Ieşire din indiviziune. Condiţii. Contract de vânzare-cumpărare. Interpretarea clauzelor îndoielnice
| Comentarii |
|
Nu poate fi respinsă cererea de ieşire din indiviziune asupra unui imobil cu privire la care reclamantul şi pârâţii sunt coindivizari pe motivul că partea din imobil deţinută în proprietate de către reclamant, respectiv cota sa ideală, reprezintă, în fapt, o unitate locativă, întrucât se opun dispoziţiile art. 728 din Codul civil care statuează: "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune..."
(Decizia nr. 91 din 16 ianuarie 2001 - Secţia a 111-a civilă)
Prin cererea formulată la data de 13.02.1998, reclamanta T.C. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C. "A." S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că reclamanta a efectuat lucrări de reparaţii la un imobil situat în Bucureşti, sectorul 2, care cădeau în sarcina proprietarului - pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, să se constate că ea este coproprietara cotei de 3/8 din imobil şi să se dispună ieşirea din indiviziune.
în cauză s-au formulat şi cereri de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, de către intervenienţii A.I., F.E. şi F.E.G., prin care s-a solicitat respingerea acţiunii, deoarece cota aparţinând statului este închiriată mai multor chiriaşi.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 350 din 14.01.2000, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, şi a respins şi cererile de intervenţie.
în considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanta a dobândit, în baza contractului autentificat nr. 15299 din 27.09.1990, cota de 3/8 din imobil, constând într-o cameră, bucătărie, baie şi camera de serviciu, împreună cu suprafaţa de teren de 117 mp, reprezentând cota de 3/8 din terenul pe care s-a construit imobilul. în consecinţă, reclamanta este coproprietară cu pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C. "A." S.A. numai asupra unei singure unităţi locative, neexistând indiviziune asupra întregului imobil.
Cererile de intervenţie au fost respinse, considerându-se că partea în sprijinul căreia au fost formulate nu a căzut în pretenţiuni.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 2097 din 19.06.2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei sus-menţionate, cu motivarea că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate doar asupra cotei de 3/16 din imobilul în litigiu, ca atare, dreptul său nu se întinde asupra întregului imobil, ci doar asupra unei unităţi locative, astfel că nu se poate solicita ieşirea din indiviziune.
împotriva deciziei civile sus-menţionate, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 şi 11 din Codul de procedură civilă, arătând că instanţa a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al titlurilor de proprietate, reţinând greşit că recurenta nu este coproprietară asupra întregului imobil, ci numai asupra unei părţi, constând din cameră, bucătărie, baie şi camera de serviciu.
S-a mai susţinut, între altele, că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind încălcate dispoziţiile art. 728 din Codul civil, chiar în situaţia recunoaşterii, de către instanţă, a dreptului reclamantei asupra cotei de doar 3/16 din imobil.
Recursul este fondat, în principal, pentru considerentele următoare.
Curtea a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15299 din 27.09.1990 la notariatul de Stat al Sectorului 2 Bucureşti, recurenta a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 3/8 din imobilul în litigiu, astfel cum a fost descris de către aceasta, în acţiune.
Reţinerea de către instanţa de apel doar a cotei de 3/16 din imobil este greşită.
Potrivit art. 983 din Codul civil, dacă înţelesul unui contract este îndoielnic, interpretarea clauzelor sale se face în contra debitorului, iar în materia vânzării, clauzele îndoielnice, neclare, se interpretează în contra vânzătorului. Or, vânzătoarea în contract este T.M.M., astfel că interpretarea contractului se putea face în contra acesteia, şi nu în contra celorlalţi coindivizari, iar cu o cerere în acest sens instanţa nu a fost învestită.
Potrivit art. 728 din Codul civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.
Instanţele au încălcat legea (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă) atunci când au respins cererea de ieşire din indiviziune, cu motivarea că reclamanta nu se află în indiviziune asupra întregului imobil, cu pârâtele.
Câtă vreme există indiviziune, oricare dintre coindivizari poate solicita diviziunea, indiferent de mărimea cotei ideale de drept asupra bunului determinat.
Constatând incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat decizia recurată şi, pentru a nu prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie, în baza art. 297 din Codul de procedură civilă, a fost admis apelul declarat împotriva sentinţei de fond, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru administrarea tuturor probelor încuviinţate, inclusiv cu expertiză tehnică, din care a fost greşit decăzută reclamanta, fiindu-i primite şi criticile pe acest aspect.
NOTĂ:
Potrivit Codului de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001, în baza art. 297 alin. 2, cauza va putea fi trimisă direct la instanţa de apel, spre rejudecare, pentru evocarea fondului.
| ← Ieşire din indiviziune. Spaţii comune. Cameră de acces la pod... | Ieşire din indiviziune. Bunul aflat în stare de indiviziune.... → |
|---|
