Domeniul public de interes local. Autoritatea competentă să determine regimul juridic al bunului
| Comentarii |
|
Potrivit art. 80 din Legea administraţiei publice, aparţin domeniului public de interes local sau judeţean toate bunurile care, potrivit legii sau care prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi nu au fost declarate de interes naţional.
Guvernul, ca autoritate administrativă centrală, are un drept de administrare a domeniului public, cu competenţa de a aprecia apartenenţa bunurilor la domeniul public local, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 113/1992, art. 19 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 548/1999, prin care s-au aprobat Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor etc.
(Decizia nr. 1537 din 24 mai 2001 - Secţia a 111-a civilă)
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 7023/1999 la Judecătoria Buftea, reclamanta Primăria Comunei P. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. "P.l." S.A. şi R.G.A.B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate dreptul său de proprietate, reconstituit potrivit legii, şi obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi folosinţă lacurile şi bălţile de pe teritoriul comunei P., în suprafaţă totală de 656,33 ha.
Prin Sentinţa civilă nr. 1137 din 6.03.2000, Judecătoria Buftea a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe civile a formulat apel reclamanta, invocând ca motive de apel faptul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii şi se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
în dezvoltarea motivelor de apel s-a susţinut că, prin Hotărârea nr. 11/1999, lacurile menţionate sunt incluse în administrarea comunei P., bunuri ce aparţin domeniului public local, situaţie confirmată prin Hotărârea nr. 15/1999, prin care s-au inventariat bunurile componente ale domeniului public local, în condiţiile Legii nr. 213/1998 şi a Hotărârii Guvernului nr. 548/1999.
Dreptul de administrare invocat de R.G.A.B. nu este motivat, deoarece agenţii economici folosesc apa potabilă, o parte din lacuri au fost închiriate, concesionate sau transmise în proprietatea unor persoane fizice sau juridice şi chiar a C.N. "APELE ROMÂNE" S.A.
R.G.A.B. a formulat întâmpinare la cererea de apel, prin care a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, întrucât, conform Hotărârii Consiliuiui General al Municipiului Bucureşti nr. 296/1999, a predat activul şi pasivul către municipalitate.
Prin Decizia civilă nr. 3539/A, pronunţată în şedinţa publică din 13.12.2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a R.G.A.B.
A admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Primăria comunei P., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul constatării dreptului de proprietate al reclamantei asupra lacurilor aflate pe raza comunei P., care sunt de interes local, şi a menţinut dispoziţia sentinţei cu privire la respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâţilor de a-i lăsa în posesie reclamantei lacurile asupra cărora s-a constatat că are un drept de proprietate.
Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că în mod greşit prima instanţă face referire la art. 9 din Legea nr. 213/1998, deoarece aceste lacuri şi heleştee sunt deja în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale, articolul invocat făcând trimitere la alte bunuri.
împotriva deciziei au declarat recurs S.C. "P.l." S.A. şi S.C. "A." S.A. (fostă R.G.A.B.).
S.C. "P.l." S.A. critică hotărârea pronunţată sub următoarele aspecte:
Instanţa de fond a analizat în profunzime situaţia de fapt şi de drept, hotărând în conformitate cu legile în vigoare, însă instanţa de apel interpretează greşit legea.
Se susţine că un bazin piscicol se compune din 3 părţi:
a) cuveta (pământul de sub lac) aparţine statului prin Agenţia Domeniilor Statului (Legea nr. 213/1998, Ordonanţa Guvernului nr. 198/1999, Hotărârea Guvernului nr. 46/2000);
b)_apa- care în conformitate cu Legea nr. 107/1996 aparţine C.N. "APELE ROMÂNE" cu care deţinătorii de bazine piscicole au contracte de furnizare a apei, iar Primăria P. nu are un asemenea contract;
c) dreptul de administrare şi folosinţă - dat prin lege S.C. "P.l." S.A. (Decretul nr. 196/1985, Hotărârea Guvernului nr. 1353/2000 şi Legea nr. 213/1998), în virtutea cărora S.C. "P.l." S.A. a făcut investiţii de miliarde de lei, transformând o acumulare de apă, mlaştină şi păpuriş într-un veritabil laborator de producţie piscicolă.
Se susţine că S.C. "P.l." S.A. este o societate cu capital majoritar de stat, aparţinând patrimoniului public al ţării.
De asemenea, pentru lacurile P. 1 şi 2, dreptul de administrare aparţine R.G.A.B., care foloseşte aceste acumulări masive de apă la deservirea capitalei cu apă potabilă şi industrială - o activitate cu caracter strategic de importanţă deosebită.
