Drept internaţional de vizitare a minorilor. Competenţă materială
| Comentarii |
|
Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980, art. 5 lit. b)
Legea nr. 369/2004, art. 19 alin. (1)
Conform articolului 5 lit. b) din Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, dreptul de vizitare include dreptul de a duce copilul pentru o perioadă limitată de timp, în alt loc decât cel al reşedinţei sale obişnuite.
Fiind dedus judecăţii un drept de vizitare internaţional, erau incidente dispoziţiile articolului 19 alin. (1) din Legea nr. 369/2004, indicate ca şi temei juridic al acţiunii, instanţa competentă material pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă, fiind cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din lege, respectiv Tribunalul pentru minori şi familie Bucureşti şi nu judecătoria, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Calificând acţiunea formulată de Ministerul Justiţiei în calitate de Autoritate Centrală, întemeiată în drept, pe dispoziţiile Convenţiei de la Haga şi Legea nr. 369/2004, ca fiind o acţiune de drept comun, tribunalul a încălcat nu numai normele speciale de competenţă menţionate anterior, dar şi principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil şi care obliga instanţa de judecată să soluţioneze acţiunea, cu respectarea cadrului procesual stabilit de reclamant, inclusiv cu respectarea obiectului acţiunii.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lil-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 1817 din 5 noiembrie 2007)
Prin cererea înregistrată sub nr. 13723/3/2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, Ministerul Justiţiei, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenţiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii şi ca reprezentant al petentului P.C.M., a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii P.I.S. şi Autoritatea Tutelară Orăştie, organizarea şi protejarea exercitării efective a unui drept internaţional de vizită a minorilor F.P. R.M. şi P.S.N., pentru intervalul 18 iunie 2007, ora 1200 -18 august 2007, ora 1200, când petentul P.C.M. se va afla în România.
în motivarea cererii, s-a arătat că la data de 3 aprilie 2007, petentul P.G.M. a formulat o cerere pe care a depus-o la Ministerul Justiţiei din România prin care solicita organizarea şi protejarea exercitării efective a unui drept de vizită internaţional, pentru copiii săi minori.
în cerere, s-a arătat că părinţii minorilor nu sunt divorţaţi, au custodie comună, iar copiii locuiesc împreună cu mama lor în România, în oraşul Orăştie.
Deoarece în perioada menţionată în acţiune se află în România, petentul a arătat că doreşte să-şi viziteze copiii la domiciliul bunicilor paterni, din Bucureşti, sector 2.
La 30 mai 2007, s-a depus la dosar cerere de modificare a acţiunii prin care s-a învederat că se solicită organizarea şi protejarea unui drept de vizită internaţional, în sensul prevăzut de art. 5 lit. b) din Convenţia de la Haga, pentru minori, conform următorului program: o lună în timpul verii (1-31 august) şi alternativ, vacanţele de Paşti şi de Crăciun.
Prin sentinţa civilă nr. 863 din 13 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei, în favoarea Judecătoriei Orăştie.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că atât timp cât reclamantul nu are o hotărâre judecătorească de vizitare, ale cărei dispoziţii să fi fost încălcate, acţiunea având ca obiect organizarea şi protejarea unui drept de vizită, se soluţionează în primă instanţă de judecătorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi art. 5 C. pr. civ.
S-a apreciat că în condiţiile în care domiciliul mamei se află în Orăştie, competenţa soluţionării cauzei având ca obiect stabilirea unui program de vizitare a minorilor, aparţine Judecătoriei Orăştie.
împotriva sentinţei instanţei de fond, a declarat recurs Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
în motivele de recurs s-a susţinut că obiectul acţiunii deduse judecăţii instanţei de fond, este reprezentat de cererea reclamantului P.G.M. privind organizarea şi protejarea unui drept de vizită internaţional, cu privire la minorii F.P. R.M. şi P.S.N., în sensul prevăzut de art. 5 lit. b) din Convenţia de la Haga.
în condiţiile în care s-a solicitat ca acest drept de vizitare să se facă prin deplasarea minorilor în afara teritoriului României, competenţa soluţionării cererii aparţinea conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 369/2004 coroborat cu art. 2 alin. (2) din lege, revine Tribunalului pentru Minori şi Familie Bucureşti şi nu judecătoriei, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
în opinia recurentului, prin modul în care a motivat soluţia de declinare a competenţei, instanţa de fond nu numai că a încălcat dispoziţiile legale menţionate anterior, dar a schimbat şi obiectul acţiunii cu a cărei soluţionare a fost învestită, din acţiune de organizare a exercitării efective a unui drept de vizitare internaţional, în vizitare de drept comun, a cărei soluţionare se face după alte reguli procedurale decât cele prevăzute de Legea nr. 369/2004.
Analizând sentinţa instanţei de fond în raport de acţiunea dedusă judecăţii, de criticile formulate de recurent şi de dispoziţiile articolului 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea va reţine că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea adresată Tribunalului Bucureşti la data de 19 aprilie 2007, modificată la 30 mai 2007, Ministerul Justiţiei, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenţiei de la Haga şi ca reprezentant al petentului P.G.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii P.I.S. şi Autoritatea Tutelară Orăştie, organizarea şi protejarea exercitării efective a unui drept internaţional de vizită a minorilor F.P.R.M. şi P.S.N., în sensul prevăzut de art. 5 lit. b) din Convenţia de la Haga.
Conform art. 5 lit. b) din Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii , dreptul de vizitare include dreptul de a duce copilul pentru o perioadă limitată de timp, în alt loc decât cel al reşedinţei sale obişnuite.
Fiind vorba de un drept de vizitare internaţional, erau incidente dispoziţiile articolului 19 alin. (1) din Legea nr. 369/2004, indicate ca şi temei juridic al acţiunii, instanţa competentă material pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă, fiind cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din lege, respectiv Tribunalul pentru minori şi familie Bucureşti şi nu judecătoria, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Calificând acţiunea formulată de Ministerul Justiţiei în calitate de Autoritate Centrală, întemeiată în drept, pe dispoziţiile Convenţiei de la Haga şi Legea nr. 369/2004, ca fiind o acţiune de drept comun, tribunalul a încălcat nu numai normele speciale de competenţă menţionate anterior, dar şi principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil şi care obliga instanţa de judecată să soluţioneze acţiunea cu respectarea cadrului procesual stabilit de reclamant, inclusiv cu respectarea obiectului acţiunii.
în consecinţă, apreciind că hotărârea instanţei de fond este nelegală, Curtea va dispune în baza articolului 312 C. pr. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiaşi instanţă.(H.M.)
| ← Bunicii, titulari ai dreptului de vizitare a minorului | Dreptul la respectarea vieţii de familie a părinţilor şi... → |
|---|
