Contract de vânzare-cumpărare. Preţ fictiv. Simulaţie. Condiţii de aplicare. Neîntrunire. Determinarea voinţei reale a părţilor contractante. 2. Principiul disponibilităţii, încălcare prin schimbarea obiectului şi a cauzei cererii
| Comentarii |
|
C. civ., art. 948 pct. 2, 3, art. 953, art. 962, art. 1175, art. 1294, art. 1303
C. pr. civ., art. 129 alin. (6)
1. Fictivitatea preţului, în sensul că acesta nu a fost cerut şi plătit în realitate, reprezintă un element cert al deghizării totale a unui contract de vânzare-cumpărare, prin care se urmăreşte ascunderea naturii reale a actului care întruneşte acordul de voinţă al părţilor.
Pentru a fi, însă, îndeplinite condiţiile simulaţiei este necesară întrunirea voinţelor părţilor contractante în operaţiunea complexă ce constă în încheierea actului secret simultan cu actul aparent şi inserarea cu bună - ştiinţă în acesta din urmă a unei menţiuni neconfcrme cu realitatea, aceea a unui preţ inexistent, pentru a se valida aparenţa unui contract de vânzare-cumpărare.
în măsura în care, prin cererea dedusă judecăţii, s-a susţinut că preţul vânzării nu a fost cerut ori primit, dar că inserarea în contract a preţului nu este rezultatul manifestării sale de voinţă, ci al unor împrejurări străine de voinţa sa, simulaţia este exclusă, de vreme ce părţile nu au urmărit, de comun acord, disimularea naturii reale a actului juridic.
2. Instanţa de judecată a încălcat principiul disponibilităţii, reţinând operaţiunea simulaţiei, deşi nu fusese învestită cu un asemenea obiect al cererii, totodată acordul simulatoriu drept cauză a lipsei unui preţ al vânzării, cu toate că se invocaseră motive de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, inclusiv în ceea ce priveşte inserarea în act a unui preţ al vânzării.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 453/R din 11 septembrie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 5060 din 19 septembrie 2006 pronunţată în dosar nr. 2966/4/2006, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Ţ.M. în contradictoriu cu pârâta P.G. şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2716 din 20 iunie 2002 de BNP B.N., cu cheltuieli de judecată.
în considerentele hotărârii, s-a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare. a cărui nulitate se solicită a se constata în cauză reclamanta a transmis proprietatea asupra apartamentului din imobilul situat în Bucureşti, sector 4, iar pârâta s-a obligat să-i plătească reclamantei suma de 128.000.000 ROL, în contract făcându-se menţiunea că preţul a fost plătit, respectiv primit de vânzătoare la data autentificării actului.
Această menţiune nu este rezultatul unei constatări personale ale notarului public ce nu ar putea fi combătută decât prin înscrierea în fals, ci constituie o declaraţie a părţilor ce instituie sub aspect probator o prezumţie relativă că preţul a fost plătit, împotriva căreia este admisibil orice mijloc de probă.
Judecătoria a reţinut că ansamblul probator administrat constând în declaraţiile tuturor martorilor audiaţi, recunoaşterile pârâtei cu privire la natura juridică reală a actului încheiat (un contract de întreţinere) şi înscrisurile depuse de reclamantă concordă în ce priveşte caracterul fictiv al preţului stipulat, ceea ce echivalează cu inexistenţa obiectului contractului de vânzare-cumpărare.
Preţul reprezentând obiectul prestaţiei cumpărătorului, trebuie să fie sincer, adică stipulat pentru a fi cerut şi plătit în realitate, iar nu fictiv. Inexistenţa preţului determină nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât îi lipseşte acestuia un element esenţial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voinţă al părţilor, conform art. 1294 C. civ.
Judecătoria a înlăturat susţinerile reclamantei relative la celelalte motive de nulitate imputate în cererea de chemare în judecată, respectiv privind eroarea asupra obiectului actului juridic, în condiţiile în care menţiunile din contract în sensul citirii clauzelor contractului către părţi care au consimţit la încheierea lui şi l-au semnat reprezintă constatări personale ale notarului public făcute în exerciţiul atribuţiilor legale, în cuprinsul încheierii de autentificare, astfel încât nu pot fi combătute decât prin înscriere în fals.
