Declararea judecătorească a abandonului. Caz în care se poate dispune.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 1 din Legea nr. 43/1993, copilul aflat în îngrijirea unei instituţii de ocrotire socială poate fi declarat abandonat prin hotărâre judecătorească dacă părinţii lui s-au dezinteresat de el în mod vădit, o perioadă mai mare de 6 luni, în art. 2 din lege arătându-se că prin dezinteres se înţelege încetarea imputabilă a oricăror legături fireşti între părinţi şi copii.
Secţia Civilă, decizia nr. 3385 din 16 septembrie 1998.
Prin acţiunea formulată, Spitalul judeţean Sfântu Gheorghe, pentru Leagănul de copii Sfântu Gheorghe, a solicitat să se dispună declararea judecătorească a abandonului minorului M.A., născut la 23 mai 1994 arătând că minorul a fost abandonat de mamă încă de la naştere.
Prin sentinţa civilă nr. 544 din 6 septembrie 1995 Tribunalul Covasna a admis cererea şi a declarat abandonul minorului, delegând exercitarea drepturilor părinteşti, pe durata abandonului în favoarea Leagănului de Copii din Sfântu Gheorghe.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta M.M., mama minorului, susţinând că acesta nu a fost abandonat ci lăsat pentru îngrijiri medicale şi în acest timp l-a vizitat împreună cu fraţii săi şi s-a interesat telefonic de sănătatea copilului.
Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, prin decizia nr. 135 din 1 septembrie 1997 a respins apelul cu motivarea că, din probele dosarului rezultă fără echivoc că minorul a fost abandonat în spital şi nu a fost niciodată vizitat de mama sa.
Totodată, s-a mai reţinut că, încetând pe o perioadă mai mare de 6 luni orice legătură firească ce există între părinţi şi copii, în mod legal s-a declarat abandonul, soluţie ce este şi în concordanţă cu interesele minorului, care în prezent a fost adoptat de o familie din SUA.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta susţinând că minorul nu a fost abandonat ci lăsat la unitatea sanitară pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale ce necesitau o perioadă îndelungată. A mai arătat că minorul a fost internat în leagănul de copii la cererea sa şi 1-a vizitat de nenumărate ori, dar a dispărut foaia din caietul în care se notau vizitele.
A mai criticat decizia Curţii de Apel deoarece nu s-au avut în vedere probele care îi confirmau susţinerile şi că la proces nu s-au prezentat cei care au formulat cererea de chemare în judecată.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 43/1993, copilul aflat în îngrijirea unei instituţii de ocrotire socială, poate fi declarat abandonat prin hotărâre judecătorească dacă părinţii lui s-au dezinteresat de el, în mod vădit, o perioadă mai are de 6 luni, în art. 2 din lege arătându-se că prin dezinteres se înţelege încetarea imputabilă a oricăror legături fireşti între părinţi şi copii.
Sub acest aspect, este de subliniat că, oricât de mari ar fi fost greutăţile sale materiale, mama nu are cum să justifice dezinteresul total manifestat faţă de minor, pe care nu l-a vizitat niciodată în perioada de un an şi jumătate cât acesta s-a aflat în spital şi la Leagănul de copii, până când a fost adoptat şi este de reţinut, în aprecierea dezinteresului, explicaţia dată de recurentă cu ocazia efectuării anchetei sociale, când a arătat că nu şi-a vizitat copilul din lipsă de timp.
Pentru aceste considerente recursul urmează a fi
respins
| ← Expropriere. Situaţie în care a fost împlinită utilitatea... | Punere sub interdicţie. Condiţii în care poate fi dispusă de... → |
|---|
