Desfiinţarea lucrărilor executate fără autorizaţie. Lipsa culpei proprietarului care, prin lucrarea realizată, a evitat prăbuşirea zidului deteriorat şi care a depus cererea pentru eliberarea autorizaţiei
| Comentarii |
|
Legea nr. 50/1991, art. 26 alin. (1) lit. a)
Nu se poate reţine că lucrările au fost executate de către proprietar cu rea-credinţă, în condiţiile în care gardul se afla în stare de degradare şi există obligaţia acestuia de a răspunde de eventualele pagube pricinuite prin prăbuşirea zidului.
Nu există culpa proprietarului în situaţia în care acesta a depus cererea în vederea eliberării autorizaţiei cu suficient timp anterior datei limită stabilită în procesul verbal de contravenţie.
Astfel, primăria, care nu s-a conformat obligaţiei legale de a răspunde cererii de eliberare a autorizaţiei de construire, nu-şi poate invoca propria culpă, solicitând desfiinţarea lucrărilor.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1762 din 25 octombrie 2007)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, la 22 septembrie 2006, Primarul sectorului 2 a chemat în judecată pe pârâtul L.P., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa,să fie obligat pârâtul să desfiinţeze lucrările executate, fără autorizaţie, la imobilul situat în Bucureşti.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 50/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 249 din 12 ianuarie 2007, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis cererea formulată de Primarul sectorului 2, a obligat pe pârâtul L.P. ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să desfiinţeze lucrările de construire executate fără autorizaţie la imobilul situat în Bucureşti, constând în supraînălţare gard, situat la limita stradală a terenului şi zidirea nişelor iniţiale aferente gardului existent; a fost autorizat reclamantul să procedeze la aducerea imobilului la configuraţia iniţială pe cheltuiala pârâtului, în caz de neconformare a acestuia faţă de obligaţia stabilită de instanţă şi a fost obligat pârâtul la 8,3 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 74730 din 22 decembrie 2005, s-a reţinut că au fost executate fără autorizaţie de construire lucrări de supraînălţare a gardului cu 10 cm la limita stradală a terenului şi zidirea nişelor iniţiale aferente gardului existent, aplicându-se amendă în sumă de 1000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991.
Prin sentinţa civilă nr. 3068/2006, a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în urma contestării procesului-verbal de contravenţie de către pârât, s-a dispus înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertisment, menţinându-se dispoziţiile cu privire la autorizarea lucrărilor executate, însă pârâtul nu a adus la îndeplinire măsura dispusă prin procesul-verbal, în sensul că nu a obţinut autorizaţia de construire, pentru a intra în legalitate.
împotriva sentinţei civile nr. 249 din 12 ianuarie 2007, a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, a declarat apel pârâtul L.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 497 din 25 aprilie 2007, a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâtului, reţinându-se că obligaţia de a intra în legalitate a fost impusă pârâtului-apelant prin procesul-verbal de contravenţie, stabilindu-se ca dată limită , data de 20 aprilie 2006, iar pârâtul nu s-a conformat acestei măsuri.
împotriva deciziei civile nr. 497 din 25 aprilie 2007, a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-civilă a declarat recurs pârâtul L.P., criticând-o sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel:
- Decizia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, întrucât el a depus toate demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei de executare a lucrărilor, însă cererea sa nu a fost soluţionată în termenul de 30 de zile în care Primăria sectorului 2 Bucureşti, era obligată să răspundă, reclamanta neputându-şi invoca propria culpă pentru admiterea acţiunii;
- Instanţa de apel trebuia să respingă cererea reclamantului ca prematură, atâta vreme cât nu s-a soluţionat cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire;
- Cererea reclamantului se impunea a fi respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât a desfiinţat lucrările de astupare a ochiurilor din plasa fixată în gard, în acest context nemaiexistând lucrări care să necesite autorizaţie de construire;
- El a executat lucrările de reparaţie a gardului datorită faptului că acesta se găsea într-o stare avansată de degradare, în condiţiile obligaţiilor impuse de art. 592 şi urm. C. civ., efectuând cheltuieli necesare şi utile ale imobilului.
Examinând hotărârea recurată, în raport de criticile formulate, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Recurentul-pârât a făcut dovada că a depus la Primăria sectorului 2 Bucureşti o cerere în vederea eliberării autorizaţiei de construire, la data de 11 februarie 2006, conform înscrisului de la fila 6 dosar recurs.
în aceste condiţii,în mod nelegal, s-a reţinut că recurentul-pârât nu s-a conformat măsurii de a intra în legalitate, până la data limită de 20 aprilie 2006, stabilită în procesul-verbal de contravenţie, în sensul obţinerii autorizaţiei de construire.
Autorizaţia de construire nu s-a eliberat din culpa reclamantului, care era obligat să răspundă cererii recurentului în termenul legal de 30 de zile.
în măsura în care tocmai reclamantul nu s-a conformat obligaţiei legale de a răspunde cererii reclamantului, de eliberare a autorizaţiei de construire, acesta nu-şi poate invoca propria culpă pentru admiterea acţiunii de desfiinţare a lucrărilor efectuate de pârâtul-recurent.
în condiţiile în care gardul s-a aflat în stare de degradare şi exista obligaţia proprietarului de a efectua lucrările necesare şi utile, în scopul de a fi ferit de răspunderea pentru pagubele pricinuite prin prăbuşirea zidului, Curtea nu poate reţine că lucrările au fost executate de recurent cu rea-credinţă.
Totodată, Curtea a constatat că nu există culpa recurentului, în sensul că nu a luat măsurile necesare intrării în legalitate, atâta timp cât a depus cererea de eliberare a autorizaţiei, la 11 februarie 2006, deci anterior datei limită de 20 aprilie 2006, stabilită în procesul-verbal de contravenţie.
Faţă de considerentele de mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 312 C. pr. civ., Curtea a admis recursul declarat de pârâtul-recurent L.P., a modificat decizia civilă nr. 497 din 25 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV
- a civilă în dosarul nr. 14617/300/2006, a admis apelul pârâtului L.P. împotriva sentinţei civile nr. 249 din 12 ianuarie 2007, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantul Primarul sectorului 2 Bucureşti, ca nefondată. (C.S.)
| ← Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune în constatarea... | Discriminare. Competenţe de constatare → |
|---|
