încredinţare minor. Egalitate între părinţi. Subordonare faţă de interesul superior al copilului. Criterii de apreciere
| Comentarii |
|
Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului constând în: vârsta copilului, posibilităţile părinţilor de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul acestora faţă de minor şi al minorului faţă de fiecare dintre părinţi, grija manifestată de părinţi, implicarea personală a părinţilor în diverse etape de evoluţie a minorului, opinia copilului etc., formează un ansamblu compatibil cu principiul egalităţii între părinţi.
în aprecierea interesului superior al copilului, nu se poate absolutiza vreunul din criteriile enunţate, instanţa urmând a le evalua în ansamblul lor.
Interesul superior al copilului reclamă o continuitate şi o stabilitate în creşterea şi educarea acestuia.
Capacitate de adaptare a copiilor la vârste mici, este în general, dezvoltată, însă schimbările fundamentale preconizate a se produce în viaţa unui minor, ca urmare a încredinţării către un părinte, prin ruperea totală a legăturilor cu mediul în care s-a familiarizat (familie, şcoală, prieteni), prin mutarea într-o altă localitate, la o distanţă apreciabilă şi într-un mediu pe care l-a părăsit la o vârstă fragedă, nu se circumscriu interesului acestuia, cu atât mai mult cu cât, fiind audiat de către instanţă, acesta şi-a exprimat ataşamentul faţă de celălalt părinte şi dorinţa de a rămâne împreună cu acesta.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 1894 din 13 noiembrie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, la data de 22 septembrie 2005 sub nr. 8039/2005, reclamanta V. M.R. a chemat în judecată pe pârâtul S.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să-i încredinţeze spre creştere şi educare pe minorul S.S.I., născut la data de 4 martie 2000 şi să-l oblige pe pârât la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului.
în motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că minorul a rezultat din relaţia de concubinaj a părţilor şi a fost recunoscut de pârât. Pe fondul unor neînţelegeri existente între părţi, acestea au încetat să mai convieţuiască din anul 2005, minorul rămânând în domiciliul pârâtului.
Temeiul de drept al cererii nu a fost indicat.
Prin sentinţa civilă nr. 198 din 17 ianuarie 2006, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârât şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoria Bolintin Vale, reţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 5 C. pr. civ., iar domiciliul pârâtului se află în comuna din judeţul Giurgiu.
Pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale, dosarul a fost înregistrat sub nr. 731/2006.
Pârâtul-reclamant a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să-i fie încredinţat minorul, cu obligarea reclamantei-pârâte la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea acestuia.
în motivarea de fapt a cererii reconvenţionale, s-a arătat că minorul a locuit de la naştere în domiciliul tatălui său de care este legat prin puternice legături afective, în vreme ce relaţiile dintre minor şi reclamanta-pârâtă sunt aproape inexistente.
în drept, cererea reconvenţională a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 119 şi art. 120 C. pr. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1746 din 13 septembrie 2006, Judecătoria Bolintin Vale a respins ca nefondată acţiunea principală, a admis cererea reconvenţională, l-a încredinţat pârâtului spre creştere şi educare pe minorul S.S.I., născut la data
4 martie 2000 şi a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata sumei de 100 lei (RON) lunar cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea minorului, începând cu data pronunţării hotărârii, până la majoratul acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că minorul a rezultat din relaţia de concubinaj a părţilor. Cu excepţia unei singure perioade în care minorul a locuit împreună cu reclamanta-pârâtă în localitatea natală a acesteia, Ocnele Mari, domiciliul acestuia a fost la pârâtul-reclamant, în localitatea C., comuna G., judeţul Giurgiu.
în anii şcolari 2004-2005 şi 2005-2006, minorul a frecventat cursurile preşcolare în localitatea C., iar, potrivit caracterizării făcute de educatoare, copilul este sociabil, bine îngrijit, înconjurat de afectivitate din partea tatălui şi a bunicii paterne şi este sănătos.
S-a reţinut de asemenea, că pârâtul-reclamant dispune de resurse materiale suficiente pentru a-i asigura minorului un trai foarte bun şi că este în interesul acestuia, să fie încredinţat spre creştere şi educare tatălui, în conformitate cu dispoziţiile art. 99,100 şi 101 C. fam.
în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (3) C. fam. a fost determinat cuantumul pensiei lunare de întreţinere stabilit în favoarea minorului,în sarcina reclamantei-pârâte la 100 lei (RON).