A rezultat că, nefiind făcută, în condiţiile legii, dovada contrară celor constatate în cuprinsul actului autentic, reclamanta a cunoscut clauzele contractuale şi a existat consimţământ înţeles ca manifestare exterioară a acordului cu privire la actul încheiat, astfel încât nu este întrunit nici cazul de nulitate absolută derivând din inexistenţa consimţământului.
Este real că, în raport de probele administrate, consimţământul reclamantei la încheierea actului trebuie privit ca un consimţământ la încheierea actului public, actul secret reprezentat de contractul de întreţinere - şi implicit acordul simulatoriu decurgând din coexistenţa simultană a celor două acte -, fiind dovedit prin mărturisirea pârâtei în sensul celor afirmate de reclamantă.
Judecătoria a înlăturat şi motivul de nulitate absolută decurgând din cauza ilicită reprezentată de acţiunea pârâtei de a profita de neştiinţa, ignoranţa, starea de constrângere în care s-a aflat reclamanta, întrucât acest motiv de nulitate este incident în mod excepţional, atunci când împrejurările încheierii contractului demonstrează că aceasta s-a produs în condiţii care suprimă posibilitatea unei manifestări de voinţă, liberă şi conştientă, iar cumpărătorul a contribuit la crearea acestor condiţii sau a profitat de existenţa lor, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 217 din 20 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
Tribunalul a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile apelantei conform cărora instanţa de fond a confundat neplata preţului cu inexistenţa preţului sau cu preţul fictiv, deoarece Judecătoria, constatând că preţul nu a fost plătit, a analizat celelalte probe folosindu-se inclusiv de prezumţii simple, conchizând în sensul că preţul nu a existat.
Astfel, nu pot fi reţinute susţinerile apelantei conform cărora prima instanţă ar fi reţinut doar că preţul nu a fost plătit, câtă vreme în considerentele sentinţei se vorbeşte despre inexistenţa preţului şi se arată că aceasta echivalează cu lipsa obiectului actului juridic.
în raport de criticile din apel şi faţă de motivul de nulitate reţinut de instanţa de fond, Tribunalul a apreciat că nu se impune analizarea celorlalte motive invocate de reclamantă la prima instanţă.
împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Confirmând considerentele primei instanţe relative la echivalenţa între neplata preţului şi existenţa unui preţ fictiv, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1295 C. civ. şi ale art. 129 alin. (6) C. pr. civ., totodată, a aplicat greşit prevederile art. 948, art. 1203 şi art. 1294 C. civ.
Astfel, câtă vreme din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi în formă autentică rezultă fără nicio posibilitate de interpretare că părţile au identificat complet bunul vândut şi au stabilit şi preţul vânzării (o parte în bani, iar cealaltă parte, ca echivalent valoric al lipsei de folosinţă - uzufructul viager), contractul este perfect valabil conform art. 1295 alin. (1) C. civ., aspect ignorat de către instanţele de fond în cauză.
Pe de altă parte, deşi intimata reclamantă a invocat iniţial toate motivele de nulitate şi anulabilitate ale unui contract, ulterior şi-a precizat cererea în sensul că solicită nulitatea absolută pentru caracterul neserios al preţului, lipsa consimţământului la încheierea actului şi cauza ilicită constând în exploatarea stării de nevoie a părţii adverse.
în contextul unei asemenea precizări a cererii, prima instanţă a depăşit cadrul procesual stabilit de reclamantă atunci când a admis cererea pe motivul că preţul nu a fot plătit, încălcând astfel prevederile art. 129 alin. (6) C. pr. civ.
Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract şi acţiunea în rezoluţiunea unui contract pentru neplata preţului sunt instituţii de drept cu regim juridic şi o cauză juridică fundamental diferite, fiind evidentă încălcarea principiului disponibilităţii de către ambele instanţe de fond.
