Donaţie cu sarcini, invocarea de către reclamanţi a propriei culpe
| Comentarii |
|
întrucât donaţia este, în limita sarcinii, un contract sinalagmatic, sunt aplicabile inclusiv dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ., moştenitorii donatorului având posibilitatea de a solicita revocarea donaţiei pentru neeexecutarea sarcinii, în speţă pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate de înmormântare a defunctului şi de realizare a datinilor creştineşti ulterioare înmormântării.
Reclamanţilor le revenea îndatorirea de a dovedi în proces că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia contractuală (aceea de a-l înmormânta pe defunct) şi că neîndeplinirea acesteia se datorează culpei pârâţilor.
în cauză, donatorul a decedat în imobilul la care numai reclamanţii aveau acces, aceştia refuzând să acorde pârâţilor beneficiari ai donaţiei orice posibilitate de a realiza ceremonia înmormântării, astfel încât vinovăţia pentru neîndeplinirea obligaţiei revine reclamanţilor, acţiunea în revocare fiind respinsă, aplicându-se principiul potrivit căruia nimeni nu-şi poate invoca propria culpă pentru recunoaşterea unui drept.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 192 din 27ianuarie 2006, în C.P.J.Civ.C.A. Bucureşti2006, p. 113
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 7 martie 2003, reclamanţii B.G. şi B.E. au chemat în judecată pe pârâţii D.V., D.A. şi pe P.M.C., pentru revocarea contractului de donaţie încheiat la data de 28 aprilie 1993 între autorul reclamanţilor - defunctul N.C, în calitate de donator — şi pârâţi, în calitate de donatari, pentru că pârâţii nu au executat sarcinile donaţiei, respectiv nu au îndeplinit obligaţia de înmormântare a defunctului şi celelalte obligaţii creştineşti ulterioare înmormântării.
Prin sentinţa civilă nr. 5076 din 25 iunie 2004, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că obligaţia de înmormântare a defunctului nu putea fi îndeplinită din cauza relaţiilor tensionate dintre familiile B. şi D., la data decesului donatorului.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost admis prin decizia civilă nr. 431 din 10 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, cu motivarea că pârâţii nu au produs nicio probă cu care să facă dovada interesului lor faţă de obligaţiile ce le reveneau, iar relaţiile tensionate dintre cele două familii nu pot exclude culpa pârâţilor în îndeplinirea obligaţiei de a-1 înmormânta pe defunct.
împotriva deciziei au declarat recurs intimaţii-pârâţi D.V., D.A. şi P.M.C., care au solicitat modificarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 9 şi 10C. proc. civ., pentru următoarele motive:
a) reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defunctului, aveau posibilitatea de a cere executarea sarcinii, însă au împiedicat această executare în scopul evident de a obţine revocarea contractului;
b) reclamanţii i-au împiedicat pe pârâţi să intre în casa defunctului şi să-şi îndeplinească sarcina de a-1 înmormânta, astfel că pârâţii nu au nicio culpă pentru neîndeplinirea sarcinii.
Recursul este fondat şi va fi admis în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de apel, în sensul că între părţile din litigiu existau relaţii tensionate, iar donatorul a murit în imobilul în care numai reclamanţii aveau acces.
Instanţa de apel a stabilit eronat sarcina probei. Reclamanţii aveau obligaţia de a dovedi în prezentul proces că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia contractuală (aceea de a-1 înmormânta pe defunct) şi că neîndeplinirea obligaţiei se datorează culpei lor. însă, este evident că neîndeplinirea obligaţiei s-a datorat culpei reclamanţilor, care locuiau în imobilul în care a murit donatorul şi l-au înmormântat ei înşişi pe defunct, fără a permite accesul, cu scopul clar de a solicita revocarea contractului de donaţie, în condiţiile în care părţile chiar ceruseră revocarea acestui contract şi se aflau în litigiu.
Deşi situaţia de fapt este pe deplin stabilită şi necontestată, instanţa de apel a reţinut că relaţiile tensionate dintre părţi nu sunt un motiv suficient pentru a-i exonera pe pârâţi, deşi concluzia este absurdă, în condiţiile în care pârâţii nu puteau face absolut niciun gest care să se încadreze în limitele legalităţii sau moralităţii pentru a-1 înmormânta pe defunct, deoarece ar fi însemnat să intre în posesia cadavrului, care se afla în imobilul reclamanţilor. Invocarea propriei culpe pentru revocarea contractului este evidentă în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi.
Donaţia este, în limita sarcinii, un contract sinalagmatic ce urmează regimul juridic al contractelor sinalagmatice, ceea ce înseamnă că, în caz de neîndeplinire a obligaţiei (sarcinii), se aplică art. 1020-1021 C. civ., reclamanţii, în calitatea lor de moştenitori ai donatorului, fiind în drept să opteze pentru revocarea donaţiei sau pentru executarea obligaţiei. Reclamanţii - în cazul special creat în speţă - erau obligaţi, în primul rând, să permită şi să ceară îndeplinirea obligaţiei de înmormântare a defunctului, deoarece, în mod esenţial, îndeplinirea obligaţiei de către pârâţi depindea de voinţa (şi buna-credinţă) reclamanţilor.
Ca atare, împiedicând accesul pârâţilor la ceremonia înmormântării defunctului sau ascunzând cu totul decesul acestuia, reclamanţii nu au făcut decât să-şi invoce propria culpă pentru neexecutarea sarcinii de către pârâţi. De aceea, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 829, coroborat cu art. 1020 C. civ., pentru revocarea contractului, deoarece neexecutarea sarcinii de înmormântare a defunctului s-a datorat în totalitate unor cauze străine (şi anume culpei reclamanţilor), care nu poate fi imputată pârâţilor.
Celelalte motive de recurs privind relaţiile conflictuale dintre părţi nu numai că nu pot fi analizate în baza art. 304 pct. 10C. proc. civ., dar au fost pe deplin stabilite - chiar instanţa de apel reţinând existenţa relaţiilor conflictuale - cu precizarea că numai concluzia instanţei de apel a fost greşită, sub aspectul stabilirii culpei pentru neîndeplinirea obligaţiei, cu încălcarea evidentă a principiului conform căruia nimeni nu-şi poate invoca propria culpă pentru recunoaşterea unui drept.
De aceea, recursul a fost admis, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa respingerii apelului, ca nefondat.
| ← Donaţie cu sarcina întreţinerii. Existenţa concomitentă a... | Donaţie între părinţi şi copiii lor minori. Cerere de... → |
|---|
