Forma obligatorie a unui act modificator al unui act încheiat în formă autentică. Consecinţa încheierii unui act sub semnătură privată
| Comentarii |
|
C. civ., art. 969, art. 1128
în mod evident, făcând aplicarea principiului mutuum consensum, mutu-um disensus, prevăzut de art. 969 C. civ., orice modificare a unui act juridic pentru care legea impune forma autentică, pentru însuşi valabilitatea lui, nu se poate face decât tot printr-un act încheiat în formă autentică.
Cum înscrisul sub semnătură privată, intitulat „declaraţie” şi pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, nu îndeplineşte această condiţie, acesta lovit de nulitate absolută.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 1541 din 1 octombrie 2007)
Prin sentinţa civilă nr. 2470 din 29 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a admis acţiunea civilă principală formulată de reclamantul - pârât T.A. împotriva pârâtului - reclamant L.D.; s respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant L.D., s-a constatat că reclamantul - pârât a achit preţul de 4.500.000 lei la 6 octombrie 1995 pentru terenul în suprafaţă de 5.700 mp, situat în extravilanul comunei C., zona Dumbrava, judeţ Ilfov ce format obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 7291/1995 cu clauză de întreţinere, iar pârâtul - reclamant a renunţat la clauza de întreţinere din acelaşi contract.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în fapt reclamantul a cumpărat de la pârât terenul în suprafaţă de 5.700 mp, situat în extravilanul comunei C., zona Dumbrava, judeţul Ilfov, obligându-se asigure întreţinere acestuia, plătind şi 700.000 lei, prin contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. 7291 din 6 octombrie 1995 şi că, în aceeaşi zi, pârâtul a primit suma de 4.500.000 lei în schimbul renunţării clauza de întreţinere din contract, astfel că vânzarea a devenit pură şi simplă, iar dreptul de proprietate asupra terenului s-a transmis la momentul încheie contractului. S-a mai reţinut că deşi pârâtul a refuzat ulterior să se prezinte notar pentru autentificarea declaraţiei de renunţare, la clauza de întreţinere, declaraţia dată de pârât este valabilă, nefiind obligatorie forma autentică, prin aceasta obligaţia reclamantului fiind înlocuită cu obligaţia de a plăti preţul terenului, obligaţie ce a fost îndeplinită, acceptată de pârâtul - reclamant.
Instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 şi urm. C. civ., art. 1128 şi urm. C. civ., motiv, pentru care a admis acţiunea principală şi a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională.
Prin decizia civilă nr. 2025/A din 15 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelantul - pârât - reclamant L.D. împotriva sentinţei civile nr. 2470/2006, pronunţată de Judecătoria Buftea, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins cererea principală ca neîntemeiată, a admis cererea reconvenţională, a constatat nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată, încheiat la data de 6 octombrie 1995, de către pârâtul - reclamant L.D. şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor înscrise în art. 67 din Legea nr. 18/1991, republicată, în vigoare la data încheierii contractului dintre cele două părţi - terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate, indiferent de întinderea suprafeţei, prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.
în cauză, aceste dispoziţii sunt pe deplin aplicabile, de vreme ce obiectul contractului autentificat sub nr. 7291 din 6 octombrie 1995 îl reprezintă transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, situat în extravilanul comunei C., dobândit de pârât conform adeverinţei nr. 1534/1992 şi a procesului - verbal de punere în posesie nr. 313/1995 eliberate de Comisia comunei C. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Aşadar, suntem în prezenţa unui act de înstrăinare între vii, având ca obiect un teren.
Totodată, s-a reţinut că într-o astfel de situaţie, forma autentică este prevăzută advaliditatem, iar nu adprobationem.
în mod evident, făcând aplicarea principiului mutuum consensum, mutuum disensus, prevăzut de art. 969 C. civ., orice modificare a unui act juridic pentru care legea impune forma autentică, pentru însuşi valabilitatea lui, nu se poate face decât tot printr-un act încheiat în formă autentică.
Cum înscrisul sub semnătură privată, intitulat „declaraţie” şi pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, nu îndeplineşte această condiţie, acesta lovit de nulitate absolută.
în consecinţă, greşit a procedat prima instanţă dispunând admiterea cererii formulate de reclamant şi respingerea cererii reconvenţionale, neputându-se constata că înscrisul intitulat declaraţie şi care este lovit de nulitate absolută produce efectele juridice in vederea cărora a fost întocmit, acestea producând efect retroactiv şi lipsind actul tocmai de aceste efecte.
împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul T.A., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv forma autentică nu reprezintă în prezenta cauză o condiţie ad validitatem, instanţa de apel fiind obligată să analizeze motivele de apel în raport de cererile părţilor, şi în ă se aplică principiul conversiunii, apreciat de recurent ca principiu de drept, ce poate fi constatată de instanţă, astfel că dreptul său de proprietate este liber de sarcini şi instanţa poate să dea o hotărâre care să loc de act autentic.
