Gravitatea neexecutării. Consecinţe în ceea ce priveşte intervenţia rezoluţiunii
| Comentarii |
|
Elementul esenţial avut în vedere de instanţă pentru a stabili dacă este sau nu oportună sancţiunea rezoluţiunii constă în gravitatea neexecutării obligaţiei asumate, care se apreciază în raport de obligaţiile contractuale, considerate în acord cu voinţa părţilor. Rezoluţiunea va fi pronunţată însă în toate cazurile în care, din cauza importanţei neexecutării, contractul este lipsit de însuşi fundamentul sau scopul său.
în cauză, din probele administrate, se poate constata că pârâţii debitori nu şi-au executat obligaţia de întreţinere a reclamantei, asumată prin contractul încheiat, constând în asigurarea de alimente, spălat, încălzit, iluminat, îngrijire medicală cu medic şi medicamente, astfel încât în mod corect s-a dispus rezoluţiunea convenţiei.
C.A. Galaţi, s. civ., dec. nr. 6/R din 8 ianuarie 2010,
Prin sentinţa civilă nr. 7246/28.11.2008 Judecătoria Brăila a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta G.E. împotriva pârâţilor F.O. şi F.N. Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat la 06.09.2005 de B.N.P. S. şi Asociaţii şi repunerea sa în situaţia anterioară.
în motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a încheiat cu pârâţii contractul de întreţinere menţionat în petitul cererii, convenind ca aceştia să îi presteze întreţinere în schimbul imobilului său. A mai învederat reclamanta că, deşi este în vârstă şi bolnavă, pârâţii nu i-au asigurat întreţinerea.
Pârâţii au solicitat respingerea cererii de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere.
Au arătat pârâţii că reclamanta le-a propus încheierea acestui contract şi că ei şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, în sensul că i-au prestat întreţinere reclamantei, că au efectuat şi mici reparaţii la imobil şi că i-au cumpărat reclamantei diverse obiecte electrocasnice.
Au susţinut pârâţii că reclamanta le-ar fi propus în cursul anului 2007 ca întreţinerea pe care i-o acordau să fie materializată într-o sumă de bani anual, aspect cu care ei au fost de acord. In continuare, pârâţii au arătat că, deşi ei şi-au respectat înţelegerea, reclamanta este aceea care nu mai doreşte să fie întreţinută de către ei, pentru că ar fi găsit pe altcineva.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat în fapt următoarele:
Prin contractul de întreţinere autentificat la 6 septembrie 2005 de B.N.P. S.T., reclamanta G.E. a transmis pârâţilor F.O. şi T. (F.) N. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B., (...) cu număr cadastral 13464, format din teren în suprafaţă reală de 293,45 mp - 287,70 mp conform actelor - şi din construcţiile situate pe el, notate cu CI -locuinţă din 3 camere, C2 - anexă.
Conform clauzelor contractuale, pârâţii şi-au asumat obligaţia de a acorda reclamantei întreţinere, ce constă în alimente, cheltuielile cu utilităţile, îngrijire medicală etc., până la încetarea din viaţă, iar la încetarea din viaţă să o înmormânteze după obiceiul locului.
Prin contractul de întreţinere sus-menţionat, reclamanta a transmis pârâţilor nuda proprietate şi şi-a rezervat un drept de uzufruct.
Din depoziţiile martorilor audiaţi K.H. şi J.N., martor comun al părţilor, a rezultat că pârâţii i-au cumpărat reclamantei o serie de bunuri casnice, că pârâtul F.O., chiar dacă avea domiciliul în municipiul Bucureşti, venea la reclamantă să o întrebe despre necesităţile gospodăreşti.
A mai rezultat, iar reclamanta a recunoscut la interogatoriu faptul că acesta a efectuat unele reparaţii la imobilul reclamantei, i-a zugrăvit o cameră şi i-a cumpărat lemne de foc.
La sfârşitul anului 2007, relaţiile dintre părţi s-au înrăutăţit, întrucât reclamanta a găsit alte persoane cu care să încheie un contract de întreţinere similar în speţă.
Pârâţii i-au achitat reclamantei suma de 600 euro, aspect recunoscut de reclamantă cu ocazia interogatoriului luat de către instanţă, iar din probele administrate a rezultat că la sfârşitul anului 2007 părţile s-au înţeles să convertească obligaţia de întreţinere într-o sumă plătită anual, de 10.000 lei.
Astfel, pârâţii i-au achitat reclamantei suma de 5.000 lei reprezentând întreţinerea pe jumătate de an, iar în cursul anului 2008 părţile s-au înţeles asupra sumei de 10.000 lei.
