Contract de împrumut al unei sume de bani. Obligaţia împrumutatului de a suporta consecinţele devalorizării monetare, survenite după data scadenţei
| Comentarii |
|
în cazul în care împrumutatul nu restituie la scadenţă suma prevăzută în contract, el are obligaţia să-i restituie împrumutătorului nu numai această sumă, ci şi valoarea corespunzătoare deprecierii monetare din cauza inflaţiei, calculată de la data scadenţei şi până la data restituirii.
(Decizia nr. 239 din 29 ianuarie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 15652 din 19.09.2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată de reclamanta R.Z.O., împotriva pârâtului G.I.V. şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 100.147.806 lei, reprezentând diferenţa de împrumut, reactualizat, precum şi la plata sumei de 10.692.131 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că între părţi s-a încheiat la data de 9.07.1996 o convenţie de împrumut, prin care pârâtul a primit de la reclamantă cu acest titlu suma de 60.000.000 lei, obligându-se să o restituie la 15.08.1997.
Suma împrumutată nu a fost însă restituită la scadenţă, ci după promovarea prezentei acţiuni, respectiv la 19.10.1999, situaţie în raport cu care instanţa a apreciat că pârâtul trebuie să suporte riscul devalorizării împrumutului pe perioada cuprinsă între momentul scadenţei şi data plăţii, aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 1578 alin. 2 din Codul civil, care stabilesc că devalorizarea monetară este suportată de creditor numai până la data scadenţei.
Apărarea pârâtului, în sensul că devalorizarea sumei primite ca împrumut trebuia calculată doar de la data notificării sale - 24.03.1999 - nu a fost primită de instanţă, apreciindu-se că art. 1079 şi art. 1081 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că data punerii în întârziere este, în cazul contractelor cu termen, momentul ajungerii la termen a obligaţiei.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere la darea soluţiei că art. 1084 din Codul civil îndreptăţeşte creditorul să pretindă repararea pierderii suferite, dar şi a beneficiului de care a fost lipsit, precum şi faptul că, potrivit art. 970 şi 981 din Codul civil, convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut în ele, dar şi la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.
în contra sentinţei a declarat apel pârâtul, iar prin Decizia civilă nr. 2682/A din 1.10.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă a respins excepţia de nulitate a hotărârii atacate invocate de apelantul-pârât şi a admis apelul acestuia, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, în sensul obligării pârâtului la plata diferenţei de împrumut, reactualizat, în sumă de 30.245.000 lei; de asemenea, a obligat pe intimata-reclamantă la plata a 4.326.934 lei cheltuieli de judecată în apel către apelantul-pârât.
Excepţia de nulitate a sentinţei de fond, motivată de apelant prin încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor procedurale referitoare la competenţa materială, a fost respinsă de tribunal, având în vedere că pretenţiile reclamantei, astfel cum au fost precizate în fond, se ridică la suma de 116.178.435 lei, iar suma stabilită prin expertiză ca fiind datorată de pârât este de 100.147.806 lei, valoarea pretenţiilor deduse judecăţii fiind sub 150.000.000 lei; s-a apreciat că în primă instanţă competenţa de soluţionare a cauzei revenea judecătoriei, şi nu tribunalului.
Apelul pârâtului a fost admis, pe considerentul că reclamanta este îndreptăţită la plata de daune-interese pentru neexecutarea la termen a obligaţiei de către pârât numai pe perioada cuprinsă între data promovării acţiunii - 7.06.1999 şi data achitării împrumutului - 19.10.1999, despăgubirile aferente acestei perioade fiind stabilite prin expertiza efectuată în apel la 30.245.000 lei, calculul făcându-se în raport cu rata inflaţiei.
Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 1088 din Codul civil, care statuează că, pentru obligaţiile având ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală din ziua cererii de chemare în judecată; ca atare, s-a apreciat că simpla notificare prin somaţia de plată nu este suficientă pentru acordarea lor, ele justificându-se doar din ziua cererii de chemare în judecată.
