Grăniţuire. încălcarea dreptului de proprietate în lipsa unei cereri în revendicare
| Comentarii |
|
Grăniţuirea se face în zonele cu regim de carte funciară, în principal pe baza planşelor de carte funciară folosindu-se acolo unde dezmembrările au fost multiple şi neindicate pe planşe şi alte criterii cum ar fi suprafaţa înscrisă în CF ori semnele vechi de hotar. Acţiunea în grăniţuire are ca scop delimitarea proprietăţilor limitrofe, concurând în final la apărarea dreptului de proprietate, mai ales când acest drept este contestat Prin înscrierea dreptului de proprietate în CF, acest drept este opozabil erga omnes şi odată înscris, un drept real în folosul unei persoane, se presupune că acel drept există în folosul ei.
Este inadmisibil a se trasa graniţa în interiorul terenului recurentei pentru că aceasta echivalează cu deposedarea sa de o parte din terenul asupra căruia are un titlu de proprietate valabil şi necontestat, iar prin hotărârile pronunţate în cauză, nu a fost obligată să cedeze posesia părţii adverse
Decizia civilă nr. 558/R din 13 decembrie 2006 - C.J.
Prin sentinţa civilă nr. 8442 din 2003 a Judecătoriei B. s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.C. şi P.M. împotriva pârâţilor R.C., P.O.S., P.C. şi P.A, astfel cum a fost modificată şi precizată. A stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamanţilor şi imobilul proprietatea pârâtei R.C.
A stabilit linia de hotar între imobilul proprietatea reclamanţilor anterior identificat şi imobilul proprietatea pârâtului P.O.Ş.
A respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor P.C. şi P.A. ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A obligat pe pârâta R.C. la plata către reclamantă a sumei de
1.380.000 ROL, iar pe pârâtul P.O.S. la plata către reclamanţi a aceleiaşi sume cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost obligaţi reclamanţii la plata sumei de 5.000.000 ROL către pârâţii P.C. şi P.A. cu acelaşi titlu.
Prin decizia civilă nr. 137 din 3 aprilie 2006, Tribunalul B. a respins apelul declarat de pârâta R.C. împotriva sentinţei civile nr. 8442/2003 a Judecătoriei B. pe care a păstrat-o.
A respins cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul apelantei R.C. de intervenienta A.M., obligând apelanta pârâtă R.C. şi intervenienta A.M. să plătească în contul expertului T.A. suma de câte 450 RON fiecare, iar în contul experţilor P.R. şi B.M.- câte 1075 RON fiecare, cu titlu de diferenţă onorariu de expert.
A respins cererea intimaţilor reclamanţi privind obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că ordinea înscrierii corpurilor de avere în carte funciară nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate de către proprietarul fondului al cărui corp de avere este înscris pe o poziţie inferioară în detrimentul celui al cărui corp de avere poartă scriptic un număr superior.
Revenind la primul argument al apelantei în susţinerea cererii sale de apel şi care vizează împrejurarea că proprietatea reclamanţilor este delimitată de a sa prin gardul din prefabricate aflat în partea superioară a stâncii, instanţa reţine că acesta este nefondat.
Data edificării acestui gard însă, rămâne incertă, ca de altfel scopul edificării lui. Afirmaţiile apelantei referitoare la durata în timp a acestei stări de fapt, şi anume a acestei delimitări a proprietăţilor, nu numai că sunt insuficient dovedite, dar nici nu au relevanţă în prezenta cauză. Pârâta şi-ar fi putut valorifica folosinţa îndelungată asupra porţiunii de teren în litigiu în cadrul unei eventuale acţiuni în uzucapiune.
Grăniţuirea se face în zonele cu regim de carte funciară, în principal pe baza planşelor de carte funciară, folosindu-se acolo unde dezmembrările au fost multiple şi neindicate pe planşe şi alte criterii cum ar fi suprafaţa înscrisă în CF ori semnele vechi de hotar.
în speţă, situaţia proprietăţilor este cât se poate de clară, delimitarea parcelelor fâcându-se cu uşurinţă pe planşa de carte funciară.
în ceea ce priveşte faptul că apelantei pârâte i s-a constituit dreptul de proprietate prin efectul legii fondului funciar asupra unei suprafeţe de 551 mp. instanţa a reţinut următoarele:
Scriptic, întinderea parcelelor proprietatea apelantei înscrise în CF este de 551 mp. Aceste parcele, care de altfel constituie un singur corp de avere, sunt clar delimitate pe planşa de carte funciară şi cert evidenţiate în lucrările de expertiză efectuate în cauză.
In apel, apelanta pârâtă a depus copia actului de CF ce a stat la baza edificării suprafeţei terenului pe care astăzi îl deţine în proprietate. Se poate observa cu uşurinţă din planul de situaţie că expertul ce a întocmit acest înscris şi care nu este o identificare topografică, a relevat modul de folosinţă al beneficiarului rectificării şi că limitele parcelelor nu corespund cu schiţa de CF copiată în stânga paginii.
Contractul de închiriere nr. 2455/T/1990 din dosarul civil nr. 329/Ap din 2004 al Curţii de Apel B. nu face decât dovada că pe o perioadă de 2 ani apelanta a folosit o suprafaţă de 600 mp. teren neproductiv situat în B.. Acest act nu conferă apelantei nici un drept de proprietate, iar în ceea ce priveşte dreptul conferit de art. 36 din Legea nr. 18/1991 acesta avea ca obiect trecerea în proprietatea persoanelor fizice a terenurilor ce au intrat în proprietatea statului ca efect al Legii nr. 58/1974 şi care în cazul apelantei era de 399 mp.