Totodată, aceleaşi instanţe au aplicat greşit prevederile Codului civil, ajungând la concluzia eronată că neplata preţului este totuna cu lipsa obiectului contractului; or, neplata preţului nu este motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, ci ar putea fi invocată cel mult pentru a solicita fie obligarea cumpărătorului la plata acestuia, fie desfiinţarea contractului prin rezoluţiune.
Judecătorii au confundat neplata preţului cu lipsa stipulării acestuia ca element esenţial al contractului de vânzare-cumpărare, confuzie care a determinat pronunţarea unei hotărâri nelegale.
Recurenta a învederat că prevederile art. 1203 C. civ. invocate de instanţa de apel sunt inaplicabile, întrucât prezumţiile simple pot fi folosite doar în legătură cu situaţii de fapt; or, în cauză instanţa de apel invocă prezumţiile judiciare pentru a interpreta o situaţie de drept, respectiv că neplata preţului echivalează cu lipsa obiectului contractului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate în motivarea căii de atac şi a actelor dosarului, Curtea apreciază că recursul este fondat.
Prin cererea dedusă judecăţii în cauză, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2716 din 20 iunie 2002 de BNP B.N. privind imobilul situat în Bucureşti, sector 4, încheiat între pârâtă, în calitate de vânzătoare, şi reclamantă, în calitate de cumpărătoare, pentru preţul de 128.000.000 lei.
Conform precizării depuse la termenul din 9 mai 2006, reclamanta a invocat drept motive de nulitate a actului lipsa consimţământului său la înstrăinarea imobilului, întrucât a fost convinsă că semnează un contract de vânzare-cumpărare cu rentă viageră, şi nu cu uzufruct viager, indusă fiind în eroare în faţa notarului prin citirea selectivă a actului; totodată, lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare, întrucât preţul menţionat în contract ca fiind plătit nu a existat, făcându-se referire la acesta în mod fictiv, nu cu scopul de a fi fost plătit în realitate.
în acelaşi context al preţului, s-a invocat şi cauza ilicită, unul dintre cocontrac-tanţi profitând de neştiinţa, ignoranţa, starea de constrângere în care se află celălalt: preţul indicat nu a fost primit şi numărat în faţa notarului, astfel cum se menţionează în act, oricum, ar fi trebuit să fie serios, nu derizoriu, disproporţionat în raport cu valoarea lucrului vândut.
Aceste precizări din cererea scrisă arătată au fost confirmate - chiar dacă într-o altă formulare, fără a se schimba esenţa susţinerilor - verbal, la termenul de judecată din 6 iunie 2006, când s-a consemnat în încheierea de dezbateri că reclamanta înţelege să invoce drept temei juridic al cererii de chemare în judecată nulitatea absolută pentru caracterul neserios al preţului, lipsa consimţământului la încheierea contractului şi cauza ilicită constând în exploatarea stării de nevoie a părţii adverse.
Prima instanţă, pe baza probelor administrate, a reţinut ca viabil unul dintre motivele de nulitate invocate, anume lipsa obiectului contractului de vânzare-cumpărare pentru inexistenţa preţului.
S-a socotit că acest element esenţial al contractului respectiv a fost inserat fictiv, în realitate el nefiind cerut şi plătit, în condiţiile în părţile conveniseră anterior asupra încheierii unui contract de întreţinere, şi nu de vânzare-cumpărare.
Instanţa de apel a confirmat în totalitate considerentele şi soluţia primei instanţe.
în raport de obiectul cererii, astfel cum a fost descris anterior, se constată că, într-adevăr, prima instanţă a depăşit cadrul procesual stabilit de reclamantă, iar Tribunalul a menţinut în mod nelegal sentinţa pronunţată în atare condiţii.
Argumentul care susţine o asemenea concluzie nu este, însă, acela invocat de recurenta - pârâtă, în sensul că s-ar fi analizat şi reţinut neplata preţului, împrejurare ce era relevantă într-un alt context procesual decât cel stabilit în cauză, respectiv în cadrul unei acţiuni în rezoluţiunea vânzării, şi nu al unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Prima instanţă a pornit, este adevărat, de la premisa că preţul nu a fost plătit, însă pentru a conchide că nici nu trebuia plătit, deoarece nu fusese inserat cu asemenea intenţie (raţionament redat corect în considerentele deciziei de apel).
