Măsuri de protecţie specială pentru minori. Legea nr. 272/2004. Plasament în regim de urgenţă. Neîndepli-nirea condiţiilor pentru încetarea măsurii. Consecinţe
| Comentarii |
|
Legea nr. 272/2004
Scopul luării măsurii de plasament în regim de urgenţă a fost tocmai acela de a proteja minora, de a-i asigura o locuinţă, hrană, o îngrijire alternativă, o educaţie care să-i permită dezvoltarea aptitudinilor şi personalităţii sale, chiar şi în lipsa familiei.
Părăsirea centrului de către minoră nu justifică încetarea măsurii de plasament în regim de urgenţă, pentru că scopul principal al luării acesteia a fost tocmai respectarea principiului interesului superior al copilului, ceea ce implică o responsabilizare a factorilor sociali, în baza căreia autorităţile cu atribuţii de protecţie a copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, iar nu să înţeleagă a se degreva de sarcinile ce le revin în situaţia în care minorul nu s-a adaptat încă noii sale condiţii.
împrejurările care au stat la baza luării măsurii de plasament în regim de urgenţă faţă de minoră nu s-au modificat, aceasta fiind în continuare lipsită de supraveghere şi de îngrijire, sănătatea sa fizică şi psihică fiind astfel în pericol.
în acest context, recurenta avea obligaţia de a urmări modul în care este pusă în aplicare măsura de protecţie specială, dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii şi nu de a-şi invoca propria culpă pentru a obţine încetarea măsurii.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 439 din 6 martie 2007)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 15 noiembrie 2006, sub nr. 39028/3/2006, reclamanta D.C.A.S.P.C. sector 1 Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii B.M., M.F., Şeful Centrului de plasament P. Bucureşti şi Primarul sectorului 1 Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună menţinerea măsurii de plasament în regim de urgenţă a minorei M.F.N. în Centrul de primire P., menţinerea domiciliului minorei la acest centru şi delegarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu privire la persoana copilului către Şeful Centrului de Primire P. şi cu privire la bunurile copilului către Primarul sectorului 1 Bucureşti.
Ulterior, în termen legal, reclamanta şi-a modificat acţiunea sub aspectul obiectului, solicitând instanţei să dispună încetarea măsurii de plasament în regim de urgenţă în ce o priveşte pe minora M.F.N., motivat de faptul că aceasta a părăsit fără învoire Centrul de Primire P.
Prin sentinţa civilă nr. 56 din 11 ianuarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada schimbării împrejurărilor care au stat la baza luării faţă de minoră a măsurii de plasament în regim de urgenţă, respectiv dovada că minora nu se mai află într-o situaţie care să-i dea dreptul la o măsură de protecţie alternativă dintre cele prevăzute de art. 39 şi art. 55 raportat la art. 56 lit. e) din Legea nr. 272/2004, simpla împrejurare că a fugit din centru neconstituind o împrejurare de natură a justifica încetarea măsurii de plasament în regim de urgenţă.
împotriva sentinţei susmenţionate a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile legii speciale şi ale art. 3041 C. pr. civ.
în motivarea cererii sale, recurenta a arătat că minora M.F.N., născută la data de 10 februarie 1996, a fost instituţionalizată în Centrul de Primire P., conform dispoziţiei nr. 1688 din 9 octombrie 2006 emisă de Directorul General al
D.G.A.S.P.C. Sector 1 Bucureşti, în baza procesului verbal nr. 769010 din 27 octombrie 2006.
La data de 17 noiembrie 2006 minora a părăsit neînvoită instituţia în care a fost instituţionalizată, iar de atunci şi până în momentul sesizării instanţei, cu toate demersurile efectuate de persoanele abilitate, nu au fost obţinute relaţii privind locul unde se află minora în vederea readucerii ei în centrul; în acest sens sunt adresele emise către D.G.A.S.P.C. - urile din sectoarele municipiului Bucureşti şi municipiul laşi şi adresa nr. 620 din 8 noiembrie 2006 emisă către Poliţia sectorului 1 Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri.
Minora nu se mai află sub supravegherea Centrului de Primire P., ceea ce înseamnă că s-au schimbat împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii de plasament în regim de urgenţă, situaţie în care, conform prevederilor Legii nr. 272/2004, D.G.A.S.P.C. sector 1 Bucureşti avea obligaţia să sesizeze de îndată instanţa judecătorească pentru încetarea măsurii de protecţie specială.
Cererea formulată în acest sens trebuia admisă cu atât mai mult cu cât plasamentul în regim de urgenţă este o măsură de protecţie cu caracter temporar, iar Centrul de Primire P. este un centru „deschis", unde copilul primeşte găzduire numai atâta timp cât el se află în acest centru din cauza imposibilităţii exercitării de către părinţi a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti.
