CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE. HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ DE CONSTATARE A ÎNCHEIERII CONTRACTULUI. MOMENTUL ÎN CARE SE CONSIDERĂ ÎNCHEIAT CONTRACTUL.
| Comentarii |
|
în cazul în care părţile au convenit vânzarea-cumpărarea unui apartament şi au încheiat în acest sens doar un înscris sub semnătură privată, iar, ulterior, se pronunţă o hotărâre judecătorească de constatare a acestei vânzări, momentul încheierii contractului îl constituie data încheierii convenţiei şi nu data pronunţării hotărârii, deoarece hotărârea pronunţată asupra acţiunii în constatare are un efect declarativ şi nu face decât să constate un drept existent anterior pronunţării ei.
Prin sentinţa civilă nr. 1.239/11.06.1998, Judecătoria Slobozia a admis contestaţia la executare formulată de contestatorii S.V. şi S.D. şi, pe fond, ca efect al admiterii contestaţiei, a anulat toate actele de executare.
Prin decizia civilă nr. 696/A/2.11.1998, Tribunalul Ialomiţa a respins apelurile declarate de B.A. S.A. - Sucursala Călăraşi şi M.F. împotriva sentinţei civile nr. 1.239/11.06.1998 a Judecătoriei Slobozia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Ialomiţa a reţinut că, deşi creditoarea a invocat, în susţinerea cererii sale de executare silită împotriva debitorului M.F., 3 titluri executorii, este de observat că, formula executorie este aplicată numai pe sentinţa civilă nr. 3.456/15.11.1995 a Judecătoriei Slobozia, prin care M.F. a fost obligat să-i plătească suma de 4.336.000 lei, reprezentând credit nerestituit şi dobânda restantă, precum şi suma de 431.120 lei, cheltuieli de judecată.
Tribunalul a apreciat că, în ceea ce priveşte contractul de credit şi contractul de ipotecă, deşi autentice, nu poartă învestirea cu formula executorie, conform art. 376 Cod procedură civilă, condiţie impusă de dispoziţiile art. 372 Cod procedură civilă, pentru a putea constitui titluri executorii, în baza cărora să se facă executarea silită. Se mai reţine că, bunul pentru care s-a solicitat urmărirea silită este, potrivit sentinţei civile nr. 6.172/1993 a Judecătoriei Slobozia, proprietatea intimaţilor contestatori S.V. şi S.D., aceştia nefiind obligaţi, alături de debitorul M.F., la plata creanţei deţinută de reclamantă şi negarantând cu bunurile lor datoriile debitorului, astfel încât urmărirea bunului proprietatea contestatorilor se putea face numai în baza contractului de ipotecă, care însă nu a fost învestit cu formulă executorie.
Apelul declarat de M.F. a fost respins de către Tribunalul Ialomiţa, prin aceeaşi decizie civilă, având în vedere dispoziţiile art. 2881 Cod procedură civilă şi ale art. 103 Cod procedură civilă.
împotriva deciziei civile nr. 696/A din 2.11.1998 a Tribunalului Ialomiţa a declarat recurs creditoarea apelantă B.A. S.A. - Sucursala Călăraşi.
Prin motivele de recurs formulate se critică decizia instanţei de apel pentru următorul considerent:
- Hotărârea se întemeiază pe o apreciere eronată a probelor administrate, ceea ce a dus la o gravă greşeală de fapt (art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă).
Se susţine în acest sens că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că la data încheierii contractului de ipotecă proprietarii imobilului erau contestatorii S.D. şi S.V. şi nu debitorul M.F.
Din probele administrate rezultă că debitorul recurentei a devenit proprietarul imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 17.476/18.05.1993, contractul de ipotecă a fost încheiat la data de 17.08.1993, iar contestatorii au devenit proprietari la data de 16.12.1993.
în temeiul art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, recurenta creditoare critică decizia civilă pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, susţinând că intimaţii contes-tatori au devenit proprietarii imobilului urmărit, ulterior încheierii contractului de ipotecă (acesta a fost încheiat la data de 17.08.1993, iar intimaţii au devenit proprietarii imobilului la data de 16.12.1993).
Susţinerea recurentei nu este corectă. într-adevăr, contractul de ipotecă invocat drept titlu executoriu a fost încheiat între debitorul intimat M.F. şi creditoarea recurentă la data de 17.08.1993 (data transcrierii) şi prin el s-a instituit, pentru garantarea unui credit contractat de M.F., o ipotecă asupra apartamentului.
însă, la acea dată, 17.08.1993, M.F. nu mai era proprietarul bunului respectiv. Această concluzie este determinată de analiza sentinţei civile nr. 6.172/ 16.12.1993 a Judecătoriei Slobozia, prin care s-a admis acţiunea în constatare formulată de reclamanţii S.D. şi S.V. împotriva pârâtului M.F. şi s-a constatat că între părţi a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, prin care reclamanţii au cumpărat de la pârât apartamentul susmenţionat.
Potrivit acestei hotărâri judecătoreşti, în lunile noiembrie-decembrie 1992 între S.V. şi S.D., în calitate de cumpărători, şi M.F., în calitate de vânzător, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Slobozia.
Cu această ocazie s-a încheiat o „chitanţă", în care s-a consemnat şi preţul de 1.000.000 lei, din care, la acea dată, s-a achitat suma de 500.000 lei, diferenţa urmând să fie achitată la data perfectării actului de vânzare-cumpărare.
Ulterior, la data de 17.05.1993, între părţi a intervenit un contract de împrumut prin care reclamanţii S.D. şi S.V. îl împrumută pe pârâtul M.F. cu suma de 500.000 lei, data restituirii fiind 17.06.1993.
întrucât pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de restituire a preţului, instanţa a apreciat că reclamanţii au achitat integral valoarea apartamentului cumpărat, în privinţa sumei de 500.000 lei operând, în temeiul art. 1143 Cod civil, compensaţia.
în concluzie, intimaţii S.D. şi S.V. au devenit proprietarii apartamentului în litigiu în anul 1992, anul încheierii convenţiei de vânzare-cumpărare, şi nu la data de 16.12.1993 (data pronunţării hotărârii), aşa cum susţine recurenta. Aceasta, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 1295 Cod civil, vânzarea-cumpă-rarea este un contract consensual, „fiind perfectă între părţi şi proprietatea fiind de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat", iar, pe de altă parte, hotărârea Judecătoriei Slobozia din data de 16.12.1993, prin care s-a constatat încheierea actului juridic are un caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi.
Prin urmare, situaţia de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de apel, astfel încât casarea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, nu se poate dispune. (Judecator Nicolae Craciun)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 1.336/1999)
| ← CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE CU CLAUZĂ DE ÎNTREŢINERE.... | CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE ÎNCHEIAT ÎN BAZA... → |
|---|