Fictivitatea preţului, în sensul că acesta nu a fost cerut şi plătit în realitate, reprezintă un element cert al deghizării totale a contractului de vânzare-cumpărare, prin care se urmăreşte ascunderea naturii reale a actului care întruneşte acordul de voinţă al părţilor, respectiv aceea a unui contract de întreţinere, astfel cum a reţinut instanţa de fond pe baza ansamblului probator administrat.
Un asemenea raţionament corespunde simulaţiei, ca operaţiune juridică ce presupune încheierea concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte: unul public, prin care se creează aparenţa unei situaţii juridice care nu corespunde realităţii şi un altul secret, care corespunde voinţei reale a părţilor, prin care se înlătură aparenţa juridică ce a fost creată prin actul simulat.
Judecătoria, reţinând că preţul vânzării a fost inserat fictiv, părţile convenind în realitate încheierea unui contract de întreţinere, a constatat practic existenţa simulaţiei, prin încheierea concomitentă a contractului de întreţinere, ca act secret ce întruneşte acordul simulatoriu, şi a contractului de vânzare-cumpărare, ca act public.
Reclamanta nu a invocat operaţiunea juridică a simulaţiei şi nici nu a urmărit finalitatea inopozabilităţii între părţi a contractului de vânzare-cumpărare, pentru ca, eventual, susţinerile din cererea de chemare în judecată să fie calificate în sensul invocării simulaţiei, şi nu a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.
Atare constatare este de natură a depăşi cadrul procesual obiectiv, fixat prin cererea de chemare în judecată, atât în ceea ce priveşte obiectul, cât şi cauza juridică a cererii.
Simulaţia presupune încheierea cu bună ştiinţă de către ambele părţi a celor două contracte, cu intenţia disimulării realităţii, actul public îndeplinind aparent toate cerinţele de fond şi formă cerute de lege pentru încheierea valabilă a unui asemenea contract - în speţă, de vânzare - cumpărare, nefiind întrunită, însă, premisa intenţiei părţilor de a da eficienţă juridică reală acestui act, cât timp acordul de voinţă al părţilor se reflectă în actul secret, în speţă, cel de întreţinere.
Or, reclamanta, prin cererea dedusă judecăţii, nu a susţinut existenţa a două convenţii distincte, materializate în actul public şi actul secret, ci a uneia singure, aceea de întreţinere, care a fost redată impropriu în actul întocmit de notarul public în formă autentică, ce nu răspunde voinţei sale exprimate în negocierile purtate între părţi anterior încheierii actului autentic, din motive descrise de reclamantă în cerere.
Reclamanta susţine, este adevărat, că preţul vânzării nu a fost cerut ori primit, a susţinut în acelaşi timp, că inserarea în contract nu este rezultatul manifestării sale de voinţă, ci al unor împrejurări străine de voinţa sa (pe care însăşi instanţa de fond le-a calificat ca o reprezentare greşită a realităţii - error in negotio -provocată de conduita pârâtei, pe care, însă, nu a regăsit-o în datele concrete ale speţei), ceea ce exclude simulaţia, în care părţile, de comun acord, urmăresc disimularea naturii reale a actului juridic.
Este viabilă echivalenţa între preţul fictiv, specific simulaţiei în forma deghizării, şi inexistenţa obiectului contractului de vânzare-cumpărare, prin raportare la un preţ nesincer (ca atare, inexistent), pe care o aplică instanţa de fond (cu confirmarea instanţei de apel), însă acest aspect presupune întrunirea voinţelor părţilor contractante în operaţiunea complexă ce constă în încheierea actului secret simultan cu actul aparent şi inserarea cu bună - ştiinţă în acesta din urmă a unei menţiuni neconforme cu realitatea, aceea a unui preţ inexistent, pentru a valida aparenţa unui contract de vânzare-cumpărare.
