Hotărâre judecătorească. Pronunţare în camera de consiliu. Nulitate

Chiar şi atunci când o pricină se judecă în camera de consiliu, pronunţarea hotărârii, sub pedeapsă de nulitate, se face în şedinţă publică.

(Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2/8.01.1996)

Prin sentinţa civilă nr. 108/1995 a Tribunalului Călăraşi a fost respinsă cererea de adopţie formulată de reclamanţii L. B. J. şi L. E. C., cetăţeni americani, cu motivarea că nici unul din organele abilitate de lege să confirme posibilitatea încheierii unei adopţii de către cetăţenii străini nu şi-a dat acordul favorabil.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.

Apelul este fondat, în sensul considerentelor ce urmează:

Din minuta întocmită de prima instanţă rezultă că pronunţarea hotărârii s-a făcut în camera de consiliu. Acest aspect este confirmat prin dispozitivul sentinţei.

Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde, printre altele, arătarea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică, iar conform art. 121 alin. 3 din acelaşi cod, hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică.

Din dispoziţiile legale citate rezultă că indiferent dacă şedinţele de judecată se dezbat public, or, prin legi speciale, sunt stabilite reguli ca aceste şedinţe să se dezbată în camera de consiliu, întotdeauna pronunţarea hotărârii trebuie să aibă loc, sub pedeapsa nulităţii, în şedinţă publică.

Cum prima instanţă nu a procedat astfel, actul de procedură este nul absolut şi va fi desfiinţat, în condiţiile art. 297 Cod procedură civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Hotărâre judecătorească. Pronunţare în camera de consiliu. Nulitate