CONTESTAŢIE LA TITLU. OBIECT.
| Comentarii |
|
Pe calea contestaţiei la titlul nu se poate actualiza creanţa stabilită printr-o hotărâre irevocabilă (deja executată), în raport de rata inflaţiei.
Invocarea unor situaţii anterioare titlului nu echivalează cu explicarea întinderii dispozitivului acestuia, ci ca modificare a unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat şi care a şi fost executată, ceea ce este inadmisibil pe această cale.
Contestatorul A.V. a solicitat, pe calea contestaţiei la executare, în contradictoriu cu intimatul P. Gh., să se dispună actualizarea debitului datorat de acesta, respectiv indexarea la zi a creanţei puse în executare, începând cu data de 1.07.1990 şi până la pronunţarea hotărârii.
în motivarea contestaţiei s-a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 3.488/1996, definitivă şi irevocabilă, intimatul a fost obligat la plata sumei de 340.000 lei, creanţă existentă la data de 1.07.1990, intimatul neconformându-se acestei hotărâri şi neachitând creanţa actualizată.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9.029 din 12.12.1997, a respins contestaţia la executare, ca nefondată.
S-a reţinut că la data de 11.08.1997, la cererea contestatorului, s-a început procedura de executare silită asupra intimatului, în baza titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 3.488/1996, pentru suma de 340.000 lei, şi că, în cursul acestei executări, P.Gh. a plătit suma de 408.000 lei.
în cadrul contestaţiei, contestatorul a solicitat actualizarea creanţei din titlu la suma de 124.536.037 lei, pentru perioada 1.07.1990-12.12.1997, solicitare respinsă, deoarece nu se încadrează în prevederile art. 400 Cod procedură civilă, care reglementează materia.
Apelul declarat de contestatorul A.V. a fost admis de Tribunalul Bucureşti, care, prin decizia civilă nr. 1.483 din 22.05.1998, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că s-a admis contestaţia la executare, stabilindu-se valoarea creanţei la 121.272.200 lei, reactualizare în raport de rata inflaţiei la 2.10.1997.
S-a reţinut că această contestaţie vizează întinderea dispozitivului, respectiv cuantumul creanţei, ce include şi calculul reactualizării acesteia.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul P.Gh., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
S-a susţinut că, greşit s-a considerat contestaţia la executare ca vizând întinderea dispozitivului sentinţei nr. 3.488/1996, pentru că suma la care a fost obligat recurentul a fost plătită, iar suma stabilită în apel este cu totul alta şi reprezintă o nouă pretenţie a contestatorului, care, în nici un caz, nu se poate solicita în cadrul contestaţiei. Recursul este fondat.
Pe calea contestaţiei la executare nu se pot invoca motive de fond care să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.
Acelaşi principiu este aplicabil şi în cadrul unei contestaţii privind înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului ce se execută, deoarece împrejurările anterioare executării puteau fi invocate atât la instanţa de fond, cât şi în apel.
într-o atare contestaţie nu se pot repune în discuţie şi administra probe pentru a se stabili situaţii de fapt ce trebuiau rezolvate cu ocazia judecării fondului în care s-a pronunţat titlul.
în raport de cadrul juridic cu care instanţele au fost învestite, soluţia pronunţată de instanţa de apel este greşită, pentru că, aşa cum s-a arătat, invocarea unor situaţii anterioare executării titlului, nu echivalează cu explicarea întinderii dispozitivului acestuia, ci cu modificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat şi care a fost executată, ceea ce este inadmisibil pe această cale.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că reactualizarea creanţei vizează întinderea dispozitivului, încalcă reglementările în materie, cu atât mai mult cu cât, faţă de data naşterii creanţei, 1.07.1990, şi data pronunţării titlului -1996, contestatorul avea posibilitatea să solicite, pe tot parcursul procesului, la fond sau în cadrul căilor de atac, reactualizarea sumelor.
Un alt argument în sprijinul acestei soluţii este şi împrejurarea că acest titlu (sentinţa nr. 3.488/1996) a fost deja executat, anterior contestaţiei la executare în discuţie, ceea ce face şi mai evidentă netemeinicia formulării unei asemenea pretenţii pe calea contestaţiei.
Contestatorul îşi putea realiza eventualele pretenţii pe calea unei acţiuni separate, în cadrul căreia, pe bază de probe, să se stabilească eventuala culpă a debitorului obligaţiei în neexecutarea acesteia, cât şi a motivelor pentru care creditorul obligaţiei nu a putut solicita aplicarea indexărilor pe parcursul judecăţii procesului iniţial.
Soluţia pronunţată în apel, fiind nelegală, se va admite recursul, se va casa decizia recurată, iar pe fond se va respinge apelul, menţinându-se sentinţa.
(Secţia a lll-a civilă, decizia civilă nr. 19/1999) NOTA: Ca regulă generală, art. 403 Cod procedură civilă stabileşte, în alin. 1, câ se poate face contestaţie la executare „în tot timpul cât va ţine executarea" precizând, în alin. 2, că „odată ce cel din urmă act al executării s-a săvârşit, nu se va mai primi nici o contestaţie la executare".
Hotărârea judecătorească în discuţie era executată.
Pe fond, soluţia este corectă, însă instanţa nu a verificat termenul în care poate fi introdusă contestaţia la executare. (Judecator Ioana Surdescu)
| ← CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. TERMEN. TARDIVITATE. | EXCEPŢIA AUTORITĂŢII LUCRULUI JUDECAT. CONDIŢII. → |
|---|
