Contract de ipotecă. Principiul specializării ipotecii. Necesitatea determinării prin contract a valorii creanţei garantate, chiar şi în ipoteza modificării contractului de credit încheiat pentru o sumă mai mică
| Comentarii |
|
C. civ., art. 969 alin. (2), art. 1774, art. 1776
în cazul contractului de ipotecă, modificarea contractului de credit sub aspectul valorii creditului atrage necesitatea modificării în consecinţă a contractului de ipotecă, nu numai ca o consecinţă a aplicării regulii cuprinse în art. 969 alin. (2) C. civ., dar şi în scopul respectării principiului dublei specializări a ipotecii, instituit de art. 1774 raportat art. 1776 alin. (1) C. civ., sub aspectul convenirii asupra întinderii creanţei garantate.
Principiul specializării ipotecii în ceea ce priveşte valoarea creanţei garantate implică determinarea prin contractul de ipotecă a caracterul cert al valorii creanţei garantate.
Faptul că prin actul adiţional la contractul de credit iniţial creanţa a fost diminuată, nu exclude încheierea unui act adiţional la contractul de ipotecă, prin care debitorii garanţi ipotecari să îşi exprime consimţământul în sensul garantării creditului diminuat. în ipoteza în care contractul de ipotecă nu a fost modificat în acelaşi sens, respectiv pentru garantarea noului credit, acesta nu constituie un accesoriu al contractului de credit modificat, întrucât ar fi încălcat principiul specializării ipotecii sub aspectul valorii creanţei garantate.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 52/R din 30 ianuarie 2007)
Prin cererea înregistrată pe roluljudecătoriei sectorului 6 Bucureşti sub nr. 12352 din 29 noiembrie 2004, reclamanţii D.M. şi D.C., în contradictoriu cu pârâta OTP B.R. SA, au solicitat să se constate încetarea dreptului de ipotecă al pârâtei asupra imobilului situat în Bucureşti, str. V.C., precum şi obligarea acesteia la emiterea unei adrese pentru ridicarea ipotecii, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii se arată că imobilul în litigiu a fost ipotecat pentru a garanta creditul contractat sub nr. 501/1309/1999, în sumă de 4 miliarde de lei, ce urma a fi folosit pentru scrisoarea de garanţie din partea SC B.P. SRL în favoarea SC K.J.S. SA.
Contractul de ipotecă a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 1772, art. 1774, art. 1749 alin. (2) şi art. 1776 alin. (2) C. civ.
Creditul nu a fost însă folosit, scrisoarea de garanţie nefiind executată în termenul de 6 luni pentru care a fost contractat creditul respectiv.
Actul adiţional la acest contract de credit, pentru suma de 1,5 miliarde de lei, a fost încheiat la 20 de zile după ajungerea ta termen a contractului de credit iniţial.
Reclamanţii nu au consimţit şi la garantarea acestui credit.
Pârâta refuză să emită o adresă de ridicare a ipotecii cu care reclamanţii au garantat creditul iniţial, neutilizat.
în drept au fost invocate prevederile art. 480, art. 969, art. 1295, art. 1075 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 794 din 10 februarie 2005 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti în dosar nr. 12352 din 29 noiembrie 2004, cererea a fost admisă în parte, constatându-se încetat dreptul de ipotecă al pârâtei asupra imobilului. Capătul de cerere privind obligarea acesteia la emiterea unei adrese pentru ridicarea ipotecii a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reţinut faptul că la data de 28 octombrie 1999 a fost încheiat contractul de credit nr. 50/1309, între SC B.P. SRL şi pârâtă, cu privire la suma de 4 miliarde de lei, pe termen de 6 luni, ce urma a fi utilizat pentru emiterea unei scrisori de garanţie în favoarea SC K.J.S. SA, astfel încât rambursarea creditului să se facă până la data de 1 mai 2000.
A fost reţinută încheierea contractului de ipotecă între reclamanţi şi pârâtă, privind garantarea obligaţiei asumate de către SC B.P. SRL, de rambursare a creditului de 4 miliarde de lei, acordat de către pârâtă în baza contractului de credit menţionat.
S-a reţinut faptul că, potrivit garanţiei de bună plată, scrisoarea de garanţie era valabilă de la data de 2 noiembrie 1999 până la data de 1 mai 2000, iar dacă până la expirarea termenului de valabilitate a acesteia nu a fost primită de la SC K.J.S. SA nici o cerere scrisă de executare, în conformitate cu termenii şi condiţiile specificate în cuprinsul garanţiei de bună plată nr. 5593, această scrisoare devine nulă.
Judecătoria a reţinut faptul că până la data de 1 mai 2000, SC K.J.S. SA nu a adresat nicio cerere pârâtei cu privire la scrisoarea de garanţie, contractul de credit încetându-şi efectele prin ajungere la termen.
