EXCEPŢIA AUTORITĂTII LUCRULUI JUDECAT. CONDIŢII. HOTĂRÂRE PENALĂ DE OBLIGARE LA DESPĂGUBIRI CIVILE. AGRAVAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A VICTIMEI.
| Comentarii |
|
Atâta timp cât nu există, în cauză, tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, conform art. 1201 Cod civil, nu poate fi reţinută autoritatea lucrului judecat.
Nu i se poate opune autoritatea lucrului judecat persoanei care a obţinut despăgubiri în cadrul procesului penal dacă, ulterior pronunţării hotărârii penale, starea sănătăţii sale s-a agravat datorită infracţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 9.024/12.12.1997, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.F.S. împotriva pârâtului M.M., a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 365.000 lei, cu titlu de prestaţie periodică lunară, pentru incapacitate, a respins capetele de cerere privind acordarea cheltuielilor cu îngrijirile medicale şi daunele morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 96/31.01.1995, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus condamnarea pârâtului M.M. pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, împotriva reclamantului B.F.S., care a suferit pierderea vederii ochiului stâng şi o infirmitate fizică permanentă.
în cadrul procesului penal, reclamantul a obţinut suma de 1.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare şi medicamente, sumă care a fost achitată de pârât.
Reclamantul şi-a întemeiat cererea, prin care a solicitat despăgubiri civile, pe faptul că, ulterior pronunţării sentinţei penale, au survenit complicaţii, iar starea sănătăţii sale s-a agravat.
în drept, pretenţia reclamantului se întemeiază pe prevederile art. 20 alin. 3 Cod procedură penală.
Instanţa de fond a apreciat că nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat în raport de hotărârea judecătorească de condamnare, întrucât temeiul juridic precizat de reclamant, art. 20 alin. 3 Cod procedură penală, permite promovarea unei astfel de acţiuni în despăgubiri, dacă dovedeşte că a suferit o îmbunătăţire a stării sale de sănătate.
Deşi în prima fază reclamantul a solicitat o expertiză medico-legală, ulterior acesta a renunţat la efectuarea ei, fapt care a determinat imposibilitatea de probă în totalitate, a cererilor sale.
în raport de certificatul de încadrare într-o categorie de persoane handicapate, care necesită protecţie specială, instanţa a apreciat că reclamantul va trebui să depună un efort suplimentar pentru prestarea activităţii profesionale, pentru asigurarea unor condiţii de viaţă mai bune şi pentru a se realiza un echilibru între veniturile ce ar fi obţinute în urma handicapului, avându-se în vedere criteriul pagubei efectiv suferite, astfel încât se impune acordarea despăgubirilor solicitate, cu titlu de prestaţii periodice, suma stabilită fiind de 365.000 lei lunar, pe perioada incapacităţii reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 2.117 A/7.09.1998, Tribunalul Bucureşti -secţia a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu este întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat.
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:
1. Art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - nelegalitatea hotărârii;
Instanţele anterioare, în mod nelegal au respins excepţia autorităţii de lucru
judecat, cu încălcarea prevederilor art. 14,15 şi 20 Cod preocedură penală şi art. 166 Cod procedură civilă.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât arată că, în baza principiului disponibilităţii, reclamantul avea posibilitatea de a se constitui parte civilă în cadrul procesului penal, pentru acoperirea integrală a prejudiciului.
Cu ocazia soluţionării laturii civile a procesului penal, reclamantul a solicitat suma de 1.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, sumă care i-a fost acordată.
Hotărârea penală în baza căreia a fost condamnat şi obligat la despăgubiri civile a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac (apel şi recurs).
Ulterior, reclamantul promovează o nouă acţiune în despăgubiri, cu încălcarea prevederilor art. 20 Cod procedură penală, care permite promovarea unei acţiuni civile numai dacă s-ar naşte un nou prejudiciu, prin înrăutăţirea stării sale de sănătate.
Reclamantul, deşi la data desfăşurării procesului penal avea cunoştinţă de faptul că a pierdut ireversibil globul ocular stâng, nu a solicitat despăgubiri civile periodice, solicitând doar o sumă globală.
