Judecata. Lipsa justificată a unei părţi de la judecată, neadusă la cunoştinţa instanţei. Suspendarea judecăţii
Comentarii |
|
în cazul în care părţile nu s-au prezentat la termenul de judecată fixat de instanţă şi nici nu au cerut judecata în lipsă, instanţa are obligaţia să suspende judecata, conform art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Faptul că părţile au fost împiedicate din orice motiv să se prezinte nu înlătură aplicarea acestei dispoziţii legale, singura excepţie fiind formularea cererii de judecare în lipsă, iar singura modalitate de reluare a procesului fiind depunerea cererii de repunere pe rol a dosarului, potrivit art. 245 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
(Decizia nr. 463 din 19 februarie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 4758/2001, Judecătoria Buftea a admis cererea formulată de petentul M.F. şi, în consecinţă, a dispus instituirea interdicţiei de vânzare cu privire la terenul în suprafaţă de 1000 mp situat în oraşul B„ judeţul I.
S-a reţinut, în motivarea soluţiei, că petentul este proprietarul unei suprafeţe de teren de 5.200 mp, potrivit Titlului de proprietate nr. 5314/1994 şi Sentinţei civile nr. 2070/1993, şi că între petent şi numitul T.N. a existat un litigiu în legătură cu suprafaţa de 1.000 mp (din totalul de 5.200 mp).
împotriva sentinţei a declarat apel numitul T.N., arătând că Titlul de proprietate nr. 5314/1994 invocat de petent a fost anulat parţial, în ce priveşte suprafaţa de 5.200 mp teren situat în intravilan, aşa încât petentul, nemaiavând nici un drept, nu poate solicita instituirea unei interdicţii asupra unei porţiuni din terenul respectiv.
Prin încheierea pronunţată la 20.11.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă a suspendat judecata apelului, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă, constatând lipsa nejustificată a părţilor.
împotriva încheierii de suspendare a formulat recurs T.N., care a criticat măsura, arătând că lipsa de la judecată în ce-l priveşte nu a fost nejustificată, având în vedere că la data de 20.11.2001 a fost în imposibilitate de prezentare, fiind bolnav şi netransportabil, depunând în acest sens la dosar o adeverinţă medicală eliberată la 26.11.2001.
Deşi în drept au fost indicate dispoziţiile art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să constate, în temeiul art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, că invocându-se încălcarea unei norme de procedură a fost avut în vedere motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Pentru ca instanţa să nu dispună măsura prevăzută de art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă, aceea a suspendării judecăţii, când ambele părţi lipsesc, este necesar ca acestea sau cel puţin una dintre ele să-şi fi manifestat în vreun fel voinţa de a continua judecata.
în speţă însă, nu s-a solicitat ca judecata cauzei să se desfăşoare şi în lipsa părţilor (art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă), iar imposibilitatea de prezentare invocată în recurs nu poate conduce la o altă soluţie, atâta vreme cât nu a fost adusă la cunoştinţă instanţei de apel.
De aceea, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă, astfel încât reluarea judecăţii este posibilă numai prin cererea de redeschidere formulată de partea interesată, în condiţiile art. 245 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Faţă de cele arătate, văzând caracterul nefondat al criticii formulate şi lipsa de incidenţă a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat ca nefondat.
← Judecata. Lipsa nejustificată a părţilor. Suspendarea... | Judecata. Incompatibilitatea judecătorului. Pronunţarea unei... → |
---|