Pe de altă parte, s-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 1578 din Codul civil, obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, debitorul fiind obligat la restituirea aceleiaşi sume, chiar dacă s-a produs o sporire sau o scădere a preţului monedelor înainte de a sosi epoca plăţii; în plus, contractul dintre părţi fiind de natură civilă, s-a apreciat că simpla expirare a termenului de plată nu-l pune pe debitor în întârziere, aceasta realizându-se conform art. 1079 şi 1088 din Codul civil; or, în contractul părţilor nu s-a inserat vreo clauză, în sensul că debitorul este în întârziere la îndeplinirea termenului, fără alte formalităţi.
Cât priveşte motivul de apel referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, tribunalul l-a apreciat neîntemeiat, cu motivarea că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de reclamantă, criticând-o în baza art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pentru nelegalitate, pentru următoarele motive:
1. Aprecierea tribunalului, în sensul că debitorul nu putea fi obligat să suporte devalorizarea sumei de la data scadenţei, întrucât în contractul de împrumut nu s-a prevăzut expres că debitorul este de drept în întârziere la împlinirea termenului, este greşită, în raport cu dispoziţiile art. 970 şi 981 din Codul civil.
Creditorul este îndreptăţit a pretinde repararea pierderii suferite şi a beneficiului de care a fost lipsit prin neachitarea datoriei la termenul stipulat în convenţie.
Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, iar convenţiile obligă părţile nu numai la ceea ce este prevăzut în ele, dar şi la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.
Cum nu se poate ignora producerea unei pagube reale prin neplata preţului, conform ratei inflaţiei, rezultă că nici nu era necesar a fi prevăzută expres în contract o clauză în acest sens.
2. Tribunalul a reţinut greşit că pârâtul trebuia să suporte devalorizarea sumei împrumutate numai de la data depunerii acţiunii - 7.06.1999.
Dispoziţiile art. 1079 şi 1081 din Codul civil, care aveau aplicabilitate în speţă, trebuiau interpretate în sensul că data punerii în întârziere, în cazul contractelor cu termen, este data ajungerii la termen a obligaţiei ce trebuia îndeplinită (art. 1079 alin. 2 pct. 3 şi art. 1081 partea finală din Codul civil).
3. Instanţa de apel a admis în mod eronat ca probă concluziile raportului de expertiză efectuat la cererea apelantului, având ca unic obiectiv actualizarea sumei doar de la data cererii de chemare în judecată, ignorând astfel prejudiciul real suferit de împrumutătoare prin neachitarea împrumutului la data stipulată în contract.
Sub acest aspect, instanţa a ignorat prevederile art. 1578 alin. 2 din Codul civil, din a căror interpretare per a contrario rezultă că, după momentul scadenţei, în caz de neplată, debitorul suportă devalorizarea sumei primite cu titlu de împrumut.
Ca atare, greşit tribunalul l-a obligat pe pârât doar la suma reactualizată pe perioada 7.06.1999 (data introducerii acţiunii)- 19.10.1999 (data achitării împrumutului), neluând în considerare nici măcar data somaţiei de plată, prin notificarea făcută la 24.03.1999.
în concluzie, recurenta a solicitat modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul respingerii apelului pârâtului, ca neîntemeiat, şi menţinerii soluţiei de fond, care este legală şi temeinică.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că, în conformitate cu art. 1088 din Codul civil, daunele-interese pentru neexecutare, în cazul obligaţiilor în bani, sunt datorate numai din ziua cererii de chemare în judecată, simpla notificare prin intermediul executorilor judecătoreşti nefiind suficientă pentru acordarea lor; daunele curg de la data acţiunii, nu de la notificare, întrucât, dacă creditorul nu-l somează pe debitor să-şi execute obligaţia privitoare la restituirea unei sume de bani, se consideră că această întârziere nu l-a vătămat.
Având în vedere că daunele moratorii sunt datorate numai pe perioada cuprinsă între data promovării acţiunii şi data plăţii împrumutului, intimatul a arătat că însuşirea de către tribunal a raportului de expertiză efectuat în apel, care a stabilit despăgubirile pe această perioadă, este corectă; în plus, a arătat că expertiza a calculat dobânda şi după data restituirii împrumutului, intimatul precizând însă că nu a înţeles sâ facă obiecţiuni pe acest aspect, acceptând să achite întreaga sumă stabilită de expert, deşi era mai mare decât cea datorată de el, pentru a stinge definitiv prezentul litigiu.
