Hotărâre judecătorească. Nemotivare în fapt şi în drept de către instanţa de apel. Consecinţe
| Comentarii |
|
Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţionarea cauzei.
Nemotivarea hotărârii de către instanţa de apel face incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 din codul de procedură civilă şi echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, conform art. 312 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, instanţa de recurs, în urma admiterii recursului, va casa decizia cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
(Decizia nr. 801 din 26 martie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 1462 din 19.02.2001, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D.S. împotriva pârâtului D.M., a dispus grăniţuirea proprietăţilor părţilor, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, care face parte integrantă din prezenta hotărâre; a obligat pârâtul să lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de teren de 28,13 mp ocupată abuziv; a respins capătul de cerere referitor la închiderea ferestrelor din zidul construcţiei, ca neîntemeiat; a obligat pârâtul la 4.410.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că părţile au proprietăţi învecinate şi că pârâtul ocupă din proprietatea reclamantei o suprafaţă de 28,13 mp, fapt constatat prin expertiza efectuată în cauză, ce se coroborează cu nota din 30.08.2000, încheiată de S.D.E. în C. din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, din care reiese că pârâtul nu a respectat autorizaţia de construcţie nr. 21D din 10.06.1999 şi că a executat un gard din plasă sudată, intrând în curtea vecinului cu aproximativ 30 cm.
în ce priveşte capătul de cerere referitor la desfiinţarea ferestrelor din zidul construcţiei aflate pe linia de hotar, acesta s-a apreciat a fi neîntemeiat, în condiţiile în care reclamanta nu a făcut dovada că ferestrele sunt pentru vedere sau doar deschideri de aer şi lumină, ţinând seama că, potrivit art. 612 din Codul civil, numai ferestrele de vedere sunt interzise.
Apelul declarat împotriva sentinţei sus-menţionate a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2181/A din 16.07.2001.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 296 din Codul de procedură civilă.
împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâtul, criticând-o, în baza art. 304 pct. 7 şi 10 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
Tribunalul nu a motivat în nici un fel de ce criticile din apel au fost apreciate ca neîntemeiate.
De asemenea, instanţa nu a verificat actele, respectiv actul de vânzare-cumpărare iniţial al pârâtei, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25.11.1993 al Prefecturii Municipiului Bucureşti, Procesul-verbal de punere în posesie nr. 1664 din 27.04.1991, actul de proprietate al recurentului şi actul prin care acesta a înstrăinat 280 mp lui H.A., 80 mp fiind cedaţi în favoarea "U." S.A.; din însăşi expertiză rezultă că reclamanta deţine 1283,90 mp, iar recurentul 1017,45 mp, deci cu 13,55 mp mai puţin decât ar trebui să aibă.
Recurentul a criticat şi modul de întocmire a raportului de expertiză, care nu ţine seama de faptul că reclamanta a fost pusă în posesie numai pentru 12,85 mp şi nici de faptul că lui îi lipseşte o parte din suprafaţa dobândită în proprietate; pe de altă parte, a arătat că în cauză s-au efectuat două expertize, care au concluzii contradictorii, ceea ce ar fi impus suplimentarea probatoriului pentru stabilirea situaţiei reale a proprietăţilor părţilor.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, deoarece, prin respingerea apelului, tribunalul a păstrat întru totul sentinţa de fond, menţinându-se în acelaşi timp şi motivarea instanţei de fond.
Curtea constată că recursul este întemeiat în raport de motivul încadrat în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Astfel, din verificarea deciziei atacate cu recurs rezultă că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, tribunalul limitându-se la a reţine, în susţinerea soluţiei de respingere a apelului pârâtului, că nu sunt întrunite cerinţele art. 296 din Codul de procedură civilă, fără a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, aşa cum prevede art. 261 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
O astfel de hotărâre face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii şi temeiniciei sale pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii.
Reţinând că motivarea în fapt şi în drept a hotărârii, conform art. 261 din Codul de procedură civilă, este indispensabilă pentru a se putea exercita controlul judiciar, iar hotărârea supusă recursului nu este motivată, Curtea apreciază că pentru acest motiv recursul este întemeiat şi va fi admis în baza art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, urmând ca, în conformitate cu art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, să se dispună casarea deciziei tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, soluţia casării fiind justificată prin aceea că tribunalul, nemotivându-şi soluţia pronunţată, nu a intrat practic în cercetarea fondului pricinii.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va avea în vedere şi celelalte critici din recurs referitoare la fondul pricinii.
| ← Hotărâre judecătorească. Redactarea şi semnarea motivării... | Hotărâre judecătorească. Indicarea în mod greşit a căii... → |
|---|