S-a reţinut încheierea unui act adiţional la contractul de credit, prin care i s-a acordat SC B. P.SRL o prelungire a creditului non-cash pentru suma de 1,5 miliarde de lei, pentru o perioadă de 1 an, începând cu data de 22 mai 2000, creditul putând fi utilizat pentru emiterea unei scrisori de garanţie în favoarea SC K.J.S. SA, astfel încât rambursarea să se facă până la data de 22 mai 2001.
Pârâta a garantat acest nou credit prin ipotecarea mai multor imobile, printre care şi cel în litigiu, fără ca reclamanţii să fi consimţit.
S-a apreciat că, deşi actul adiţional este parte integrantă a contractului iniţial de credit, pentru părţile contractante, condiţiile şi termenul au fost modificate, astfel că efectele contractului de ipotecă nu au fost prelungite pe durata actului adiţional, în lipsa consimţământului reclamanţilor în acest sens.
întrucât contractul de credit a încetat de drept prin ajungerea la termen, nici obligaţia de garanţie a reclamanţilor nu mai putea subzista, neavând nicio relevanţă faptul că creditul obţinut prin actul adiţional era inferior celui din contractul de credit iniţialin.
în privinţa celui de al doilea capăt de cerere, Judecătoria a reţinut posibilitatea reclamanţilor de a cere radierea ipotecii în baza hotărârii judecătoreşti care constată încetarea dreptului de ipotecă.
Apelul declarat de către pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin nr. 1051 din 26 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosar nr. 27306/3/2005 (nr. vechi 4021/2005).
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reluat considerentele instanţei de fond în ceeace priveşte cronologia actelor juridice relevante în cauză, reţinând prevederile art. 1774 şi art. 1776 alin. (1) C. civ., cu privire la principiul specializării ipotecii, cu privire la imobilul afectat de garanţie, cât şi cu privire la valoarea creanţei garantate.
în virtutea acestui principiu, Tribunalul a reţinut faptul că ipoteca instituită cu acordul reclamanţilor pentru garantarea creditului iniţial nu poate garanta şi creditul de 1,5 miliarde de lei ce a făcut obiectul actului adiţionalin.
Tribunalul reia considerentele instanţei de fond cu privire la consecinţele juridice ale actului adiţional şi valoarea acestuia, înlăturând cu aceeaşi motivarea aceleiaşi apărări ale pârâtei.
S-a concluzionat în sensul că interpretarea în sensul garantării şi a creditului contractat prin actul adiţional ar conduce la încălcarea principiului dublei specializări a ipotecii, în ceea ce priveşte valoarea creanţei garantate.
împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat recurs motivat, legal timbrat, în termen legal.
în motivarea recursului se invocă greşita interpretare a principiului dublei specializări a ipotecii, precum şi greşita interpretare a valabilităţii ipotecii raportat la titlul executoriu, contractul de credit completat cu actul adiţional.
în ceea ce priveşte principiul dublei specializări a ipotecii, recurenta invocă faptul că reclamanţii s-au obligat să garanteze creditul pentru aproximativ 4 miliarde de lei. întrucât prin actul adiţional întinderea obligaţiei acestora s-a diminuat, susţinerea lipsei consimţământului trebuie înlăturată, intimaţii urmărind exonerarea lor de plata creanţei datorate băncii.
Intimaţii invocă o situaţie care nu îi prejudiciază, ci le profită, prevalându-se de susţineri pe care nu le-au avut în vedere la data încheierii contractului de ipotecă.
în ceea ce priveşte valabilitatea ipotecii raportat la contractul de credit completat de actul adiţional, recurenta invocă faptul că prin hotărârile pronunţate asupra cererii de învestire cu formulă executorie s-a stabilit irevocabil faptul că actul adiţional face parte integrantă din contractul de credit, prin voinţa părţilor, care au înţeles să prelungească valabilitatea creditului non-cash, fiind vorba despre
unul şi acelaşi contract de credit, existând autoritate de lucru judecat sub acest aspect.
Prin prelungirea efectelor contractului de credit prin încheierea actului adiţional au fost prelungite de drept şi efectele contractului de ipotecă.
Mai mult, nu a fost determinată emiterea uneia sau mai multor scrisori de garanţie.
Recurenta concluzionează, citând considerente ale unor decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, în sensul că nu era necesar acordul garanţilor ipotecari pentru prelungirea contractului iniţial şi nici pentru modificarea condiţiilor contractului de ipotecă, acesta din urmă urmând soarta principalului, naşterea şi stingerea ipotecii depinzând de naşterea şi stingerea contractului de credit.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea reţine caracterul nefondat al recursului.
Ambele instanţe au procedat la o temeinică interpretare sistematică a prevederilor art. 1776 alin. (1) C. civ., reţinând ineficienţa principiului potrivit căruia accesoriul urmează soarta principalului în privinţa contractului de ipotecă, în cazul în care contractul iniţial de credit este modificat asupra elementului esenţial, şi anume valoarea creditului.
