Hotărâre emisă de comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995. Invocarea nulităţii acesteia în condiţiile art. 948 din Codul civil. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Hotărârile comisiilor constituite pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 nu au caracterul unor acte juridice civile pentru a putea fi atacate în justiţie pe calea acţiunii în constatarea nulităţii, în condiţiile prevăzute de art. 948 din Codul civil.
Acestea reprezintă acte administrative supuse controlului prin intermediul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 112/1995, acţiunea civilă pentru constatarea nulităţii unor astfel de hotărâri fiind inadmisibilă.
(Decizia nr. 2535 din 28 septembrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 3687 din 10.03.2000 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.E.A., constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii nr. 1412 din 25.04.1998, dată de comisia de aplicare a Legii n'r. 112/1995, cu privire la un imobil din Bucureşti, sectorul 2.
Judecătoria Sectorului 2, prin Sentinţa civilă nr. 7675 din 16.06.2001, a admis acţiunea, constatând nulitatea absolută parţială a hotărârii, în ce priveşte retrocedarea către pârâtă a apartamentului din imobilul menţionat.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului formulat de pârâtă, potrivit Deciziei civile nr. 1917 din 8.01.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Pentru a adopta această soluţie, instanţele au reţinut, în esenţă, că imobilul ce a constituit proprietatea autorilor apelantei-pârâte este înscris în lista anexă a Acordului Româno-ltalian din 23.01.1968, prin care Statul Român a despăgubit Statul Italian cu suma de 1.312.500.000 lire italiene pentru pretenţiile de orice natură ale statului italian şi ale persoanelor fizice şi juridice cu privire la bunurile, drepturile şi interesele italiene afectate de măsurile legislative româneşti, situaţie faţă de care instanţele au apreciat că apelantei-pârâte nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 112/1995, deoarece apartamentul în litigiu nu a fost preluat abuziv, ci cu plata de despăgubiri.
împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-pârâtă C.E.A., criticând-o în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 9, 7, 8 şi 10 din Codul de procedură civilă.
în dezvoltarea primului caz de casare se arată că s-au încălcat prevederile Legii nr. 29/1990 care dau competenţa de cenzurare juridică a actelor administrative exclusiv în sarcina contenciosului administrativ.
Criticile formulate în motivarea celorlalte cazuri de casare invocate vizează, în esenţă, greşita apreciere a instanţelor anterioare, în sensul că autoarea recurentei, C.M., ar fi fost cetăţean italian înainte de anul 1968 şi că ar fi încasat o parte din despăgubirea plătită în acest an (1968) Republicii Italiene.
La solicitarea instanţei de recurs, intimata a precizat că natura juridică a cererii de chemare în judecată este aceea de acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi că temeiurile juridice indicate în conţinutul acţiunii sunt dispoziţiile art. 948 şi 966 din Codul civil şi dispoziţiile art. 26 alin. 1 coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 112/1995.
în raport de această precizare, instanţa va reţine incidenţa în cauză a motivului de ordine publică privind inadmisibilitatea acţiunii introductive, motiv invocat din oficiu.
Dispoziţiile art. 948 şi 966 din Codul civil, invocate ca temei juridic în susţinerea cererii, reglementează condiţiile de valabilitate ale convenţiilor sau, într-un sens larg, ale actelor juridice civile.
Hotărârile comisiilor constituite pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 nu au caracterul unor acte juridice civile pentru a putea fi atacate în justiţie pe calea acţiunii în constatarea nulităţii.
Acestea reprezintă acte administrative, care nu sunt supuse controlului judiciar pe calea contenciosului-administrativ, respectiv în baza Legii nr. 29/1990, întrucât art. 2 lit. c din actul normativ exclude aplicabilitatea dispoziţiilor sale în cazul actelor normative pentru desfiinţarea cărora se prevede, prin lege specială, o altă procedură judiciară.
Or, prin art. 18 din Legea nr. 112/1995 se stabileşte o procedură specială de control a legalităţii actelor administrative emise de comisiile judeţene de aplicare a prevederilor acestei legi, făcându-se trimitere la dispoziţiile civile, cu menţiunea că hotărârile comisiilor "pot fi atacate" în termen de 30 de zile de la comunicare.
Potrivit dispoziţiei citate, cererea adresată instanţei civile constituie cale de atac, respectiv plângere ori contestaţie, se exercită în termen de 30 de zile de la comunicare şi se soluţionează de către judecătorie, a cărei competenţă este prevăzută în art. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă ("plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege").
Faţă de considerentele reţinute, constatând că acţiunea civilă în constatarea nulităţii cu care a fost învestită prima instanţă este inadmisibilă, Curtea urmează să admită recursul în baza motivului de ordine publică invocat din oficiu, conform dispoziţiilor art. 306 alin. 2 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, şi care face inutilă analiza celorlalte critici formulate de recurentă pe fondul cauzei.
Admiţând recursul, Curtea va dispune modificarea deciziei recurate, va admite apelul şi va schimba sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă. (Judecator Adina Nicolae)
| ← Ieşire din indiviziune. Bunul aflat în stare de indiviziune.... | Fond funciar. Titlu de proprietate. Nulitate. Normele legale în... → |
|---|
