Judecata. Necitarea tuturor părţilor interesate. Consecinţe
| Comentarii |
|
Luarea în discuţie a valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare nu este posibilă în condiţiile în care una din părţile contractante nu a fost citată, ştiut fiind că sancţiunea nulităţii invocată duce, în ipoteza justificării ei, la desfiinţarea actului, cu consecinţe faţă de toate părţile care au participat la încheierea lui.
Judecata realizată astfel încalcă prevederile art. 85 din Codul de procedură civilă, atrăgând sancţiunea nulităţii hotărârii.
(Decizia nr. 3098 din 13 noiembrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanţii O.C., P.(P.)C., P.I., P.E. şi P.A.M. au chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând restituirea unui apartament situat în Bucureşti, sectorul 5.
S-a arătat, în motivarea cererii, că naţionalizarea apartamentului s-a realizat în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, în condiţiile în care proprietarii erau "salariaţi mărunţi".
în cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu numitul J.I., care a solicitat să se constate că este proprietarul apartamentului în litigiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, urmând ca părţile să fie obligate să-i respecte dreptul de proprietate.
Faţă de cererea de intervenţie formulată, reclamanţii şi-au completat acţiunea, solicitând să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. "C." S.A., în calitate de reprezentant al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi numiţii J.l. şi J.E.N., cu privire la apartamentul ce constituie obiect al revendicării.
Prin Sentinţa civilă nr. 5360 din 6.06.2000, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de J.I., a respins acţiunea în revendicare şi în constatarea nulităţii ca neîntemeiată, constatând că intervenientul este proprietarul apartamentului în litigiu.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că imobilul revendicat de reclamanţi a fost naţionalizat şi că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, există identitate între imobilul solicitat a fi restituit şi cel care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu numiţii J.l. şi J.E.N.
Prima instanţă a mai reţinut că reclamanţii nu au făcut demersuri pentru a dovedi situaţia juridică a imobilului în litigiu şi nu au probat nelegalitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a invocat.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamanţi, conform Deciziei civile nr. 1234/A din 9.05.2001.
Tribunalul a apreciat că soluţia primei instanţe este corectă, în condiţiile în care apelanţii nu au făcut dovada că la data naţionalizării cei trei coproprietari se încadrau în categoriile exceptate, conform art. II din Decretul nr. 92/1950.
în ceea ce priveşte solicitarea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, s-a considerat că instanţa fondului a reţinut, în mod corect, că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cumpărătorul fiind de bună-credinţă.
Deşi reclamanţii au invocat complicitatea la fraudă a părţilor contractante, aceştia n-au răsturnat prezumţia de bună-credinţă, nefăcând dovada că au notificat pe intervenientul J.l. să nu cumpere imobilul şi nici o altă dovadă din care să reiasă reaua-credinţă a acestuia.
împotriva deciziei au declarat recurs apelanţii-reclamanţi, care au criticat soluţia sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din Codul de procedură civilă, în dezvoltarea cărora au arătat următoarele:
1. Instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 din codul de procedură civilă (art. 304 pct. 5), în sensul că nu s-a pronunţat asupra motivului de apel care viza necitarea de către instanţa de fond a pârâtei J.E., în calitate de cumpărătoare detentoare a bunului în litigiu. Reclamanţii au solicitat ca desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare să se pronunţe în contradictoriu cu ambii cumpărători şi, cu toate acestea, instanţa de fond nu a citat-o pe J.E. pe tot parcursul soluţionării cauzei şi nici nu s-a pronunţat prin dispozitivul hotărârii în contradictoriu cu aceasta.
S-a justificat interesul pentru promovarea acestui motiv de recurs prin aceea că, în situaţia schimbării soluţiei în cauză, recurenţii doresc ca hotărârea să fie opozabilă ambilor cumpărători.
2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă), având în vedere că instanţa de apel nu a răspuns la criticile care au făcut obiectul motivelor II, III şi IV din apelul reclamanţilor.