în raport de obiectul cererii şi de motivarea în fapt şi în drept a acesteia, apreciind asupra obiectului contractului de vânzare-cumpărare, Judecătoria nu ar fi trebuit să se limiteze la aplicarea echivalenţei enunţate anterior, ci ar fi trebuit să stabilească, pe baza probelor administrate, împrejurările în care s-a ajuns la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi la inserarea unui preţ în contractul întocmit de notar, cu toate că, în urma discuţiilor purtate anterior, se convenise perfectarea unui contract de întreţinere, în care era exclusă plata vreunui preţ al înstrăinării imobilului.
Neprocedând în acest fel, Judecătoria a încălcat principiul disponibilităţii, reţinând operaţiunea simulaţiei, deşi nu fusese învestită cu un asemenea obiect al cererii, totodată acordul simulatoriu drept cauză a lipsei unui preţ al vânzării, cu toate că se invocase drept cauză a cererii de chemare în judecată inexistenţa consimţământului său la încheierea unui contract în forma vânzării - cumpărării, inclusiv în ceea ce priveşte inserarea în act a unui preţ al vânzării.
în acest mod, se poate socoti că nu s-a cercetat însuşi fondul cererii, în condiţiile în care, deşi se ajunge la o dispoziţie corespunzând obiectului cererii, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, considerentele de fapt şi de drept reţinute nu sprijină o asemenea soluţie, conducând la concluzia simulaţiei, cu a cărei analiză instanţa nu a fost învestită.
Confirmarea de către instanţa de apel a hotărârii primei instanţe prin care se depăşeşte cadrul procesual fixat de reclamantă şi nu se cercetează fondul prin prisma obiectului şi a cauzei cererii, reprezintă un motiv de nelegalitate a deciziei Tribunalului încadrabil în cazul descris de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., vădindu-se încălcarea legii prin raportare la principiul disponibilităţii, respectiv a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. pr. civ., potrivit cărora judecătorul nu poate hotărî decât asupra obiectului cererii, corect invocate prin motivele de recurs.
Pe acest temei, Curtea va admite recursul, va modifica decizia atacată şi, constatând necercetarea fondului, faţă de cele arătate, Curtea va admite apelul în care s-au formulat critici similare celor din recurs, pe care această instanţă de control judiciar le-a analizat, cu consecinţa desfiinţării sentinţei apelate a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va trebui să stabilească, după cum s-a expus deja în prezentele considerente, pe baza probelor administrate ori a altora suplimentare, în măsura în care le va aprecia drept necesare, împrejurările în care s-a ajuns la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi la inserarea unui preţ în contractul întocmit de notar, cu toate că, în urma discuţiilor purtate anterior, se convenise perfectarea unui contract de întreţinere, în care era exclusă plata vreunui preţ al înstrăinării imobilului.
Este posibil ca, în urma determinării acestei situaţii de fapt, să se ajungă la concluzia fie a unui singur raport juridic între părţi, conturat în forma unui act de întreţinere (sau de rentă viageră, urmând a se lămuri pretenţiile reclamantei pe acest aspect) şi materializat impropriu în actul autentic, fie a două raporturi juridice succesive, distincte, între aceleaşi părţi, cel de-al doilea reprezentând o modificare a celui dintâi, cel puţin parţială, în măsura negării drepturilor şi obligaţiilor asumate iniţial.
în acest ultim caz, operaţiunea simulaţiei nu este incidenţă, deoarece nu este vorba despre dedublarea scopului urmărit de părţi prin convenţii distincte (unul care concretizează voinţa reală şi altul încheiat pentru producerea publică de efecte juridice), ca în cazul simulaţiei, ci manifestarea voinţei reale a părţilor în fiecare dintre cele două convenţii succesive.
Faţă de considerentele expuse, Curtea va admite recursul, va modifica decizia atacată, făcând aplicarea prevederilor art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi, admiţând apelul în temeiul art. 297 alin. (1) C. pr. civ., va desfiinţa sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. (A.C.)
| ← Contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.... | Contract de vânzare cumpărare. Cauză de nulitate. Lipsa... → |
|---|
