Creanţă având ca obiect o sumă de bani. Devalorizare monetară. Actualizare
| Comentarii |
|
Pentru neîndeplinirea obligaţiei la momentul la care creanţa a devenit exigibilă, în patrimoniul creditorului s-a produs un prejudiciu, întrucât devalorizarea monetară a făcut ca suma încasată ulterior să nu mai aibă aceeaşi valoare nominală cu cea iniţială.
In aceste condiţii, creditorul este îndreptăţit la reactualizarea creanţei, deoarece, potrivit art. 1073 din Codul civil, el are dreptul să obţină executarea întocmai a obligaţiei.
(Decizia nr. 2729 din 16 octombrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii N.D. şi G.M. au chemat în judecată pe pârâta B.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 60.000 lei, reprezentând prejudiciu rezultat ca urmare a devalorizării monetare a sumei de 1.658.000 lei, constând în cheltuieli de judecată datorate de pârâtă potrivit titlului executoriu deţinut de reclamanţi şi neachitate de aceasta.
Prin Sentinţa civilă nr. 3297 din 14.03.2001, Judecătoria Sectorului 2 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
S-a reţinut, în considerentele hotărârii, că, prin încheierea din 22.12.2000, a Judecătoriei Sectorului 2, numita B.A. a fost obligată la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, că la 17.01.2001 reclamanţii-creditori au făcut cerere de executare silită, fiind emisă somaţia la 19.01.2001.
A constatat instanţa fondului că, potrivit recipiselor depuse la dosar, pârâta a făcut dovada achitării sumelor de 750.000 lei, la 5.02.2001, şi de 400.000 lei, la 19.02.2001.
în aceste condiţii, reclamanţii nu au temei să ceară reactualizarea creanţei, având în vedere că pârâta a achitat o parte din debit, respectiv suma de 1.500.000 lei, şi că executarea silită a creanţei nu naşte în patrimoniul creditorului dreptul de a solicita şi reactualizarea, neexistând temei juridic pentru aceasta.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, arătând că debitoarea nu şi-a îndeplinit de bunăvoie obligaţia şi că la momentul plăţii efectuate de aceasta nu au fost respectate prevederile art. 1116 pct. 1 şi 2 din Codul civil, respectiv consemnarea sumei la C.E.C. nu a fost precedată de o somaţie comunicată reclamanţilor.
S-a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 174.000 lei, reprezentând devalorizarea, la zi, a monedei naţionale.
Apelul a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1859/A din 29.05.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a lll-a civilă.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, tribunalul a constatat că, potrivit chitanţelor depuse la dosar, intimata-pârâtă a făcut dovada achitării sumei de 1.500.000 lei datorată, împrejurare în raport de care, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu se impune reactualizarea debitului, având în vedere perioada scurtă de timp ce a trecut între momentul la care creanţa a devenit exigibilă şi cel în care a fost achitată, dispoziţiile art. 1116 din Codul civil nefiind aplicabile.
Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către apelanţii-reclamanţi, care au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, arătând următoarele:
- A fost interpretată în mod greşit legea cu referire la intervalul scurt de timp care nu ar justifica o reactualizare a creanţei şi la înlăturarea dispoziţiilor art. 1116 din Codul civil, care nu ar avea aplicabilitate la speţă.
- Executarea prestaţiei specificată în titlu nu presupune în mod obligatoriu constrângerea debitorului cu ajutorul autorităţii, întrucât îndeplinirea obligaţiei se impune din momentul naşterii acesteia.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reţinând că pârâta nu datorează reclamanţilor suma de bani pretinsă de aceştia, ca urmare a devalorizării creanţei rezultate din titlul executoriu al acestora, instanţele au aplicat greşit dispoziţiile legale ce guvernează efectele obligaţiilor şi executarea acestora.
Astfel, executarea obligaţiilor trebuie să se facă de bunăvoie şi cu bună-credinţă, iar, potrivit art. 1073 din Codul civil, creditorul are dreptul de a obţine executarea întocmai a obligaţiei, în caz contrar fiind îndreptăţit la dezdăunare.
în speţă, hotărârea prin care pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.500.000 iei cu titlu de cheltuieli de judecată a fost pronunţată la 22.12.2000, fiind învestită cu formulă executorie de către reclamanţi la 17.01.2001 şi emisă somaţia de plată la 19.01.2001.
Abia după emiterea somaţiei, pârâta-debitoare a efectuat o plată parţială, la 5.02.2001, pentru suma de 750.000 lei, iar la data de 19.02.2001 a mai achitat o diferenţă, 400.000 lei, ultima parte din suma datorată fiind achitată abia în aprilie 2001.
Or, prin neachitarea obligaţiei la momentul la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv 17.01.2001, data rămânerii definitive a hotărârii şi a învestirii acesteia cu formulă executorie, în patrimoniul creditorului s-a produs un prejudiciu.
Astfel, devalorizarea monetară a făcut ca suma încasată ulterior să nu mai aibă aceeaşi valoare nominală cu cea din creanţă.
Cum pârâta-debitoare fusese pusă în întârziere, conform art. 1079 din Codul civil (prin notificarea expediată), rezultă că, pentru executarea cu întârziere a obligaţiei şi în absenţa unei cauze care să nu-i fie imputabilă, aceasta datorează daune interese, potrivit art. 1081 şi 1082 din Codul civil.
Faptul că intervalul de timp scurs între data exigibilităţii creanţei şi data efectuării plăţii nu este prea lung nu îndreptăţeşte instanţa să concluzioneze că nu există temei pentru a se solicita reactualizarea creanţei, decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 1073 din Codul civil.
Existenţa unui prejudiciu cauzat prin întârzierea în executarea obligaţiei dă dreptul creditorului la repararea acestuia.
Ignorând textele de lege menţionate anterior şi care guvernează efectele obligaţiilor, instanţele au pronunţat soluţii greşite, nelegale, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
în consecinţă, recursul va fi admis, modificată decizia tribunalului în sensul admiterii apelului şi schimbată în tot sentinţa primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pretinse către reclamanţi.
Faţă de motivul de nelegalitate, reţinut în condiţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, analiza celorlalte critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 10 din Codul de procedură civilă, este inutilă, mai ales că indicarea acestora de către recurent s-a făcut în mod global (fără arătarea şi dezvoltarea separată a fiecărui motiv). (Judecator Adina Nicolae)
| ← Dolul. Imposibilitatea invocării acestuia cu privire la clauze... | Contract de vânzare-cumpărare încheiat între o persoană... → |
|---|