Pornind de la aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat şi analizat realist prevederile Legii nr. 213/1998.
Se mai susţine că, potrivit art. 9 pct. 1 din Legea nr. 213/1998, unităţile administrativ-teritoriale, după o inventariere (prevăzută la art. 21 şi 22), vor obţine bunurile solicitate prin hotărâre de Guvern - lucru ce nu s-a întâmplat în cazul Primăriei P.
Este greşită susţinerea că "lacurile şi heleşteele sunt deja în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale" - (valabil numai pentru lacurile P. 1 şi 2, aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti), iar bazinul piscicol "L." este amenajat şi administrat de unităţile de profil S.C. "P.l." S.A. şi S.C. "P." S.A. de peste 50 de ani, titularii dreptului de proprietate şi folosinţă asupra terenului de sub lac, fiind expres enumeraţi de lege.
Apelanta S.C. "A." S.A. (fostă R.G.A.B.) critică decizia pronunţată, susţinând că proprietara lacului P. este Municipiul Bucureşti, iar titularul dreptului a fost arătat în faza apelului.
Potrivit art. 303 alin. (3), cererea de recurs va cuprinde arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. în art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se precizează că indicarea greşită a motivelor de casare nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă.
Criticile invocate de recurenţi pot fi analizate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 din Codul de procedură civilă.
Recursurile sunt fondate.
Ca principiu general, orice bun susceptibil de apropiere face obiect al domeniului public.
în anumite situaţii fie Constituţia (art. 13 alin. 4), fie legea (art. 5 teza I din Legea nr. 18/1991) determină bunurile care pot forma obiect al dreptului de proprietate publică.
Domenialitatea publică este dată de criteriile cunoscute sau bunul este, prin natura sa, de uz şi interes public ori a fost declarat ca atare printr-o dispoziţie specială a legii.
în privinţa apelor, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 dispune că acestea fac parte integrantă din patrimoniul public, iar protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt raţiuni de interes general.
Potrivit Legii apelor, aparţin domeniului public apele de suprafaţă cu albiile lor minore în lungimi mai mari de 5 km şi cu bazinele hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor.
Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin ministerul de specialitate (art. 4 alin. 1 din lege), iar apele din domeniul public se dau în administrarea R.A. "APELE ROMÂNE" de către acelaşi organism (art. 4 alin. 2 din lege).
Potrivit art. 80 din Legea administraţiei publice locale, aparţin domeniului public de interes local sau judeţean toate bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public şi nu au fost declarate de interes naţional.
Guvernul, ca autoritate administrativă centrală, are un drept de administrare a domeniului public, cu competenţa de a aprecia apartenenţa bunurilor la domeniul public local: comunal, orăşenesc, municipal şi judeţean.
Pentru efectuarea defalcării bunurilor în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti funcţionează câte o comisie care îşi desfăşoară activitatea în subordinea prefectului, iar în fiecare comună, oraş sau municipiu există câte o subcomisie aflată în subordinea primarului sau viceprimarului general al capitalei.
Procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 113/1992 cuprinde două etape: determinarea bunurilor mobile şi imobile de către subcomisie şi definitivarea propunerilor de către comisia ce funcţionează în subordinea prefectului; aprobarea de către Guvern a propunerilor înaintate de comisiile judeţene.
De asemenea, în temeiul art. 19 din Legea nr. 213/1998, prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1999, art. 1, s-au aprobat Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor etc.
în consecinţă, instanţa de fond a interpretat corect legea, reţinând că trecerea unui bun imobil în patrimoniul unei unităţi administrativ-teritoriale, în situaţia în care această măsură este justificată pentru bunul mers al comunităţii locale, se poate realiza numai prin hotărâre a Guvernului, puterea executivă fiind în măsură să stabilească regimul juridic al acestui imobil în actuala reglementare.
Intimata-reclamantă, neputând prezenta un titlu juridic valabil, nu poate formula o acţiune în revendicare, nefiind îndeplinite condiţiile art. 480 din Codul civil.
În prezent, dreptul de administrare şi folosinţă este al S.C. "P.l." S.A., iar în temeiul art. 4 din Legea nr. 107/1996- apele din domeniul public sunt date în administrarea R.A. "APELE ROMÂNE" de către M.A.P.P.M. - având calitate procesuală în cauză.
Considerând sentinţa instanţei de fond temeinică şi legală, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, instanţa va admite recursurile, va modifica decizia tribunalului şi va respinge apelul ca nefondat.
| ← Fond funciar. Acţiune pentru anularea titlului de proprietate... | Dolul. Imposibilitatea invocării acestuia cu privire la clauze... → |
|---|