Este total neîntemeiată susţinerea apelantei pârâte R.C., potrivit căreia în stabilirea graniţelor este necesar a se pomi de la configuraţia parcelelor aşa cum aceasta rezultă din modul de folosinţă în primul rând pentru argumentul mai sus expus şi apoi rezultă cu evidenţă şi din lucrările de expertiză întocmite în apel că suprafaţa situată în partea superioară a stâncii face parte din parcelele proprietatea reclamanţilor P.O. şi P.M.
Instanţa a constat că recursul declarat de pârâta R.C. este fondat. Articolul 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat în recurs vizează esen-ţialmente nelegalitatea hotărârii atacate. în speţă, lipsa de bază legală
a hotărârii reprezintă absenţa unei norme juridice care să poată constitui premisa silogismului judiciar, faţă de soluţia dată.
Acţiunea în grăniţuire are ca scop delimitarea proprietăţilor limitrofe, concurând în final la apărarea dreptului de proprietate, mai ales când acest drept este contestat. Delimitarea unor proprietăţi presupune măsurarea, iar aceasta se bazează pe existenţa şi întinderea dreptului de proprietate.
Considerentul instanţei potrivit căruia linia de graniţă corespunde drepturilor părţilor, astfel încât nici o porţiune de teren nu a fost acaparată de reclamanţi prin trasarea graniţei, nu corespunde realităţii.
Apartenenţa la una sau alta dintre proprietăţi a suprafeţei de 152 mp. - suprafaţă pretinsă la proprietatea lor, atât de intimaţii reclamanţi cât şi de recurenta pârâtă R.C., a fost analizată cu mult subiectivism de către instanţă, cu ignorarea probelor de la dosar şi a înscrierii drepturilor de proprietate în cartea funciară.
Recurenta pârâtă şi-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 551 mp. în temeiul Legii nr. 18/1991. Titlul de proprietate l-a constituit însăşi legea, în aplicarea căreia a fost emis Ordinul nr. 25/1992 al Prefectului B.
Prin înscrierea dreptului de proprietate în CF, acest drept este opozabil erga omnes şi odată înscris, un drept real în folosul unei persoane, se presupune că acel drept există în folosul ei.
Faţă de aspectele relevate prin trasarea liniei de graniţă dintre cele două proprietăţi, este evident că s-a încălcat dreptul de proprietate al recurentei pârâte, creându-se premisa deposedării sale de o suprafaţă de 152 mp. de teren care îi aparţine şi aceasta, în lipsa unei cereri în revendicare şi a unor dovezi certe care să demonstreze că recurenta ar fi acaparat în mod abuziv această porţiune de teren.
întreaga apărare a reclamanţilor se întemeiază de fapt pe delimitarea proprietăţilor, în condiţiile în care o parte determinantă din terenul limitrof s-ar afla la recurenta pârâtă care îl deţine fără drept, în condiţiile în care acţiunea - astfel cum a fost formulată, nu are caracterul unei revendicări.
Ori, nu se poate obţine printr-o simplă cerere în grăniţuire ceea ce este realizabil exclusiv pe calea acţiunii în revendicare.
în raport cu extrasul de carte funciară, expertul avea îndatorirea să stabilească hotarul care desparte terenurile părţilor din proces, iar nu să propună, în mod arbitrar, o variantă de natură să compenseze deficitul de suprafaţă de teren al intimaţilor reclamanţi.
Este inadmisibil a se trasa graniţa în interiorul terenului recurentei pentru că aceasta echivalează cu deposedarea sa de o parte din terenul asupra căruia are un titlu de proprietate valabil şi necontestat, iar prin hotărârile pronunţate în cauză, nu a fost obligată să cedeze posesia părţii adverse.
Critica vizând nemotivarea hotărârii judecătoreşti este întemeiată.
Hotărârea pe care se întemeiază soluţia instanţei, nu se sprijină pe realitatea faptelor, fiind ignorate o serie de probe şi împrejurări relevante, care evidenţiază existenţa unor neconcordanţe între situaţia juridică din teren şi cea din cartea funciară.
Sub acest aspect experţii desemnaţi în cauză au semnalat prin raportul de expertiză o serie de neajunsuri menite să compromită rezultatul identificării terenului în litigiu. Din cauza configuraţiei terenului, nu s-a putut realiza pe contur, corespondenţa cu schiţa de carte funciară. Pe de altă parte, nu s-a putut determina localizarea în teren a unor parcele din cauza lipsei unor planuri de dezmembrare, care nu au fost întocmite conform cerinţelor tehnice.
Lipsa înscrierii unei comasări într-un corp funciar unic efectuată în anul 1948, precum şi a unor dezmembrări care i-au succedat şi care nu au fost individualizate şi localizate pe plan, au avut drept consecinţă stabilirea incorectă a suprafeţelor de teren astfel cum au fost folosite de către părţi. Acest aspect este relevat în completarea raportului de expertiză în care se arată că limitele parcelelor reprezentate grafic în planşa 48, nu au corespondent în teren.
De asemenea, din cauza neînscrierii în cartea funciară a schimbării situaţiei juridice a terenurilor în litigiu a fost respinsă cererea de intabulare a unor drepturi reale, prin încheierea din data de 19 octombrie 1977.
Din cele ce preced, rezultă faptul că între situaţia din teren şi cea din cartea funciară există incongruenţe, întrucât multe dintre operaţiunile juridice nu au fost redate în cartea funciară.
Pentru aspectele relevate mai sus, recursul declarat a fost admis.
| ← Drept de superficie recunoscut prin hotărâre judecătorească,... | Inadmisibilitatea acţiunii în revendicare după apariţia... → |
|---|