3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă), în sensul că:
- Această hotărârea este dată cu încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât instanţa s-a pronunţat prin dispozitivul hotărârii faţă de alte părţi decât cele chemate în judecată. Astfel, deşi contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi, împotriva acesteia, în calitate de pârâtă, a fost promovată acţiunea, hotărârea s-a pronunţat în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
- Instanţa a apreciat eronat dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, care prevăd că imobilele cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului sunt cele preluate în baza unor prevederi legale în vigoare la data respectivă.
- Instanţa trebuia să facă aplicarea art. 1 alin. 4 din normele metodologice sus-menţionate şi să constate că imobilul revendicat a trecut fără titlu în proprietatea statului. De asemenea, ar fi trebuit să fie avute în vedere dispoziţiile legii noi, intervenite în timpul soluţionării apelului, Legea nr. 10/2001, care precizează încă o dată noţiunea de "imobil preluat abuziv".
- S-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 480 din Codul civil şi a regulilor care cârmuiesc admisibilitatea acţiunii în revendicare, având în vedere că reclamanţii au făcut proba dreptului lor de proprietate, prin invocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din anul 1948.
- S-a apreciat, în mod greşit, asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare, reţinându-se că a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legii, iar cumpărătorul J.l. a fost de bună-credinţă, fără a se motiva în vreun fel implicaţiile legale determinate de inexistenţa titlului statului.
în aprecierea bunei-credinţe, trebuiau să fie avute în vedere şi dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Curtea a apreciat că recursul este fondat, în sensul următoarelor considerente:
Prin acţiunea formulată iniţial, reclamanţii au revendicat imobilul.
Ulterior, după ce a fost comunicată situaţia juridică a apartamentului, din care a rezultat că acesta a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995, reclamanţii şi-au completat obiectul cererii, solicitând şi constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, în contradictoriu cu părţile contractante, vânzătorul Primăria Municipiului Bucureşti şi cumpărătorii J.l. şi J.E.N.
Cu toate acestea, procesul s-a desfăşurat în contradictoriu numai cu unul dintre cumpărători (J.I., care, de altfel, formulase anterior cerere de intervenţie principală în cauză), fără să fie citată şi soţia acestuia.
Aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat a se constata, înstrăinarea apartamentului s-a făcut către J.l. şi J.E.N., în felul acesta fiind justificată îndreptarea acţiunii în nulitate împotriva ambilor soţi.
Soluţionând cauza fără citarea pârâtei J.E.N., instanţele au nesocotit cadrul procesual cu care au fost învestite.
Mai mult, luarea în discuţie a valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare nici nu era posibilă, în condiţiile în care una dintre părţile contractante nu a fost citată, ştiut fiind că sancţiunea nulităţii invocată duce, în ipoteza justificării ei, la desfiinţarea actului, cu consecinţe faţă de toate părţile care au participat la încheierea lui.
Judecata realizată astfel, fără citarea tuturor părţilor în proces, s-a făcut cu nerespectarea formelor prescrise de lege (conform art. 85 din Codul de procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor), ceea ce atrage sancţiunea nulităţii, în condiţiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, subsumată aceluiaşi motiv de casare, dar încadrată greşit de recurenţi în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, este şi critica vizând încălcarea principiului disponibilităţii, prin aceea că, deşi a fost chemată în judecată Primăria Municipiului Bucureşti, totuşi sentinţa a fost pronunţată în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Poziţia procesuală a Primăriei Municipiului Bucureşti a fost justificată şi prin aceea că încheierea contractului de vânzare-cumpărare, a cărui nulitate a fost invocată, s-a făcut, în calitate de vânzător, de către această instituţie.
Nesocotind principiul disponibilităţii, instanţele au încălcat o regulă importantă, care trebuie respectată în desfăşurarea procesului civil, ceea ce este de natură să atragă nulitatea, conform art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, şi deci casarea hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Faţă de dispoziţiile art. 312 alin. 5 şi ale art. 297 alin. 2 din Codul de procedură civilă, casarea s-a dispus cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
Având în vedere motivul de recurs apreciat ca întemeiat, analiza celorlalte critici formulate nu a mai fost posibilă, urmând să fie avute în vedere de instanţa de trimitere la momentul judecării.
| ← Judecata. Obiect. Limitele învestirii instanţei | Judecata. Mijloace de probă. Mărturisirea. Neadministrarea... → |
|---|