Deşi pârâţii îi aduceau alimente şi diverse alte lucruri, pârâta refuza să le deschidă poarta, astfel că erau nevoiţi să le lase la poartă.
în acest condiţii, instanţa nu poate reţine că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, iar simpla nemulţumire a reclamantei nu poate conduce la desfiinţarea unui act juridic, în caz contrar s-ar încălca principiul siguranţei juridice al actelor civile.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta G.E., invocând nelegalitatea şi netemeinicia.
Apelanta a susţinut că sentinţa este foarte sumar motivată şi plină de erori, fără o analiză temeinică a probelor; că instanţa de fond a reţinut doar depoziţiile martorilor audiaţi la cererea pârâţilor, iar declaraţiile martorilor audiaţi la cererea reclamantei au fost interpretate tot în favoarea pârâţilor.
Deşi nu rezultă din nicio probă, instanţa a reţinut în mod convenţional că obligaţia de întreţinere s-ar fi convertit într-o rentă viageră pe care ulterior reclamanta ar fi refuzat-o.
Instanţa de fond a înlăturat nemotivat susţinerile celor două martore ale reclamantei, potrivit cărora obligaţia de întreţinere nu s-a executat de către intimaţi, întrucât aceştia nu locuiau în Bucureşti şi nici de către mama intimatului, deşi aceasta era vecină cu apelanta.
Apelanta consideră că faptul că intimaţii i-au dat o sumă de 600 euro şi i-au cumpărat un frigider nu înseamnă că şi-au achitat obligaţia de întreţinere, întrucât toate celelalte cheltuieli ale casei au fost achitate de aceasta.
A mai susţinut că din cauza vârstei înaintate are nevoie de ajutor în gospodărie, de cineva care să îi facă cumpărăturile, să o ducă la medic, obligaţii pe care intimaţii nu şi le-au îndeplinit şi consideră că nu şi le pot îndeplini nici în viitor.
Intimaţii F.O. şi F.N. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Intimaţii au susţinut că înainte de încheierea contractului dar şi după aceea, apelanta cunoştea situaţia lor personală şi a acceptat-o.
La momentul încheierii actului, intimaţii se aflau în Italia unde munceau, iar apelanta este vecină cu părinţii lor şi a acceptat ca această obligaţie să fie executată de părinţii lor.
La interogatoriu şi în acţiunea introductivă, precum şi în motivele de apel, apelanta a precizat că în luna septembrie 2005 a primit 600 euro de la intimaţi, iar ulterior, aceştia au făcut reparaţii la locuinţa apelantei, i-au cumpărat bunuri de uz casnic: televizor, frigider, lemne de foc, precum şi alimente şi medicamente.
Referitor la convertirea obligaţiei de întreţinere într-o sumă de bani, intimaţii susţin că aceasta este dovedită cu răspunsul la interogatoriu dat de apelantă, care recunoaşte că în anul 2007 a solicitat intimaţilor să-i dea suma de 100 milioane ROL, însă susţine că nu a primit suma; recunoaşte însă că i s-a oferit o sumă în contul întreţinerii, iar aceasta a refuzat-o, deoarece a găsit pe altcineva.
Acesta constituie, în opinia intimaţilor, adevăratul motiv pentru care apelanta nu le-a mai permis să-şi execute obligaţiile şi şi-a manifestat regretul că a încheiat contractul.
Prin decizia civilă nr. 136/23 octombrie 2009, Tribunalul Brăila a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere încheiat între părţi, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 4459,30 lei. Totodată, instanţa a dispus darea în debit a reclamantei cu suma de 5841 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru la fond.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că, deşi contractul încheiat de părţi este intitulat contract de întreţinere, el are elementele unui contract de vânzare, întrucât are loc transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, iar preţul vânzării este convertit într-o obligaţie de întreţinere în favoarea transmiţătorului.
Prin urmare, în cauză acţiunea are ca obiect rezoluţiunea contractului, care este o sancţiune civilă ce se aplică pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de părţi.
în drept, condiţiile rezoluţiunii sunt reglementate de dispoziţiile art. 1021 C. civ., potrivit cărora partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese.
Elementul esenţial avut în vedere de instanţă atunci când apreciază dacă este oportună sancţiunea rezoluţiunii este gravitatea neexecutării obligaţiei asumate.
Instanţa sesizată cu o astfel de acţiune trebuie să verifice şi să aprecieze în ce măsură neexecutarea obligaţiei este importantă şi gravă.
Aprecierea gravităţii neexecutării trebuie să se facă în raport de obligaţiile contractuale, considerate în acord cu voinţa părţilor.