Prin întâmpinarea depusă la 24 septembrie 2007 intimatul L.D. solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanţa de apel a nut în mod corect că la data încheierii contractului era necesară forma autentică pentru înstrăinarea unui teren indiferent de întinderea suprafeţei şi a autentică este prevăzută ad validitatem, înscrisul sub semnătură privată intitulat „declaraţie", neîntrunind cerinţele legii.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că recursul e nefondat şi în baza art. 312 C. pr. civ. coroborat cu art. 304 6, 8 şi 9 C. pr. civ., l-a respins pentru următoarele considerente:
Cererea introductivă de instanţă promovată de recurent la 01 septembrie 2005 ca obiect să se constate că imobilul în suprafaţă de 5.700 mp situat în intravilanul comunei C. se află în proprietatea sa liber de orice sarcini urmare a renunţării la clauza de întreţinere făcută de pârâtul L.D. prin declaraţia sub semnătură privată din 06 octombrie 1995.
Prin cererea reconvenţională formulată la 30 septembrie 2005 intimatul a citat să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată întocmit la 06 octombrie 1995 pentru vicii de formă, indicând ca temei juridic al cererii sale dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 18/1991 şi principiul că renunţarea la clauza de întreţinere trebuie să îmbrace forma solemnă, deoarece „actul care determină ineficienta unui act solemn trebuie să îmbrace şi el forma specială solemnă”.
Nu poate fi reţinută critica întemeiată de recurent pe dispoziţiile art. 304 pct. 6
C. pr. civ., care arată că modificarea unei hotărâri se poate cere dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, dat fiind faptul că instanţa de apel a respectat principiul disponibilităţii şi limitele învestirii, aşa cum sunt ele prevăzute de art. 129 alin. (6) C. pr. civ.
Cum părţile au determinat cadrul procesual, respectiv pârâtul prin cererea reconvenţională a solicitat să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „declaraţie" pentru nerespectarea condiţiilor de formă prevăzute de Legea nr. 18/1991, în mod corect tribunalul a reţinut că în limitele învestirii art. 67 din Legea nr. 18/1991, republicată, în vigoare la data încheierii contractului dintre cele două părţi prevede o condiţie ad validitatem pentru încheierea unui astfel de contract.
Textul de lege mai sus menţionat prevede în mod expres că terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate indiferent de întinderea suprafeţei prin acte juridice între vii încheiate în formă autentică, dispoziţii aplicabile în cauză dat fiind faptul că la 6 octombrie 1995, prin contractul încheiat în formă autentică, pârâtul a înstrăinat o suprafaţă de teren situat în extravilanul comunei C.
Cum acest motiv de nulitate absolută a fost menţionat în mod expres în cererea reconvenţională formulată de pârât la 3 octombrie 2005 şi aflată la fila 24 din dosarul de fond, nu poate fi reţinută critica formulată de recurent în condiţiile art. 304 pct. 6 C. pr. civ.
Nici critica formulată în condiţiile art. 304 pct. 8 C. pr. civ. nu poate fi reţinută de instanţă, deoarece sfera de acţiune a acestui motiv de modificare a deciziei recurate este determinată cu multă claritate.
Textul vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus în justiţie, respectiv nesocotirea principiului înscris în art. 969 C. civ.
Or, se constată că instanţa de apel a calificat actul juridic conform precizărilor părţilor şi conform situaţiei juridice din dosar, astfel că nici această critică nu poate fi reţinută de Curte.
Recurentul a invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. care vizează esenţi-almente nelegalitatea deciziei recurate, respectiv greşita aplicare a normei de drept material aplicate.
Curtea nu poate retine această critică dat fiind faptul că în mod corect instanţa a reţinut că suntem în prezenta unei înstrăinări între vii, având ca obiect un teren, forma autentică fiind prevăzută ad validitatem şi singurul act care reflectă voinţa juridică a părţilor este reprezentat de actul aflat în copie la fila 54 din dosarul de fond, respectiv contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreţinere.
Este împotriva logicii juridice ca după ce părţile au încheiat un act în a autentică la notariat, act ce reprezintă voinţa lor, să modifice cuprinsul acestui act în aceeaşi zi printr-o chitanţă de mână, în condiţiile în care aveau calitatea să determine conţinutul exact al raportului dintre ei la notar.
Astfel că soluţia pronunţată de instanţa de apel reflectă materialul probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile administrate de părţi ce au fost coroborate de instanţă cu răspunsurile la interogatoriu ale părţilor şi declaraţia de martor.
Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că recursul este nefondat şi în condiţiile art. 312 C. pr. civ. l-a respins. (T.C.)
| ← Fond funciar. Teren restituit în temeiul ordinului prefectului.... | Hotărâre care să ţină loc de contract de... → |
|---|