Având în vedere aceste considerente de fapt, recurentul pârât arată că reclamantul intimat nu mai are dreptul de a porni o nouă acţiune civilă, întrucât nu a făcut dovada înrăutăţirii stării sale de sănătate.
2. Art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă - netemeinicia hotărârii judecătoreşti care a menţinut sentinţa judecătoriei, fără să aibă în vedere veniturile nete ale recurentului pârât, care, la data pronunţării hotărârii de obligare la 365.000 lei, erau de 489.700 lei.
în raport de cele două motive de recurs, recurentul a solicitat casarea celor două hotărâri judecătoreşti, modificarea cuantumului prestaţiei periodice, care să-i poată asigura şi întreţinerea proprie.
Analizând cele două motive de recurs, prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de recurentul-pârât, Curtea consideră că tribunalul şi judecătoria au soluţionat corect această excepţie, apreciind fiecare că nu există, în cauză, tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, conform art. 1201 Cod civil.
Pentru a soluţiona această excepţie este necesar să se pornească de la sentinţa penală nr. 96/21.01.1995 a Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-au soluţionat şi pretenţiile civile ale părţilor civile B.F.S., în sensul că i s-au recunoscut acestuia pretenţii în valoarea de 15.000.000 lei, reprezentând contravaloarea medicamentelor, spitalizarea, alimentaţia suplimentară şi cheltuieli de transport până la spital.
Hotărârea judecătorească sus menţionată a statuat, cu autoritate de lucru judecat, asupra laturii civile a procesului penal, latură civilă care s-a rezumat numai la pretenţiile enumerate limitativ în motivarea sentinţei.
Prin acţiunea civilă introductivă de instanţă, din 17.09.1996, reclamantul B.F.S. a solicitat suma de 5.000.000 lei cheltuieli de spitalizare şi îngrijiri medicale ulterioare pronunţării sentinţei penale, daune morale în sumă de 20.000.000 lei, 100.000 lei prestaţie periodică lunară, reprezentând echivalentul efortului suplimentar depus.Temeiul juridic în baza căruia a fost soluţionată excepţia autorităţii de lucru judecat a fost art. 20 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 1201 cod civil şi art. 166 Cod procedură civilă.
Din suma totală solicitată de reclamant, instanţele anterioare corect au reţinut, ca dovedite, pretenţiile referitoare la prestaţia lunară în sumă de 365.000 lei, pe care pârâtul urmează să o plătească pe perioada incapacităţii acestuia.
S-a reţinut, în mod temeinic, faptul că, potrivit certificatului de încadrare într-o categorie de persoane handicapate, care necesită protecţie specială, capacitatea de muncă a reclamantului a fost pierdută pe jumătate, urmare a infirmităţii fizice suferite.
Consecinţa acestui fapt este sporirea efortului depus de reclamant pentru prestarea activităţii profesionale, dar şi pentru asigurarea condiţiilor de viaţă adecvate.
în ceea ce priveşte critica formulată de recurent, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, Curtea apreciază ca fiind nefondată.
Astfel, în mod nelegal, se invocă de către recurent faptul că nu s-a ţinut cont la stabilirea cuantumului prejudiciului de veniturile nete ale pârâtului recurent.
în materia răspunderii civile delictuale, despăgubirile civile se evaluează în funcţie de criteriul pagubei efectiv suferite, iar nu în raport de starea de nevoie a creditorului sau de starea materială a debitorului.
Prima instanţă a aplicat în mod corect acest principiu al răspunderii civile delictuale, atunci când a stabilit cuantumul concret al prejudiciului.
Despăgubirile civile acordate de instanţele anterioare trebuie să reprezinte o acoperire integrală a prejudiciului- suferit în urma vătămării corporale, de către reclamant, repunerea acestuia, pe cât posibil, în situaţia anterioară.
în raport de aceste considerente de fapt şi de drept, Curtea, în baza art. 316 Cod procedură civilă, raportat la art. 296 Cod procedură civilă a respins recursul pârâtului, ca nefondat. (Judecator Irina-Luminita Dumitriu)
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 829/1999)
| ← EXCEPŢIA AUTORITĂŢII LUCRULUI JUDECAT. CONDIŢII. | EXCEPŢIA AUTORITĂTII LUCRULUI JUDECAT. CRITERII DE DETERMINARE. → |
|---|