La întâmpinare a fost ataşată copia Notificării nr. 4472/2001, adresată de intimat reclamantei-recurente în vederea ridicării originalului recipisei de consemnare a debitului stabilit în sarcina sa prin Decizia tribunalului nr. 2682 din 1.10.2001.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este fondat, în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Este necontestat în cauză că între părţi a intervenit la 9.07.1996 o convenţie de împrumut, conform căreia pârâtul G.I.V. a primit cu titlu de împrumut de la recurenta-reclamantă R.Z.O. suma de 60.000.000 lei, obligându-se să o restituie la data de 15.08.1997, şi că restituirea împrumutului s-a făcut de debitor după expirarea termenului prevăzut în acest sens în contract, şi anume, la 19.10.1999.
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta-recurentă a solicitat obligarea pârâtului la suportarea devalorizării sumei împrumutate, prin actualizarea ei cu rata inflaţiei, pe perioada cuprinsă între data scadenţei - 15.08.1997 şi data plăţii sumei din contract - 19.10.1999.
în soluţionarea acestei cereri erau aplicabile, cum corect a reţinut prima instanţă, dispoziţiile art. 1578 alin. 2 din Codul civil.
Potrivit art. 1578 alin. 1 din Codul civil, obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, "întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii".
Din art. 1578 alin. 2 din Codul civil rezultă că împrumutatul are obligaţia de a restitui, la scadenţă, aceeaşi sumă numerică înscrisă în contract, indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii banilor între momentul încheierii contractului şi cel al plăţii; cu alte cuvinte, devalorizarea monetară este suportată de creditor până la data scadenţei.
Per a contrario, după scadenţă, în caz de neplată, debitorul va suporta şi devalorizarea sumei primite cu titlu de împrumut, nu doar suma numerică împrumutată, astfel încât creditorul este îndreptăţit la primirea sumei actualizate din contract, după data scadenţei.
Interpretarea per a contrario a textului legal sus-menţionat (art. 1578 alin. 2 din Codul civil) permite, aşadar, determinarea momentului de la care debitorul trebuie să suporte devalorizarea sumei împrumutate, ca fiind data scadentei, în speţă 15.08.1997.
Ca atare, aprecierea tribunalului, în sensul că suma solicitată cu acest titlu de reclamanta-recurentă nu este datorată de pârâtul-debitor de la momentul scadenţei, ci abia din ziua cererii de chemare în judecată, este greşită, întrucât, faţă de obiectul pricinii, astfel cum acesta a fost precizat de reclamantă, îşi găseau aplicabilitate prevederile art. 1578 alin. 2 din Codul civil, şi nu ale art. 1088 din Codul civil, la care a făcut trimitere instanţa de apel.
Pe de altă parte, faptul că în contractul părţilor nu s-a prevăzut expres că debitorul este de drept în întârziere la împlinirea termenului, fără vreo altă formalitate, nu constituia un impediment pentru obligarea pârâtului la suportarea devalorizării sumei împrumutate de la data scadenţei, ceea ce se deduce din considerentele hotărârii pronunţate în apel, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, din interpretarea art. 1578 alin. 2 din Codul civil rezultă că acesta este momentul de la care debitorul trebuia să suporte devalorizarea sumei împrumutate.
Prin urmare, suma datorată de pârât nu este cea stabilită în apel, aferentă perioadei de la promovarea acţiunii - 7.06.1999, până la plata sumei prevăzute în contract, ci aceea rezultând din devalorizarea sumei împrumutate, ca urmare a inflaţiei pe perioada cuprinsă între data scadenţei şi data plăţii (15.08.1997-19.10.1999), respectiv suma stabilită prin expertiză la fond - 100.147.806 lei.
Faţă de considerentele arătate, Curtea constată că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1578 alin. 2 din Codul civil, ceea ce face incident în cauză motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în consecinţă, recursul reclamantei apare ca fondat şi, în baza art. 312 alin. 3 din codul de procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea îl va admite şi va modifica decizia tribunalului, în sensul respingerii apelului pârâtului, ca nefondat, urmând a menţine dispoziţia din decizie referitoare la soluţia dată excepţiei de nulitate a sentinţei primei instanţe, care nu a făcut obiectul recursului.
| ← Contract de împrumut al unei sume de bani. Schimbarea... | Contract de donaţie. Teren. Forma autentică cerută ad validitatem → |
|---|
