Hotărâre judecătorească care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Caracterul personal al acţiunii. întreruperea termenului de prescripţie
| Comentarii |
|
Acţiunea prin care se solicită instanţei să pronunţe o hotărâre care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare are un caracter personal, deoarece prin ea reclamantul îşi valorifică un drept de creanţă, şi anume dreptul de a cere încheierea contractului, drept corelativ obligaţiei pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia.
Dreptul de creanţă născut din antecontractul de vânzare-cumpărare se stinge în cadrul termenului de prescripţie de 3 ani, termen care începe să curgă, în lipsa unor clauze convenţionale de suspendare, chiar de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.
întreruperea termenului de prescripţie nu poate fi invocată de promitenţii cumpărători, în cazul în care aceştia au pierdut posesia asupra terenului, deoarece numai continuitatea acestei posesii poate fi interpretată din punct de vedere juridic ca fiind o recunoaştere permanentă şi implicită a proprietarului terenului cu privire la dreptul a cărui acţiune se prescrie.
(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1842/18.12.1997)
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Alexandria, reclamanţii N. G. şi N. P. au chemat în judecată pe pârâţii B. C. şi G. A. pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafaţă de 800 de m. p., situat în Alexandria, str. T. Vladimirescu, cu motivarea că, la data de 16.10.1964, părţile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu. Judecătoria Alexandria a admis acţiunea prin sentinţa civilă nr. 145/11.01.1994 şi a constatat că reclamanţii N. G. şi N.P. au cumpărat la data de 16.10.1964 un teren în suprafaţă de 800 de m. p. de la pârâţii B. G. şi G. A.
Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de pârâţi, prin decizia civilă nr. 1.166/23.05.1997, şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins cererea, reţinând că dreptul la acţiune este prescris, deoarece reclamanţii N. G. şi N. P. au abandonat terenul în litigiu în anul 1974.
împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanţii N. G. şi N. P., susţinând că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile legale, întrucât dreptul lor la acţiunea în constatarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu este prescriptibil. Recurenţii au cerut casarea hotărârii, chiar dacă instanţa va considera nefondat primul motiv de recurs, deoarece, chiar dacă dreptul lor este supus prescripţiei, cursul acesteia a fost întrerupt prin recunoaşterea de către pârâtă B. C. a dreptului lor asupra imobilului.
Recursul nu este fondat.
Acţiunea formulată de reclamanţi are un caracter personal şi este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Din interogatoriile luate recurenţilor-reclamanţi în faza judecării cauzei în fond rezultă că aceştia au intrat în posesia terenului în litigiu după încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, la data de 16.10.1964, şi au exercitat această posesie până în anul 1985. Dacă recurenţii s-ar fi aflat în posesia terenului până la data de 31.12.1985, puteau promova acţiunea pentru constituirea dreptului lor de proprietate asupra terenului până la data de 31.12.1988, însă cererea a fost formulată la data de 18.06.1991, astfel că instanţa de apel a reţinut corect că dreptul la acţiune este prescris.
Potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, dar în speţă promitenţii cumpărători nu au dovedit că promitenţii vânzători au recunoscut expres dreptul lor de a solicita încheierea actului de vânzare-cumpărare, iar o recunoaştere tacită a acestora din urmă nu putea fi reţinută decât în condiţiile în care recurenţii-reclamanţi s-ar fi aflat permanent în posesia terenului, fapt ce ar fi exclus orice echivoc în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului lor şi ar fi făcut posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 referitoare la întreruperea prescripţiei.
Constatând că instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
| ← Hotărâre judecătorească. Autoritate de lucru judecat. Rolul... | Hotărâre judecătorească. Inopozabilitate faţă de terţi → |
|---|