Rezoluţiunea va fi pronunţată însă în toate cazurile în care, din cauza gravităţii neexecutării, contractul este lipsit de însuşi fundamentul sau scopul său.
Raportând prevederile legale invocate, precum şi consideraţiile făcute cu privire la interpretarea acestora, la speţa dedusă judecăţii, se constată că sunt îndeplinite condiţiile rezoluţiunii contractului.
Din probele administrate în cauză, atât la instanţa de fond, cât şi în apel se poate constata faptul că pârâţii nu şi-au executat obligaţia de întreţinere a reclamantei, asumată prin contractul încheiat, obligaţie constând în alimente, spălat, încălzit, iluminat, îngrijire medicală cu medic şi medicamente.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, respectiv J.N., O.E., U.D. şi D.J., rezultă, în esenţă, că intimaţii nu şi-au achitat obligaţiile aşa cum au fost stabilite în contract.
Intimatul era plecat la lucru în Italia şi a lăsat-o pe mama sa o perioadă scurtă de timp să aibă grijă de apelantă, apoi a plecat şi aceasta în Italia. Când era în ţară, intimatul venea la interval de două săptămâni să o viziteze pe apelantă.
Din depoziţiile martorilor şi din recunoaşterea apelantei la interogatoriu rezultă faptul că o perioadă scurtă de timp de la încheierea contractului, intimaţii mergeau la domiciliul apelantei la interval de două săptămâni, după care atât intimaţii, cât şi părinţii acestuia au plecat în Italia la muncă, astfel că apelanta a fost nevoită să solicite ajutorul altei persoane.
Deşi apelanta a recunoscut că a primit de la intimaţi suma de 600 euro şi un frigider, nu se poate reţine că obligaţia de întreţinere a fost executată.
Intimaţii au susţinut că între aceştia şi apelantă ar fi intervenit o înţelegere cu privire la convertirea obligaţiei de întreţinere într-o rentă viageră şi că i s-ar fi făcut o ofertă de 100 milioane ROL pentru întreţinere, dar nu sunt dovezi cu privire la modificarea clauzelor contractului autentic.
Nici împrejurarea că intimatul a efectuat lucrări la acoperişul casei nu poate fi considerată ca o îndeplinire a obligaţiei de întreţinere.
Dobândind proprietatea asupra imobilului, avea interes să se ocupe de întreţinerea lui.
Tot ce se poate reţine din probele dosarului este faptul că apelanta a primit suma de 600 euro, un televizor şi un frigider şi într-o iarnă a primit lemne de foc.
Intimaţii consideră că aceste aspecte sunt de natură să ducă la convingerea instanţei că şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere, ceea ce din punct de vedere al analizei neexecutării contractului nu prezintă relevanţă, deoarece clauzele se referă la alimente, spălat, încălzit, iluminat, îngrijire medicală cu medic şi medicamente, iar din probe nu rezultă îndeplinirea acestor obligaţii.
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, apelanta şi-a plătit din surse proprii consumul de curent electric, şi-a Scut singură menajul, iar cu privire la îngrijirea medicală şi medicamente, intimaţii nu s-au preocupat în niciun mod, lăsând-o în grija vecinilor.
Este evident că ceea ce era esenţial pentru apelantă, sub aspectul obligaţiei de întreţinere, constând în asigurarea hranei, a tratamentului medical şi a menajului (cumpărături, curăţenie), nu s-a îndeplinit de către intimaţi.
Această neexecutare este de natură să atragă sancţiunea civilă a rezoluţiunii contractului.
în cazul obligaţiilor determinate, cum este cazul şi în speţă, dacă nu a fost atins rezultatul, creditorul beneficiază de o prezumţie simplă de neexecutare; rămâne ca debitorul să dovedească fie că a executat parţial, fie că a intervenit o cauză străină, care l-a împiedicat să realizeze rezultatul promis.
în cauză nu se poate reţine o cauză de neexecutare imputabilă creditoarei obligaţiei de întreţinere, respectiv refuzul acesteia de a primi întreţinere de la intimaţi, aşa cum au încercat aceştia să susţină.
Apelanta a fost, pur şi simplu, abandonată de intimaţi şi, fiind în imposibilitatea de a se îngriji, a apelat la o altă persoană, străină de contract.
Conform depoziţiei martorei U.D., intimaţii nu s-au mai ocupat de apelantă de circa 3-4 ani şi de aceeaşi perioadă de timp, de apelantă se ocupă o vecină a acesteia, în sensul că îi face cumpărături, curăţenie, îi plăteşte facturile pentru utilităţi.
