Contract de vânzare-cumpărare încheiat între o persoană fizică şi o societate comercială, cu privire la un imobil achiziţionat pentru extinderea activităţii cumpărătoarei. Caracter comercial. Acţiune in rezoluţiune. Competenţa materială
| Comentarii |
|
Contractul prin care o persoană fizică a vândut unei societăţi comerciale un teren ce urma să fie folosit de cumpărătoare pentru extinderea activităţii sale are natură comercială, şi nu civilă. Chiar dacă, în mod obişnuit, contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la un imobil are natură civilă, în speţă actul încheiat are natură comercială, el fiind încheiat de cumpărătoare cu ocazia exercitării comerţului său, pentru fondul său de comerţ.
Drept urmare, acţiunea în rezoluţiune este de competenţa tribunalului, iar nu a judecătoriei.
(Decizia nr. 521 din 26 februarie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 13878 din 13.12.1999 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul D.Gh.N. în contradictoriu cu pârâta S.C. "A." S.R.L. şi s-a dispus rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 26565 din 14.07.1994, încheiat de părţi, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 lei, reprezentând daune-interese.
Prima instanţă a reţinut că, la data de 14.07.1994, reclamantul împreună cu fratele său D.Gh.V. (care ulterior a decedat) au încheiat cu pârâta un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect înstrăinarea unui teren intravilan situat în Bucureşti, sectorul 3.
S-a mai constatat că pe lângă puţul de 1.000.000 lei, pârâta s-a obligat să realizeze în beneficiul vânzătorilor o construcţie cu destinaţie de locuinţă, care urma a fi predată la data de 30.12.1995, obligaţie neîndeplinită însă de pârâtă.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, iar prin Decizia civilă nr. 2334 din 4.10.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, s-a admis apelul, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a pune în discuţia părţilor excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, decizie împotriva căreia a declarat recurs reclamantul.
Prin Decizia civilă nr. 997 din 5.04.2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, pentru ca instanţa de apel să se pronunţe asupra excepţiei de ordine publică invocată din oficiu.
Prin Decizia civilă nr. 2307 din 1.10.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti -Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a respins apelul declarat de apelantul-pârât, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Data de la care curge termenul general de prescripţie de 3 ani pentru acţiune este 30.12.1995, prevăzută la pct. 4 din contractul încheiat între părţi pentru predarea locuinţei, întrucât numai de la acea dată partea în drept putea să cunoască împrejurarea neexecutării contractului, cererea de chemare în judecată înregistrată la 23.04.1998 fiind făcută înăuntrul termenului de prescripţie.
în ce priveşte fondul litigiului, s-a constatat că prima instanţă a apreciat corect probele administrate, constatând neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de pârâtă prin contract.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. "A." S.R.L., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru următorul considerent:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă, decizia recurată este dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, respectiv a competenţei de primă instanţă a Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială, întrucât actul a cărui rezoluţiune se cere este un act de comerţ, şi nu un act civil, fiind încheiat de către un comerciant, respectiv recurenta S.C. "A." S.R.L., în vederea extinderii activităţii comerciale ce constă în construcţii, terenul fiind cumpărat pentru organizarea de şantier.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, se constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Natura comercială a litigiului dedus judecăţii este determinată de natura actului juridic încheiat între părţi, din care una este comerciant, având ca obiect de activitate construcţii. Achiziţionarea bunului s-a făcut pentru fondul de comerţ, respectiv organizare de şantier, aşa cum rezultă din interogatoriul luat intimatului-reclamant, la prima instanţă, unde prin răspunsul de la întrebarea de la pct. 4 se recunoaşte destinaţia terenului ce a făcut obiectul vânzării, de depozit şi birouri.
Că actul a cărui rezoluţiune se solicită nu este un act obişnuit de vânzare-cumpărare rezultă şi din modalitatea de stipulare a preţului vânzării, conform intenţiei ambelor părţi.
Chiar dacă în mod obişnuit actul de vânzare-cumpărare are natură civilă, în speţă actul juridic încheiat între părţi are natură comercială, fiind săvârşit în cadrul activităţii recurentei-pârâte, cu ocazia exercitării comerţului său.
Pentru aceste considerente, Curtea, constatând întemeiată critica formulată în temeiul dispoziţiilor art. 304 alin. 3 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă, va casa decizia tribunalului şi, rejudecând apelul şi reţinând că în mod greşit judecătoria s-a declarat competentă în primă instanţă cu soluţionarea litigiului, în baza dispoziţiilor art. 297 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va anula sentinţa primei instanţe şi va trimite cauza, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Bucureşti - Secţia comercială.
| ← Creanţă având ca obiect o sumă de bani. Devalorizare... | Contract de vânzare-cumpărare încheiat în condiţiile Legii... → |
|---|
