat nulitatea donaţiei făcută prin oferta de donaţie autentificată sub nr. 8375 din 9.10.1975 la Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti şi Decizia de acceptare nr. 1646 din 7.11.1975 emisă de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti; s-a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamanţilor în ceea ce priveşte obligarea pârâtei să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din Bucureşti.
Prima instanţă a reţinut în pronunţarea acestei sentinţe civile că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din teren şi construcţie formată din 5 camere şi 3 săli, prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 12037 din 26.12.1973 la Notariatul de Stat al Sectorului 6 Bucureşti. Conform declaraţiei martorului, pe teren, reclamanţii au ridicat încă un corp de clădire (corpul B) fără să respecte în totalitate autorizaţia pentru reamenajare pe care o primiseră. în consecinţă, li s-a aplicat o amendă, al cărei cuantum era foarte mare, în raport de veniturile lor, punându-li-se în vedere fie să doneze imobilul, fie să achite amenda. A mai reţinut instanţa, tot din declaraţia martorului, că reclamantul a fost ameninţat la locul de muncă şi, în final, transferat la o altă instituţie, întrucât a refuzat să doneze imobilul statului.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, s-a constatat că reclamanţilor le-a lipsit intenţia de a gratifica statul cu imobilul în litigiu, nefiind îndeplinită condiţia art. 948 pct. 4 din Codul civil, pentru valabilitatea convenţiei.
A mai reţinut prima instanţă că lipsa consimţământului, invocată de către reclamanţi, nu se regăseşte în cauză, întrucât susţinerile acestora ar putea pune problema unui viciu de consimţământ, respectiv cel al violenţei, care determină sancţiunea nulităţii relative a actului şi care trebuia invocată de reclamanţi în termenul de prescripţie de 3 ani.
în ceea ce priveşte cererea reclamanţilor referitoare la obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul în litigiu, judecătoria a considerat că aceasta este inadmisibilă, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, întrucât, din probele administrate în cauză, nu rezultă lipsa cauzei actului de donaţie, argumentele instanţei încadrându-se în realitate într-un viciu de consimţământ, nevizând cauza actului juridic. Ca atare, acţiunea trebuia introdusă în termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Prin Decizia civilă nr. 521/A din 21.03.2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către pârât.
în pronunţarea acestei decizii civile, instanţa de apel a reţinut că valoarea amenzii depăşea cu mult posibilităţile financiare ale reclamanţilor, astfel încât aceştia erau împiedicaţi să-şi exercite un drept de opţiune între executarea silită ca urmare a neplăţii amenzii şi donaţia bunului către stat. în aceste condiţii, asupra reclamanţilor s-au exercitat presiuni directe cu impact asupra libertăţii de exprimare sau în plan profesional, acestora lipsindu-le intenţia de a gratifica statul în modul respectiv, motiv de nulitate absolută a donaţiei.
împotriva acestei decizii civile a declarat recurs apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, criticând decizia în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, întrucât, prin probele administrate, nu s-a făcut dovada lipsei cauzei actului de donaţie.
Faţă de situaţia creată la momentul respectiv, reclamanţii nu au avut intenţia de a dona imobilul statului, dar argumentele reţinute de instanţă, referitoare la opţiunea acestora între executare silită pentru amendă şi donarea bunului către stat, cu consecinţe grave privind libertatea lor, vizează în realitate vicierea consimţământului reclamanţilor, iar nu cauza actului de donaţie.
în consecinţă, acţiunea este supusă termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut în Decretul nr. 167/1958.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
în dosar au depus întâmpinare intimaţii-reclamanţi, solicitând, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia civilă recurată, în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele:
în mod corect, ambele instanţe au reţinut lipsa cauzei contractului de donaţie, în raport de susţinerile părţilor.
în actele cu titlu gratuit, cauza actului constă în intenţia de a gratifica. Existenţa contractului de titlu gratuit este determinată de cauza impulsivă a celui care gratifică şi care constă tocmai în intenţia acestuia de a procura un folos altcuiva, fără a urmări în perspectivă juridică nimic în schimb. Or, nu se poate reţine intenţia reclamanţilor de a gratifica statul cu imobilul respectiv, astfel încât contractului de donaţie îi lipseşte însăşi cauza, ca element de valabilitate, nefiind vorba despre un simplu viciu de consimţământ.
Astfel, în speţă, în condiţiile în care intimaţii-reclamanţi au efectuat oferta de donaţie privind imobilul respectiv pentru a fi exoneraţi de plata amenzii aplicate, nu se poate reţine că aceştia au avut intenţia de a mări patrimoniul statului cu bunul respectiv, fără să urmărească să primească ceva în schimb.
Această intenţie ar justifica mărirea patrimoniului statului în detrimentul intimaţilor-reclamanţi şi ar fi constituit cauza acestei măriri. Lipsa intenţiei de a gratifica, astfel cum deja s-a arătat, echivalează cu însăşi lipsa cauzei actului de donaţie.
în ceea ce priveşte sancţiunea aplicabilă, în cazul lipsei cauzei, aceasta este cea a nulităţii absolute a actului juridic, întrucât, în aceste condiţii, lipseşte un element esenţial al său, respectiv scopul imediat.
în raport de aceste considerente, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel încât, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmează să-l respingă ca atare, nefiind întrunite condiţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, din perspectiva criticilor formulate de către recurent.
| ← Contract de donaţie. Nulitate absolută. Condiţii | Contract de donaţie. Condiţii de formă → |
|---|