în acest caz, aşa cum în mod temeinic au apreciat ambele instanţe, era necesar consimţământul debitorilor garanţi ipotecari pentru modificarea în consecinţă a contractului de ipotecă, în scopul respectării principiului dublei specializări a ipotecii.
în virtutea regulii simetriei, ce guvernează nu numai încheierea şi stingerea contractului, potrivit art. 969 alin. (2) C. civ., modificarea contractului nu poate opera decât în virtutea acordului de voinţă al părţilor contractante.
în cazul contractului de ipotecă, modificarea contractului de credit sub aspectul valorii creditului, atrage modificarea în consecinţă a contractului de ipotecă, nu numaicaoconsecinţăaaplicăriireguliimenţionate,potrivitart.969alin.(2)C.civ., dar şi în scopul respectării principiului dublei specializări a ipotecii, instituit de art. 1774 raportat art. 1776 alin. (1) C. civ., sub aspectul convenirii asupra întinderii creanţei garantate.
Prin urmare, susţinerile recurentei în sensul că intimaţii nu sunt prejudiciaţi întrucât contractul de credit a fost modificat prin actul adiţional în sensul diminuării valorii creditului sunt lipsite de fundament juridic.
Principiul specializării ipotecii în ceea ce priveşte valoarea creanţei garantate implică determinarea prin contractul de ipotecă a caracterul cert al valorii creanţei garantate.
Dacă intenţia părţilor ar fi fost aceea de a garanta o valoare maximă a creditului, în limita căreia contractul de credit putea fi modificat ulterior, principiul ar fi fost respectat, debitorii garanţi ipotecari dându-şi acordul în acest sens prin chiar contractul de ipotecă.
în speţă, prin contractul de ipotecă, debitorii garanţi ipotecari se obligă să garanteze creditul în valoare de 4 miliarde de lei.
Faptul că aceştia au încheiat contractul de ipotecă prin mandatar, iar prin contractul de mandat, aceştia au împuternicit mandatarul să consimtă constituirea unei ipoteci pentru un credit de aproximativ 4 miliarde de lei nu poate echivala cu o renunţare a debitorilor garanţi ipotecari la principiul specializării ipotecii cu privire la valoarea creanţei garantate.
Termenul „aproximativ", utilizat în contractul de mandat, nu echivalează cu instituirea unei limite superioare în cadrul căreia ipoteca se fie considerată specializată, iar pe de altă parte, acesta nu a fost reluat ca atare în contractul de ipotecă.
Or, pentru aprecierea respectării principiului specializării ipotecii în privinţa valorii creditului garantat prezintă relevanţă suma precizată cu acest titlu în contractul de ipotecă, neavând nici o relevanţă sub acest aspect elemente exterioare voinţei exprimate ta semnarea contractului de ipotecă.
Faptul că prin actul adiţional la contractul de credit iniţial creanţa a fost diminuată, nu exclude încheierea unui act adiţional la contractul de ipotecă, prin care debitorii garanţi ipotecari să îşi exprime consimţământul în sensul garantării creditului diminuat.
în consecinţă, în mod legal şi temeinic au apreciat ambele instanţe încetarea contractului de ipotecă, consecinţă a încetării contractului de credit non-cash, prin împlinirea termenului fără utilizarea creditului.
încheierea irevocabilă de învestire cu formulă a creditului de credit alături de actul adiţional, fiind emisă într-o procedură necontencioasă, nu are putere de lucru judecat în raport de un aspect esenţial al fondului unei cereri formulate într-o procedură contencioasă.
Pe de altă parte, reţinerea caracterului integrant al actului adiţional în contractul iniţial de credit este ceeace se reţine şi în speţă, contractul de credit iniţial fiind modificat, ulterior expirării termenului pentru utilizarea şi rambursarea creditului iniţial, cu privire la elemente esenţiale, precum valoarea creditului şi perioada de utilizare şi rambursare a acestuia.
Contractul de ipotecă nu a fost modificat în acelaşi sens, respectiv pentru garantarea noului credit, astfel încât acesta nu constituie un accesoriu al contractului de credit modificat, întrucât ar fi încălcat principiul specializării ipotecii sub aspectul valorii creanţei garantate.
Contractul de ipotecă a încetat la momentul expirării termenului pentru utilizarea şi rambursarea creditului iniţial, neutilizat, efect al încetării contractului de credit astfel.
întrucât modificarea contractului de credit iniţial a privit elemente esenţiale ale acestuia, precum valoarea creditului şi perioada de utilizare şi rambursare, actul adiţional, ca act de modificare, este privit ca un nou contract, din perspectiva noului credit contractat.
Principalul a cărui soartă o urmează contractul de ipotecă este creditul garantat cu respectarea principiului specializării ipotecii sub aspectul valorii creanţei garantate.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat. (T.E.V.)
| ← Contract de donaţie către stat. Nulitate absolută pentru... | Contract de împrumut. Admisibilitatea probei cu martori în... → |
|---|
