Contract de donaţie către stat. Nulitate absolută pentru lipsa cauzei. Probe
| Comentarii |
|
C. civ., art. 948 pct. 4
Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală.
în condiţiile în care din înscrisul administrat reiese solicitarea proprietarului de a nu i se demola casa, rezultă abuzul efectuat de stat, dovedindu-se lipsa intenţiei reale de a gratifica a proprietarului şi implicit existenţa unei cauze ilicite şi imorale, la data încheierii actului de donaţie, donaţia fiind efectuată doar datorită presiunilor politice efectuate de către autorităţile statului comunist şi nu datorită voinţei reale a proprietarului.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1925 din 15 noiembrie 2007)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamantul H.N. a chemat în judecată pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să anuleze donaţia autentificată sub nr. 5416 din 22 noiembrie 1966, iar în urma comparării titlurilor, să fie obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, format din teren în suprafaţă de 200 mp şi casă compusă din 5 camere şi dependinţe.
Prin sentinţa civilă nr. 2321/2006 Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins excepţia prescripţiei şi inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiate şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
în motivarea sentinţei, s-a arătat în esenţă că deşi în şedinţa publică din 10 februarie 2006 instanţa a încuviinţat pentru reclamant proba cu acte şi martori, la termenul din 10 martie 2006, apărătorul reclamantului a arătat că nu mai are alte înscrisuri de depus, iar cu privire la martori a arătat că nu a fost în măsură să-i nominalizeze şi nici să-i prezinte în vederea audierii.
împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termen reclamantul solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea în tot a sentinţei apelate, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Analizând actele şi materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, precum şi hotărârea instanţei de fond, prin raportate la motivele de apel formulate, tribunalul a apreciat că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1678856 din 11 noiembrie 1952, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 200 mp şi casă alcătuită din 3 camere, antreu şi bucătărie.
Pe acest teren au fost ulterior edificate 3 adaosuri la construcţie, la imobilul existent conform autorizaţiei nr. 3 01953 din 21 aprilie 1953.
în anul 1962 a primit o invitaţie din partea Sfatului Popular pentru a discuta despre exproprierea imobilului proprietatea sa, ofertă pe care reclamantul a refuzat-o, aşa cum rezultă din înscrisul intitulat „notă pentru viitor" datat 23 noiembrie 1996, însă fiind constrâns şi obligat de autorităţile vremii, a acceptat să doneze imobilul proprietatea sa către statul român.
în consecinţă, prin contractul de donaţie autentificat sub nr. 5416 din 22 noiembrie 1996, reclamantul N.H. a donat Sfatului Popular al Raionului 23 August imobilul situat în Bucureşti, compus din construcţie având 3 camere, antreu şi bucătărie şi teren în suprafaţă de circa 200 mp.
Donaţia a fost acceptată de Statul Român prin decizia nr. 2305/1963 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului Bucureşti.
în speţa dedusă judecăţii rezultă cu evidenţă lipsa intenţiei reale de a gratifica a reclamantului şi implicit cauza ilicită şi imorală la încheierea contractului de donaţie, întrucât, în realitate, contractul de donaţie a fost încheiat doar ca efect al presiunilor politice efectuate de autorităţile statului comunist şi nu datorită voinţei reale a reclamantului.
Din conţinutul înscrisului intitulat „notă pentru viitor" datat 23 noiembrie 1966 rezultă că reclamantul a avut o discuţie cu Primul secretar de Partid şi Primarul Capitalei, în care a fost obligat să facă un act de donaţie, că toate insistenţele şi rugăminţile sale de a nu-i demola casa, au rămas fără nici un rezultat şi că acţiunea statului este un abuz de neînchipuit, cu atât mai mult cu cât statul nu a înţeles să-l despăgubească sub nici o formă.
Este de notorietate faptul că în perioada regimului comunist, autorităţile procedau la confiscarea imobilelor prin diferite mijloace, chiar şi în lipsa consimţământului foştilor proprietari şi faptul că nici o persoană nu şi-ar dona locuinţa dobândită prin muncă, Statului român, fără a avea nici un motiv pertinent, fără a urmări în perspectivă vreun avantaj de orice natură.
