Fond funciar. Legea nr. 18/1991. Proceduri. Competenţe
| Comentarii |
|
Plângerea formulată în temeiul art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, împotriva adresei emise de prefectură, prin care se notifică propunerea de restituire în natură a terenului, nu poate fi declinată, conform art. 158 alin. 4 din Codul de procedură civilă, în favoarea organului cu activitate jurisdicţională.
Ignorând dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 18/1991, republicată, partea interesată nu a urmat procedura administrativă obligatorie şi nu a formulat contestaţie împotriva hotărârii comisiei de aplicare a Legii fondului funciar, ulterior având posibilitatea de a formula plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene la judecătorie.
Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii fondului funciar are activitate administrativ-jurisdicţională (conform art. 52 din lege) numai în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva hotărârii comisiilor locale, şi nu competenţa de a soluţiona plângerile, în temeiul art. 53 din aceeaşi lege.
(Decizia nr. 2595 din 8 octombrie 2001 - Secţia a III-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 3505 din 26.03.2001 a Judecătoriei Sectorului 4, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta M.L.A. în contradictoriu cu Prefectura Municipiului Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Instanţa a reţinut că reclamanta, la 13.11.2000, şi-a precizat cererea ca fiind o plângere întemeiată în baza dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, împotriva adresei emise de Prefectura Municipiului Bucureşti, care notifica propunerea de nerestituire a terenurilor emisă de Primăria Sectorului 4 Bucureşti.
Se arată că petiţionara nu a formulat plângere împotriva pârâtei, nefiind astfel îndeplinite dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată.
Instanţa mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 36 şi 40 din aceeaşi lege, nu se pot acorda despăgubiri pentru terenurile ce nu pot fi retrocedate.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
Instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 18/1991, republicată, deoarece aceasta nu este o normă de drept imperativă şi succede dispoziţiile art. 53 alin. (2) şi ale art. 54, care conferă dreptul de adresare direct instanţei de judecată.
Art. 52 alin. (2) din lege conferă comisiilor şi competenţe jurisdicţionale, nu numai administrative, astfel încât s-ar fi putut declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea organului jurisdicţional.
Recursul este nefondat.
Cererea formulată de recurentă, astfel cum a fost precizată din nou la 13.11.2000, este o plângere formulată în baza dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată.
Potrivit dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 18/1991, recurenta trebuia să formuleze contestaţie împotriva hotărârii Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar- sectorul 4, iar ulterior, conform dispoziţiilor art. 53 alin. (2), avea posibilitatea de a formula plângere la judecătorie împotriva hotărârii comisiei judeţene.
Cum recurenta nu a urmat procedura administrativă prealabilă obligatorie, instanţele au aplicat corect dispoziţiile legale mai sus invocate.
Nefondate sunt şi criticile referitoare la fondul cauzei, pentru considerentele ce urmează:
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul este afectat de construcţii, iar suprafaţa liberă de 64,61 mp este spaţiul verde dintre blocuri, sub acesta găsindu-se conducte edilitare subterane pentru termoficare şi pentru telefoane.
Drept urmare, nefiind îndeplinite condiţiile descrise în art. 36 alin. (5) din lege, conform cărora se restituie în natură doar terenurile fără construcţii, neafectate de lucrări de investiţii aprobate, în mod corect a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului.
Dispoziţiile art. 158 din Codul de procedură civilă, invocate de recurentă, sunt inaplicabile în cauză, deoarece comisia judeţeană pentru aplicarea Legii fondului funciar are activitate administrativ-jurisdicţională (art. 52 din lege) doar în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva hotărârilor comisiilor locale, şi nu competenţa de a soluţiona plângerile formulate, în temeiul art. 53 din aceeaşi lege.
Instanţele au aplicat corect legea şi atunci când s-a arătat că pentru asemenea terenuri nu este reglementată o procedură de reparare prin acordarea de despăgubiri sau de teren echivalent pe alt amplasament.
Prevederile art. 24 din lege se referă exclusiv la drepturile foştilor proprietari de case, la terenurile intravilane care au fost atribuite de cooperative cooperaţiilor sau altor persoane pentru construcţia de locuinţe, şi nu la terenurile trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.
Recurenta are de altfel posibilitatea valorificării drepturilor sale pe calea Legii nr. 10/2001.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.( Judecator Ioana Surdescu)
| ← Fond funciar. Legea nr. 18/1991. Teren aferent construcţiilor.... | Fond funciar. Legea nr. 18/1991. Mijloace de probă. → |
|---|
