Imobil construit din fondurile statului. Obligaţia Primăriei Municipiului Bucureşti să încheie contract de vânzare-cumpărare cu chiriaşul, în condiţiile Legii nr. 85/1992 şi Decretului-lege nr. 61/1990
| Comentarii |
|
Legea nr. 85/1992 Decretul-lege nr. 61/1990
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/1992 la cumpărarea imobilului este necesar ca acesta să fie inclus în categoria celor care formează obiectul acestei legi, deci să fie imobil construit din fondurile statului sau a unităţii economice.
în acest sens, nu este suficientă afirmaţia Primăriei Municipiului Bucureşti că imobilul în cauză ar fi realizat în baza unor contracte de asociere cu diverşi agenţi economici şi că astfel, nu ar putea fi vândut chiriaşului, atâta timp cât aceasta nu este dovedită.
C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1775 din 26 octombrie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 8 martie 2006, reclamanta S.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la vânzarea şi încheierea cu reclamanta a unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Bucureşti, cu plata integrală a preţului şi în condiţiile Decretului Lege nr. 61/1990 şi a Legii nr. 85/1992 republicată.
în motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în esenţă, că este chiriaş al imobilului în speţă, având destinaţia de locuinţă, în baza contractului de închiriere nr. 2908 din 3 iunie 2002 încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, proprietar al acestuia.
S-a mai arătat de către reclamantă că imobilul în care locuieşte şi pe care doreşte să-l achiziţioneze cu plata integrală a preţului şi în condiţiile Decretului Lege nr. 61/1990 şi a Legii nr. 85/1992 îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerat locuinţă.
A mai arătat reclamanta că solicitarea sa este întemeiată şi pe faptul că îndeplineşte cele două condiţii stabilite de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 republicată, în sensul că este titulara unui contract de închiriere pentru imobilul pe care solicită să-l achiziţioneze şi că acesta a fost construit din fondurile statului.
La termenul de judecată din 17 aprilie 2006, reclamanta şi-a precizat cadrul procesual, în sensul că pârâta pe care înţelege să o cheme în judecată, este Primăria Municipiului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 6236 din 9 decembrie 2006 instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să încheie cu reclamanta în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi a Legii nr. 85/1992 republicată, contract de vân-zare-cumpărare cu plata integrală a preţului cu privire la locuinţa situată în Bucureşti, deţinută de către reclamantă conform contractului de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă nr. 2908 din 3 iunie 2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă că la 3 iunie 2002 între pârâta Primăria Municipiului Bucureşti în calitate de proprietar prin reprezentant SC C. SA şi reclamanta S.A. în calitate de chiriaş, s-a încheiat în temeiul Legii nr. 114/1996, O.G. nr. 40/1999, repartiţiei nr. 1188858/1994 şi al hotărârii judecătoreşti nr. 1051 din 28 februarie 2002, un contract de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă, înregistrat sub nr. 2908 din 3 iunie
2002, având ca obiect imobiluldin Bucureşti, compus dintr-o cameră şi dependinţe. Astfel s-a apreciat că este îndeplinită condiţia impusă de lege referitoare la calitatea de chiriaş a titularului cererii de vânzare a apartamentului.
Pe de altă parte, constatând că în contractul de închiriere este menţionată în calitate de proprietar, numai pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, iar aceasta nu a dovedit în cauză că imobilul a fost construit în asociere cu agenţi economici, pentru a fi exceptat de la aplicarea dispoziţiilor legale invocate de reclamantă, instanţa a reţinut şi îndeplinirea celorlalte condiţii cerute de textele de lege mai sus menţionate.
împotriva acestei hotărâri, a formulat apel pârâta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a respingerii acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei, să se respingă acţiunea ca neîntemeiată.
în dezvoltarea motivelor de apel, apelanta pârâtă a arătat în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a obligat Primăria Municipiului Bucureşti să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate, întrucât aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit H.C.C.M.B. nr. 101/2001 Administraţia Fondului Imobiliar este o instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică, care încheie contracte de vânzare-cumpărare privind locuinţele în baza Legii nr. 85/1992 şi a Decretului Lege nr. 61/1990.