Apelul declarat de apelanta-reclamantă a fost admisdeTribunalul Giurgiu-secţia civilă, care prin decizia civilă nr. 59 din 27 aprilie 2007 a schimbat în totalitate sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant, a încredinţat reclamantei-pârâte spre creştere şi educare pe minor şi l-a obligat pe pârâtul-reclamant la plata unei pensii lunare de întreţinere, în favoarea minorului, în cuantum de 150 lei, de la data punerii în executare a hotărârii de încredinţare până la majoratul acestuia.
în considerentele deciziei, răspunzând criticilor formulate, tribunalul a reţinut că prima instanţă a făcut o apreciere exagerată a probelor administrate în favoarea pârâtului-reclamant, fără a arăta motivele pentru care acţiunea reclamantei-pârâte a fost respinsă şi ce anume a contravenit interesului minorului; prima instanţă nu a avut în vedere că de la naştere până în vara anului 2005, când părţile s-au despărţit definitiv, minorul a fost îngrijit de mamă şi că reclamanta-pârâtă a crescut singură copilul timp de doi ani, în domiciliul părinţilor săi din Ocnele Mari, fără ca pârâtul să contribuie la întreţinerea acestuia şi fără a-l vizita o singură dată.
De asemenea, instanţa de fond nu a reţinut că reclamanta-pârâtă nu s-a despărţit de copil de bună voie, ci a fost ameninţată să plece; întrucât la data despărţirii de mama sa, minorul avea 5 ani, nu se poate susţine că între aceştia nu există un puternic ataşament.
Instanţa de apel a avut în vedere că reclamanta-pârâtă a recurs la procedura legală pentru a obţine custodia copilului, la câteva luni după despărţire, în vreme ce pârâtul-reclamant a acceptat să stea separat de copil timp de doi ani, fără a întreprinde vreun demers legal în acest sensj s-a apreciat că rezultatele foarte bune la învăţătură ale minorului sunt o consecinţă a eforturilor reclamantei-pârâte care l-a educat îndeaproape vreme de 5 ani.
Sub aspectul veniturilor realizate de părţi, instanţa de apel a reţinut că ulterior lunii martie 2005, pârâtul-reclamant nu mai are înscrisă în cartea de muncă nici o perioadă lucrată, iar în plus, se prezumă că acesta îi are în întreţinere şi pe mama sa, respectiv pe fratele său minor.
Având în vedere capacitatea mare de adaptare la vârste mici, instanţa de apel a stabilit că nu reprezintă un impediment în ceea ce priveşte admiterea acţiunii principale, împrejurarea că minorul s-a integrat deja într-un colectiv.
împotriva deciziei nr. 59 din 27 aprilie 2007 a Tribunalului Giurgiu a declarat recurs, în termen legal, recurentul-pârât-reclamant, solicitând admiterea acestuia şi modificarea în tot a deciziei Tribunalului Giurgiu.
Iniţial recurentul-pârât-reclamant nu a indicat expres niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. pr. civ.; temeiul juridic (art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ.) a fost indicat în şedinţa publică de la 2 octombrie 2007.
Recurentul-reclamant a criticat decizia Tribunalului Bucureşti, sub aspectul greşitei aplicări a legii în ceea ce priveşte aplicarea principiului interesului superior al copilului, principiu fundamental în dreptul familiei.
Astfel, a susţinut recurentul pârât reclamant, instanţa de apel a creat o expunere artificială a motivelor care au condus la pronunţarea deciziei recurate prin referirea la împrejurarea că nici o lege nu prevede ca minorul să fie încredinţat bunicilor atunci când părinţii acestuia sunt în viaţă şi îi pot oferi acestuia condiţii materiale şi morale pentru creştere şi educare, în condiţiile în care instanţa nu a fost învestită cu o cerere în acest sens; concluziile la care a ajuns instanţa de apel în sensul că intimatul nu-i poate asigura minorului condiţii necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare, este o fire violentă, consumă alcool şi nu are un loc de muncă stabil, nu sunt susţinute de probele administrate în cauză, potrivit cărora minorul a locuit cea mai mare parte din viaţă, în domiciliul tatălui care a făcut eforturi susţinute pentru a-l creşte, fără sprijinul intimatei reclamante pârâte.
Intimata reclamantă pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentului pârât reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât instanţa de apel, prin soluţia pronunţată, cu argumentarea corespunzătoare a probelor administrate în cauză, a avut în vedere interesul superior al minorului.
Intimata reclamantă pârâtă a reiterat situaţia de fapt prezentată şi a susţinut că încredinţarea minorului către tată, ar avea efecte dăunătoare asupra dezvoltării fizice şi morale a acestuia.
