CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE. LOCUINŢĂ ÎNCHIRIATĂ PRIN CONTRACT ACCESORIU CONTRACTULUI DE MUNCĂ. LOCUINŢĂ DE INTERVENŢIE. CONDIŢII.
| Comentarii |
|
Titularii contractelor de închiriere încheiate anterior modificărilor aduse Legii nr. 85/1992 prin Legea nr. 76/1994 pot cere instanţelor judecătoreşti obligarea unităţilor economice şi bugetare de stat să încheie contracte de vânzare-cumpărare a suprafeţelor locative, cu excepţia locuinţelor de intervenţie.
Actele prin care conducerile acestor unităţi califică suprafeţele locative drept locuinţe de intervenţie, sunt supuse controlului judiciar.
Prin sentinţa civilă nr. 6.137/24.04.1998, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul C.P. şi a obligat pârâta Universitatea Bucureşti să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul ocupat de acesta din urmă în calitate de chiriaş al imobilului situat în comuna „B", judeţul Giurgiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul ocupă, în calitatea de chiriaş, apartamentul situat în comuna „B", în incinta fostei ferme S.D.E., locuinţă trecută în administrarea pârâtei şi că acest apartament face parte din domeniul privat al statului, de care acesta poate dispune liber, în condiţiile legale în vigoare.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nele-galitate şi netemeinicie.
în motivarea apelului se arată că locuinţa în litigiu nu este proprietatea pârâtei şi are caracter de locuinţă de intervenţie, neputând fi înstrăinată.
Prin decizia civilă nr. 229/22.03.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a V-a civilă şi contencios administrativ a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea principală.
Prin decizia pronunţată, tribunalul a reţinut că locuinţa în litigiu are regim de locuinţă de intervenţie, fapt ce reiese din contractul de închiriere depus la dosarul de fond.
in mod greşit, instanţa de fond a acordat valoare probatorie raportului de expertiză efectuat în cauză, dat fiind faptul că printr-o expertiză tehnică, ce are ca obiect constatarea unei situaţii de fapt, nu se poate stabili regimul juridic al unui imobil.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a apelantei-pârâte, aceasta a fost respinsă, întrucât, potrivit art. 166 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 84/1992, republicată, spaţiile cu destinaţie de locuinţă ce fac parte din baza materială a instituţiilor de învăţământ superior sunt proprietatea acestora.
împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă.
în dezvoltarea primului motiv de recurs se susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 17 şi art. 1 alin. 2 ale Legii nr. 85/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 76/1994, potrivit cărora locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a legii, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora.
Se mai susţine că, în mod greşit, instanţa de apel reţine că a fost încălcat principiul libertăţii contractuale, principiu de drept comun, inaplicabil în speţă.
în dezvoltarea celui de al doilea motiv de recurs, se arată că instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt eronată, interpretând greşit probele administrate.
Ca atare, s-a ajuns la constatarea că locuinţa în litigiu constituie locuinţă de intervenţie şi nu poate fi vândută, cu toate că, din conţinutul raportului de expertiză efectuat, rezultă contrariul.
Recursul este fondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că recurentul ocupă, în calitate de chiriaş, locuinţa situată în incinta fermei S.D.B., judeţul Giurgiu.
Recurentul a avut, anterior apariţiei Legii nr. 85/1992, contract de închiriere accesoriu contractului de muncă.
După ce acesta a întreprins demersuri în vederea cumpărării locuinţei, intimata i-a încheiat un nou contract de închiriere, de data aceasta purtând menţiunea „locuinţă de intervenţie, exceptată de la prevederile privind vânzarea de locuinţe".
Greşit, tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 şi a calificat locuinţa în litigiu ca fiind de intervenţie.
Potrivit art. 166 alin. 4 din Legea nr. 84/1992, baza materială a instituţiilor de învăţământ superior este de drept proprietatea acestora, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, această bază include şi spaţiile cu destinaţie de locuinţă.
Din fişa postului, depusă de recurent ca act nou în recurs, rezultă că acesta nu îndeplineşte funcţii care ar necesita prezenţa permanentă la locul de muncă.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat la instanţa de fond, rezultă că locuinţa în discuţie se află în „sectorul social al fermei, la care se accede direct din drumul naţional Bucureşti-Călăraşi prin racord unitar cu un drum de acces comun sectorului, care nu este accesibil celorlalte sectoare, decât pentru activităţi secundare neproductive".
Mai concluzionează expertul că această locuinţă nu este legată direct de vreun proces de producţie al unităţii.
Mai arată expertul tehnic că sectorul locativ este separat de sectorul de producţie, între acestea aflându-se un sector administrativ, unde se află birourile fermei şi care are, de asemenea, acces direct din drumul naţional Bucureşti-Călăraşi.
Chiar dacă prin noul contract de închiriere, această locuinţă a fost calificată ca fiind de intervenţie, ea nu poate avea acest caracter, deoarece ocuparea ei nu a fost condiţionată de îndeplinirea sarcinilor de serviciu, legată de prezenţa şi intervenţia promptă a recurentului la locul de muncă.
Instanţa de apel a înlăturat nejustificat concluziile raportului de expertiză, deoarece constatările în teren ale expertului erau suficient de precise pentru a permite instanţei să stabilească regimul juridic al acestei locuinţe, făcând abstracţie doar de părerile personale ale expertului, ce exced limitele atribuţiilor sale.
în raport de aceste considerente, Curtea reţine că instanţa de apel a calificat greşit locuinţa în litigiu ca fiind de intervenţie, exceptată de la vânzare.
Principiul libertăţii contractuale, invocat de instanţa de apel, nu îşi găseşte aplicaţia în speţă: textul Legii nr. 85/1992 obligă intimata Universitatea „X" să vândă titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, locuinţele pe care le ocupă în calitate de chiriaşi, exceptând de la acest regim numai locuinţele de intervenţie.
Cu alte cuvinte, în acest caz legiuitorul a înţeles să suplinească consimţământul vânzătorului, rolul acestuia limitându-se la a verifica dacă locuinţa întruneşte condiţiile legii pentru a putea fi vândută.
Această activitate este supusă controlului judiciar.
Ca atare, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 şi 11 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată şi va respinge, ca nefondat, apelul, menţinând ca legală si temeinică hotărârea instantei de fond. (Judecator Rodica Susanu)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 2.822/1999)
| ← CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE. IMOBIL CONSTRUIT DIN FONDUL DE... | CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE. LIPSA DISCERNĂMÂNTULUI.... → |
|---|