Pe fondul cauzei, apelanta pârâtă arată că imobilul în litigiu face parte din categoria celor realizate în baza contractelor de asociere încheiate între Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi diverşi agenţi economici, urmând a fi apoi repartizate, încheindu-se contract de închiriere cu titularii repartiţiilor, regimul juridic al acestor apartamente nefiind reglementat în scopul acestora s-a emis hotărârea C.G.M.B nr. 116/1997 care stabileşte ca vânzarea apartamentelor se va face de către D.G.A.F.I. numai cu plata preţului la data perfectării contractului.
Din acest punct de vedere, apelanta pârâtă apreciază că nici o instanţă judecătorească nu poate să o oblige să încheie contract de vânzare-cumpărare, căci perfectarea unui act juridic bilateral trebuie să fie în principiu, rodul manifestării libere de voinţă a subiectelor de drept civil.
S-a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond, a apreciat că apartamentului în litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi a Legii nr. 85/1992, întrucât acest apartament nu a fost construit în exclusivitate din fondurile statului, ci cu participarea capitalului privat, necesitând temei legal pentru vânzarea acestui apartament, în acest sens emiţându-se hotărârea C.G.M.B nr. 116/1997.
Prin decizia civilă nr. 361/A din 29 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins ca nefondat apelul, motivat în esenţă, pe considerentul că textul de lege - art. 1 din Legea nr. 85/1992 dă dreptul de opţiune pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare chiriaşului, situaţie în care, vânzătorul este obligat să încheie actul de vânzare-cumpărare, textul de lege derogând de la principiul consensualismului.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Municipiul Bucureşti, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ. pentru motivele următoare:
- lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti;
- greşita obligare a Primăriei Municipiului Bucureşti să vândă reclamantei imobilul cu plata integrală a preţului în condiţiile Legii nr. 85/1992 şi a Decretului-lege nr. 61/1990 întrucât apartamentul face parte din categoria celor realizate în baza contractelor de asociere încheiate între Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi diverşi agenţi economici, urmând a fi încheiate contracte de închiriere cu titularii repartiţiilor, în acest sens fiind şi hotărârea C.G.M.B nr. 116/1997;
- încălcarea principiului consensualismului prevăzut de art. 969 C. civ.;
- inaplicabilitatea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 85/1992 întrucât apartamentul în litigiu a fost construit în exclusivitate din fondurile statului şi cu participarea capitalului privat, astfel cum rezultă din Hotărârea C.G.M.B nr. 116/1997.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
Cauza cererii de judecată a reprezentat-o vocaţia reclamantei la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu respectarea condiţiilor privind calcularea preţului de vânzare oferite de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 85/1992 la cumpărarea imobilului în litigiu este necesar ca acest imobil să se includă în categoria celor care formează obiectul acestei legi,deci să fie apartament construit din fondurile statului sau a unităţii economice.
Nu este suficientă afirmaţia recurentei-pârâte în sensul că imobilul a fost construit de către Primăria Municipiului Bucureşti în asociere cu diverşi agenţi economici, atâta timp cât aceasta nu este dovedită.
Nici chiar Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bucureşti nr. 116/1997 nu poate veni în sprijinul afirmaţiilor Primăriei Municipiului Bucureşti, întrucât dreptul reclamantei izvorăşte din lege, hotărârea C.L.M.B. fiind lipsită de efecte, în măsura în care tinde la modificarea dispoziţiilor legale.
Aceleaşi dispoziţii legale, dând dreptul chiriaşului la cumpărare, derogă de la principiul consensualismului.
în fine, critica privind lipsa calităţii procesual pasive a recurentei - pârâte, este nefondată, având în vedere că aceasta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi prin urmare este partea care se obligă în raportul dedus judecăţii.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., recursul a fost respins ca nefondat. (G.S.)
| ← Hotărâre care să ţină loc de contract de... | Imobil dobândit în baza Legii nr. 112/1995. Bună credinţă.... → |
|---|