în opinia intimatei reclamante pârâte, modificările ce ar urma să se producă în viaţa minorului prin schimbarea locului, a familiei şi a anturajului, nu constituie motive temeinice pentru a-i fi respinsă cererea, întrucât minorul este familiarizat cu familia extinsă, pe linie maternă şi cu localitatea unde ar urma să dornicilieze, iar la vârsta sa, are o mare capacitate de adaptare care l-ar ajuta să depăşească problemele de integrare într-un nou colectiv.
în recurs s-a administrat proba cu înscrisuri conform dispoziţiilor art. 305 C. pr. civ.
Au fost depuse la dosar referatele de anchetă psiho-socială nr. 23706/27 septembrie 2007 şi de anchetă socială nr. 22680/17 septembrie 2007 întocmite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Giurgiu, adeverinţa nr. 257/30 octombrie 2007 eliberată de SC Dl. SRL şi alte înscrisuri.
A fost audiat în Camera de Consiliu minorul S.S.I., care a declarat că doreşte să locuiască împreună cu tatăl şi de bunica paternă.
Examinând motivele de recurs prin raportare la dispoziţiile art. 304 C. pr. civ., Curtea constată că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 306 alin. 3 C. pr. civ., în sensul că deşi nu a fost indicat expres, în temeiul de declarare a recursului, niciunul din motivele prevăzute de art. 304 C. pr. civ., criticile care privesc nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul aplicării de către instanţa de apel a principiului interesului superior al copilului, fac posibilă încadrarea motivelor de recurs la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului urmează a fi respinsă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticii care vizează încălcarea sau greşita aplicare a legii, Curtea reţine că potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, orice reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, se subordonează cu prioritate interesului superior al acestuia; acest principiu va prevala în toate demersurile care privesc copiii, inclusiv cele care vizează măsurile dispuse de instanţele judecătoreşti.
Potrivit legii, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi; ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea şi educarea copilului lor.
în măsura în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, acestea vor fi soluţionate de instanţa de judecată care va avea în vedere, în primul rând, interesul superior al copilului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, prin menţinerea copilului într-un mediu cât mai aproape de cel în care a fost crescut.
Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului constând în: vârsta copilului, posibilităţile părinţilor de a-i asigura a bună dezvoltare fizică, intelectuală şi morală, ataşamentul acestora faţă de minor şi al minorului faţă de fiecare dintre părinţi, grija manifestată de părinţi în timpul convieţuirii şi după despărţirea acestora, etc., formează un ansamblu compatibil cu principiul egalităţii între părinţi. în aprecierea interesului superior al copilului nu se poate absolutiza vreunul din criteriile enunţate, instanţa urmând a le evalua în ansamblul lor.
Instanţa de apel a identificat o serie de factori de care trebuie să se ţină seama, respectiv posibilităţile materiale ale părinţilor şi gradul de implicare personală a părinţilor în diverse etape de evoluţie a minorului, însă nu a raportat aceste criterii, interesului superior al copilului, ci drepturilor părinteşti.
Instanţa de apel a dat preferinţă apelantei reclamante pârâte, în considerarea eforturilor pe care aceasta le-a depus în educarea minorului până la vârsta de
5 (cinci) ani, în special în perioada în care l-a crescut singură pe minor; nu a avut însă, în vedere că interesul superior al copilului reclamă o continuitate şi o stabilitate în creşterea şi educarea acestuia.
Capacitate de adaptare a copiilor la vârste mici este în general, dezvoltată, însă nu se poate aprecia că schimbările fundamentale preconizate a se produce în viaţa minorului ca urmare a încredinţării către mamă prin ruperea totală a legăturilor cu mediul în care s-a familiarizat (familie, şcoală, prieteni), prin mutarea într-o altă localitate, la o distanţă apreciabilă şi într-un mediu pe care t-a părăsit la vârsta de aproximativ 3 ani şi 7 luni, se circumscriu interesului acestuia, cu atât mai mult cu cât, fiind audiat de către instanţă, acesta şi-a exprimat ataşamentul faţă de tată şi dorinţa de a rămâne împreună cu acesta.
Curtea consideră că atât moral, cât şi material, ambii părinţi dispun de resursele necesare pentru creşterea minorului. Ţinând seama însă de împrejurarea că minorul manifestă un mai mare ataşament faţă de tată, iar îndepărtarea din mediul care îi conferă siguranţă şi stabilitate i-ar putea crea dificultăţi de ordin emoţional, criticile din recurs în sensul greşitei aplicări a legii, apar ca fondate şi sunt de natură să atragă modificarea hotărârii recurate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., în sensul modificării în tot a deciziei recurate şi respingerii apelului, ca nefondat. (H.M.)
| ← Interesul copilului. Program de vizită. Adaptarea acestuia la... | Măsuri de protecţie specială pentru minori. Legea nr.... → |
|---|
