Donaţie între părinţi şi copiii lor minori. Cerere de revocare formulată de creditorii donatorilor. Contrarietate de interese. Omisiunea numirii unui curator pentru minori
Comentarii |
|
în litigiul în care creditorul donatorilor solicită revocarea donaţiei încheiate de debitorii săi în favoarea copiilor minori ai acestora din urmă, se impune, faţă de prevederile art. 42 şi art. 44 C. proc. civ., desemnarea unui curator care să îi reprezinte pe minori, ale căror interese ar putea fi afectate în caz de revocare a
donaţiei.
C.A. Oradea, decizia civilă nr. 28 din 2003, în M.J.C.P.J. 2003, p. 35
Prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a admis acţiunea formulată de reclamantul J.C. împotriva pârâtelor E.P. şi alţii, iar, în consecinţă, s-a dispus revocarea contractului de donaţie încheiat de pârâţi la data de 17 mai 2001, cu privire la imobilul şi bunurile mobile în litigiu, cu restabilirea situaţiei anterioare de cartea funciară în ceea ce priveşte imobilul.
Hotărârea a fost confirmată de Tribunalul Bihor, ca urmare a respingerii apelului declarat de pârâţi.
Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de aceştia, a casat decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că, potrivit art. 42 C. proc. civ., persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor, nu pot sta în judecată dacă nu sunt reprezentate, asistate ori autorizate în condiţiile legii. în cauză, interesele minorilor ar putea fi afectate în caz de revocare a donaţiei (aşa cum au dispus instanţele), astfel încât se impunea ca aceştia să fie reprezentaţi de un curator, şi nu de către părinţii lor, părţi în litigiu, şi debitori ai reclamantului-creditor.
Notă: Prin Decizia nr. XXXVII din 7 mai 2007 (M. Of. nr. 752 din 6 noiembrie 2007), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că dispoziţiile art. 44 C. proc. civ. se interpretează în sensul că revine instanţei pe rolul căreia se află cauza competenţa de soluţionare a cererii pentru numirea unui curator special. A se vedea speţa nr. 127.
← Donaţie cu sarcini, invocarea de către reclamanţi a propriei... | Legat universal. Revocare. Bun inexistent în patrimoniul... → |
---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre Donaţie între părinţi şi copiii lor minori. Cerere de revocare formulată de creditorii donatorilor. Contrarietate de interese. Omisiunea numirii unui curator pentru minori
