Ieşire din indiviziune. Spaţii comune. Cameră de acces la pod şi acoperiş. Coproprietate forţată şi perpetuă. Inadmisibilitate
| Comentarii |
|
Pentru spaţiile cu destinaţia de a fi folosite în comun de toţi coproprietarii imobilului, proprietatea nu poate fi decât forţată şi perpetuă, neputându-se ieşi din indiviziune, indiferent ce denumire au primit aceste spaţii.
(Decizia nr. 1956 din 28 iunie 2001 — Secţia a IlI-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 17348, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis acţiunea principală formulată de reclamantul C.T. împotriva pârâţilor D.C. şi D.G. şi, respingându-se cererea reconvenţională a pârâţilor, s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra camerei nr. 6, în suprafaţă de 27,2 mp, situată la etajul 2 al unui imobil din Bucureşti, sectorul 2, atribuindu-se reclamantului această cameră, cu sulta corespunzătoare către pârâţi.
Pentru pronunţarea acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut că părţile sunt în indiviziune cu privire la această cameră, reclamantul având o cotă de 65%, iar pârâţii o cotă de 35% .
S-a stabilit valoarea spaţiului printr-o expertiză omologată în cauză şi s-a stabilit, de asemenea, că încăperea nu constituie pod, acesta aflându-se deasupra etajului 2.
S-a mai stabilit că această cameră întregeşte unitatea locativă ce constituie proprietatea reclamantului, iar construcţiile efectuate la această adresă, neautorizate, nu afectează stabilitatea clădirii, ci, dimpotrivă, permit o mai bună utilizare a unităţii locative.
S-a atribuit reclamantului în natură spaţiul, având în vedere cota majoră şi faptul că această cameră îmbogăţeşte unitatea locativă a acestuia.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii-reclamanţi, care au criticat soluţia instanţei de fond, pentru următoarele motive:
Spaţiul în litigiu este coproprietate forţată şi perpetuă şi, prin urmare, sistarea stării de indiviziune este imposibilă.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 86 din 16.01.2001, a respins apelul ca nefondat, motivat de faptul că spaţiul în litigiu este o cameră distinctă, şi nu spaţiu comun ce se impune a rămâne în indiviziune forţată, aspect elucidat de expertiza tehnică efectuată în cauză.
Pârâţii D.C. şi D.G. au declarat recurs, nemotivat în drept.
în fapt, au criticat ambele hotărâri ca fiind date cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Codului civil, aplicându-se în cauză greşit reglementările art. 728 din Codul civil privind ieşirea din indiviziune obişnuită şi normală.
Al doilea motiv de recurs s-a formulat în subsidiar, solicitându-se ca, în situaţia în care se va respinge primul motiv de recurs, Curtea să reactualizeze valoarea sultei în raport de indicele de inflaţie a preţurilor.
în drept, motivele pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Curtea, analizând hotărârile recurate, în raport de motivele invocate, constată următoarele:
Greşit s-au aplicat în cauză dispoziţiile art. 728 din Codul civil privind ieşirea din indiviziune obişnuită şi normală.
Pentru toate spaţiile cu destinaţia de a fi folosite în comun de toţi coproprietarii imobilului, proprietatea nu poate fi decât forţată şi perpetuă, neputându-se ieşi din indiviziune pentru aceste spaţii, indiferent ce denumire le-au dat părţile sau expertul în expertiza efectuată (în speţă, prin acea cameră se face ieşirea în pod şi acoperiş).
în dosar, conform raportului de expertiză tehnică, respectiv una din schiţele raportului de expertiză, încăperile nr. 12 şi 13 din anexa nr. 8 sunt spaţii comune, coproprietatea forţată comună a tuturor proprietarilor din imobil, şi nu pot fi partajate şi atribuite în proprietate exclusivă unuia din proprietari, deoarece, prin destinaţia şi natura lor, aceste încăperi, conform legii, trebuie folosite în comun şi nu se poate ieşi din indiviziune cu privire la ele; de altfel, având în vedere această situaţie specifică a accesului la pod şi acoperiş, s-a şi făcut vânzarea către părţile în litigiu, în coproprietate.
Astfel fiind, acţiunea apare ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, constatând îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, va modifica decizia tribunalului şi, pe fond, va admite apelul şi va schimba în tot sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea ca inadmisibilă.
| ← Impozit pe salariu. Scutire. Luptător pentru Victoria... | Ieşire din indiviziune. Condiţii. Contract de... → |
|---|