Cât timp copilul a înţeles să părăsească centrul, împrejurările iniţiale care au impus instituţionalizarea s-au modificat, aşa încât se impune încetarea măsurii speciale de protecţie a plasamentului în regim de urgenţă, care nu este condiţionată doar de reintegrarea copilului în familie, cum greşit a reţinut instanţa de fond; părăsirea centrului de către copil, fără acordul şefului de centru, face imposibilă exercitarea drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti de către acesta.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, în sensul că minora M.F.N. a părăsit neînvoită Centrul de Primire P. unde fusese instituţionalizată în baza măsurii de plasament în regim de urgenţă, nu este contestată de recurentă.
Ceea ce contestă recurenta este aprecierea instanţei de fond potrivit căreia părăsirea centrului de către minoră, fără învoire, nu reprezintă o schimbare a împrejurărilor avute în vedere la luarea măsurii plasamentului în regim de urgenţă, care să determine încetarea acestei măsuri.
Criticile formulate de recurentă pe acest aspect nu sunt întemeiate, sens în care se vor avea în vedere următoarele:
Plasamentului copilului în regim de urgenţă, dispus în condiţiile art. 64-66 din Legea nr. 272/2004, este o măsură luată pentru situaţii care reclamă intervenţie rapidă; totodată, este o măsură cu caracter temporar şi provizoriu - până la confirmarea sa de către instanţa judecătorească, iar împrejurările care o justifică trebuie să se datoreze culpei părinţilor, care l-au abandonat şi neglijat pe minor.
în speţă, instanţa de judecată a fost sesizată iniţial cu o cerere privind menţinerea măsurii de plasament în regim de urgenţă a minorei M.F.N., pentru ca această autoritate să controleze măsura dispusă de organele administrative implicate în protecţia copilului.
Abia ulterior, la data de 30 noiembrie 2006, reclamanta a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând încetarea măsurii speciale de protecţie a plasamentului în regim de urgenţă, faţă de împrejurarea că minora M.F.N. a fugit din centrul unde era instituţionalizată.
Astfel cum dispune art. 66 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, competenţa de a se pronunţa asupra temeiniciei motivelor care au determinat dispunerea plasamentului în regim de urgenţă, asupra oportunităţii sau, după caz, a înlocuirii acestuia, precum şi asupra exerciţiului drepturilor părinteşti aparţine în exclusivitate instanţei judecătoreşti, aceasta fiind singura autoritate care poate, în condiţiile în care se modifică împrejurările care au condus la instituirea măsurii, să dispună înlocuirea ei cu măsura plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului în familia sa.
Protecţia specială a copilului lipsit temporar de ocrotirea părinţilor săi reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării lui. în condiţiile legii speciale, copilul beneficiază de protecţia specială instituită de acest act normativ, concretizată prin măsuri de protecţie speciale ca plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă sau supravegherea specializată, ca regulă până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.
încetarea măsurilor speciale de protecţie prevăzute de Legea nr. 272/2004 are loc prin reintegrarea copilului în familia sa, după cum dispune şi art. 70.
Scopul luării măsurii de plasament în regim de urgenţă a fost tocmai acela de a proteja minora, de a-i asigura o locuinţă, hrană, o îngrijire alternativă, o educaţie care să-i permită dezvoltarea aptitudinilor şi personalităţii sale, chiar şi în lipsa familiei.
Părăsirea centrului de către minoră nu justifică încetarea măsurii de plasament în regim de urgenţă, pentru că scopul principal al luării acesteia a fost tocmai respectarea principiului interesului superior al copilului, ceea ce implică o res-ponsabilizare a factorilor sociali, în baza căreia autorităţile cu atribuţii de protecţie a copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, iar nu să înţeleagă a se degreva de sarcinile ce le revin în situaţia în care minorul nu s-a adaptat încă noii sale condiţii.
De aceea, în mod corect prima instanţă a reţinut că împrejurările care au stat la baza luării măsurii de plasament în regim de urgenţă faţă de minora M.F.N. nu s-au modificat, aceasta fiind în continuare lipsită de supraveghere şi de îngrijire, sănătatea sa fizică şi psihică fiind astfel în pericol.
Recurenta avea obligaţia de a urmări modul în care este pus în aplicare măsura de protecţie specială, dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii şi nu de a-şi invoca propria culpă pentru a obţine încetarea măsurii.
Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială are drept scop analizarea posibilităţii reintegrării copilului în familie sau, după caz, protejării sale într-un mediu familial, iar atâta timp cât nu s-a făcut dovada că minora M.F.N. a fost reintegrată în familie sau într-un alt mediu familial, măsura de plasament în regim de urgenţă nu îşi încetează efectele.
Faţă de aceste considerente, Curtea constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 272/2004 în materia încetării măsurilor de protecţie specială a minorilor, motiv pentru care recursul apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. pr. civ. (M.V.)
| ← încredinţare minor. Egalitate între părinţi. Subordonare... | Măsuri de protecţie specială pentru minori. Legea nr.... → |
|---|