în ceea ce priveşte capătul doi de cerere privind restituirea în natură a imobilului ce a făcut obiectul contractului de donaţie, tribunalul are în vedere că potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor preluate abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea, au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Tribunalul are în vedere că imobilele intrate în proprietatea statului (construcţii nedemolate şi teren) sunt libere în sensul legii, dacă nu au primit nici o afectaţiune ulterior sau nu au fost înstrăinate legal şi numai în această situaţie, se pot restitui integral persoanei îndreptăţite, ori în speţă, întregul imobil teren, a fost utilizat pentru construirea unei străzi şi a unor spaţii aferente unui bloc, iar imobilul construcţie a fost demolat, astfel încât, în mod evident nu poate fi restituit.
1AQ
Prin decizia civilă nr. 427Adin 12 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a admis apelul formulat de apelantul reclamant H.N. împotriva sentinţei civile nr. 2321 din 17 martie 2006 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti; a schimbat în parte sentinţa civilă în sensul că a admis în parte acţiunea; a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 5416 din 22 noiembrie 1996 şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâta.
în recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., se arată că donaţia privind imobilul în cauză, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 478/1954, acesta derogând de la dispoziţiile dreptului comun, iar semnarea ofertei de donaţie, denotă că intimatul a fost de acord şi a renunţate la comunicarea acceptării donaţiei, arătându-se că donaţia este un act irevocabil conform art. 801 C. civ.
în recursul reclamantului, bazat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. se expune situaţia de fapt existentă şi se arată că titlul este mult mai bine comparat, iar donaţia este nulă, precizând că suprafaţa rămasă liberă de 134 mp, reprezintă un spaţiu verde şi se poate restitui, iar cei 66 mp ocupaţi de Aleea A., reprezintă suprafaţa de teren care a fost proprietatea reclamantului, acesta neavând nici o vină cu privire la faptul demolării casei sale şi la construcţia pe teren a blocurilor.
Analizând recursurile declarate, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate şi conform art. 312 alin. (1) C. pr. civ., le-a respins ca atare, pentru considerentele care vor urma.
în ceea ce priveşte recursul pârâtei Municipiul Bucureşti, criticile acestei părţi sunt neîntemeiate. Donaţia privind imobilul în cauză, este un act nul absolut pentru cauză ilicită şi imorală.
Pentru a fi valabilă, cauza trebuie să existe, să fie reală, licită şi morală.
în litigiul de faţă, s-a dovedit lipsa intenţiei reale de a gratifica a proprietarului şi implicit existenţa unei cauze ilicite şi imorale, la data încheierii actului de donaţie, donaţia fiind efectuată doar datorită presiunilor politice efectuate de către autorităţile statului comunist, şi nu datorită voinţei reale a proprietarului.
Din proba intitulată „notă pentru viitor” datată la 23 noiembrie 1966, ataşată la fila 7 din dosarul instanţei de fond, reiese că reclamantul a fost obligat să facă un act de donaţie, rugămintea acestuia de a nu i se demola casa, rămânând fără nici un efect, rezultând astfel, abuzul efectuat de stat. Este de altfel, un fapt notoriu că în acea perioadă autorităţile confiscau imobilele chiar şi în lipsa consimţământului proprietarilor, fiind evident că nici o persoană nu şi-ar putea dona locuinţa, fără a avea un motiv concludent şi pertinent.
în ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamant, şi acesta este nefondat.
Referitor la suprafaţa de 66 mp din terenul în litigiu, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor preluate abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea, au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii, se stabilesc numai prin echivalent.
Conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul ing. Valentin-Virgil construcţiile nu se pot retroceda fizic, aşadar în natură, fiind demolate, iar terenul nu este liber, 66 mp reprezentând carosabilul Aleii A., iar restul de 134 mp fiind ocupat cu spaţii verzi,în faţa blocurilor, fiind aşadar aferente folosirii acestor blocuri.
Faţă de considerentele expuse, s-au respins recursurile ca nefondate. (C.S.)
| ← Contract de construire a unei locuinţe cu credit de la stat,... | Contract de ipotecă. Principiul specializării ipotecii.... → |
|---|