Faţă de situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate în cauză, Tribunalul a constatat că acţiunea în rezoluţiunea contractului formulată de reclamanta-apelantă G.E. este fondată.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii.
în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâţii au susţinut că instanţa de apel nu a interpretat corect clauzele contractuale care menţionau obligaţia de întreţinere în raport de posibilităţile pârâţilor şi de nevoile reclamantei.
Din probele administrate a reieşit că la momentul încheierii contractului, reclamanta cunoştea şi a acceptat că pârâţii sunt tineri, la început de carieră, lucrează în Italia şi că urma să aibă grijă de ea mama pârâtului până la revenirea acestora în ţară. Totodată, tot din probele administrate a mai reieşit că la venirea din Italia pârâţii nu au găsit loc de muncă în localitate şi au fost nevoiţi să plece la Bucureşti, însă veneau la intervale repetate la aceasta şi o ajutau, aducându-i şi alimente.
Relaţiile s-au deteriorat la începutul anului 2007, când reclamanta nu a mai dorit să continue acest contract, găsind o altă persoană căreia să-i cedeze apartamentul.
Au mai susţinut recurenţii că instanţa de apel nu a apreciat corect nici ansamblul probator, din care reieşea că reclamanta a fost mulţumită de modul în care s-au achitat recurenţii de executarea obligaţiilor, că la începutul anului 2007 s-a supărat că pe rolul fiscal figurau pârâţii ca proprietari ai imobilului şi că împreună au ajuns la înţelegerea transformării obligaţiei de întreţinere într-o sumă de bani.
Legea permite în cadrul unui contract de întreţinere ca, în cazul imposibilităţii ca această obligaţie să nu mai poată fi prestată în natură, să se transforme cu acordul părţilor într-o sumă de bani.
Intimata-reclamantă, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea de Apel Galaţi, Secţia civilă, prin decizia civilă nr. 6/R din 08.01.2010, a respins recursul civil declarat de pârâţii F.O. şi F.N. împotriva deciziei civile nr. 136 din 23 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Brăila, ca nefondat.
Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, însă recurenţii nu au dezvoltat acest motiv şi nu au arătat care sunt acestea.
Nici Curtea nu a constatat, din examinarea deciziei recurate, că în motivarea acesteia se regăsesc motive care nu ar avea legătură cu cauza şi care ar atrage incidenţa acestui text de lege.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs formulat în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se reţine că şi acesta este neîntemeiat.
în argumentarea acestui motiv, recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a dat eficienţă convenţiei părţilor prin care s-a transformat obligaţia de întreţinere într-o sumă de bani, situaţie faţă de care trebuia să respingă acţiunea.
Or, instanţa de judecată a fost sesizată numai cu acţiunea reclamantei creditoare a obligaţiei de întreţinere împotriva pârâţilor debitori ai acestei obligaţii, pentru rezoluţiunea contractului şi nicidecum şi cu o acţiune a pârâţilor în transformarea obligaţiei de întreţinere în bani.
Existenţa unei astfel de convenţii a fost invocată de către recurenţii-pârâţi în apărare, iar Tribunalul a reţinut că nu sunt dovezi cu privire la modificarea clauzelor contractului autentic.
Această concluzie nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs, deoarece vizează analizarea probelor dosarului, iar recursul, fiind o cale extraordinară de atac, are ca obiect doar verificarea legalităţii unei hotărâri, nu şi a temeiniciei acesteia.
Tot pentru acest considerent, nu poate fi reţinut nici cel de-al treilea motiv de recurs ce se referă la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Decizia de apel prin care s-a dispus rezoluţiunea contractului este legală, în condiţiile în care Tribunalul a reţinut că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de întreţinere aşa cum a fost stipulată în contract şi care consta în întreţinere şi îngrijire completă până la încetarea din viaţă: alimente, spălat, încălzit, iluminat, îngrijire medicală cu medic şi cu medicamente, iar la încetarea din viaţă cu toate cele ce se impun. Deşi în dovedirea acestui motiv de recurs pârâţii au reiterat toate probele administrate constând în declaraţii de martori şi în răspunsul la interogatoriu al părţilor, Curtea nu poate să reanalizeze şi să reinterpreteze aceste probe ce exced obiectului recursului, rezultând că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de îngrijire a reclamantei - în raport de nevoile particulare determinate de vârsta acesteia, de care aveau cunoştinţă la momentul încheierii actului - acţiunea în rezoluţiunea vânzării, întemeiată pe dispoziţiile art. 1020 C. civ., se învederează ca întemeiată.
| ← Condiţiile rezoiuţiunii. Neexecutare suficient de importantă.... | Caracterul personal al întreţinerii. Executarea obligaţiei → |
|---|
