Contract de închiriere. Evacuare. Schimbarea destinaţiei spaţiului locativ. Sediul social al unei societăţi comerciale. Condiţii

Sediul societăţii comerciale este un atribut de identificare al acesteia, menit să o situeze în spaţiu, în cadrul raporturilor juridice la care participă, şi poate fi diferit de locul unde se desfăşoară activitatea comercială.

împrejurarea că locuinţa închiriată în baza Legii nr. 5/1973 reprezintă şi sediul unei societăţi comerciale nu este o dovadă suficientă pentru a dispune evacuarea chiriaşului pentru schimbarea destinaţiei spaţiului închiriat, ci este necesar să se demonstreze, în fapt, că locuinţa este folosită în scopuri comerciale.

(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1.149/18.07.1997)

Prin sentinţa civilă nr. 12.075/16.11.1995, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantele P. A. R. şi I. V. N. împotriva pârâtei N. S. şi a dispus evacuarea acesteia din apartamentul situat în Bucureşti, str. H. sectorul 1.

Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului formulat de pârâtă, conform deciziei civile nr. 352/02.02.1997, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă.

Pentru a pronunţa aceste hotărâri, instanţele au reţinut că pârâta foloseşte spaţiul locativ închiriat în baza Legii nr. 5/1973, în scopuri comerciale.

Apelanta pârâtă N. S. a formulat recurs împotriva deciziei tribunalului, susţinând că hotărârea se bazează pe o greşeală gravă de fapt şi a solicitat casarea ei, în baza art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, deoarece, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, ea foloseşte spaţiul în litigiu ca locuinţă, în scopul pentru care i-a fost închiriat.

Recursul este întemeiat.

Din probele administrate în cauză a rezultat că pârâta ocupă apartamentul situat în str. H., sectorul 1, în baza contractului de închiriere 54.838/1982, încheiat în baza Legii nr. 5/1973 şi foloseşte spaţiul conform destinaţiei lui, ca locuinţă.

Faptul că la domiciliul său este înregistrat sediul unei societăţi comerciale nu poate conduce la concluzia că recurenta a schimbat destinaţia spaţiului de locuit, în lipsa unor probe care să dovedească acest lucru, astfel că recursul va fi admis, cu consecinţa respingerii acţiunii în evacuare, ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de închiriere. Evacuare. Schimbarea destinaţiei spaţiului locativ. Sediul social al unei societăţi comerciale. Condiţii