Judecata. Lipsa nejustificată a părţilor. Suspendarea judecăţii. Cerere pentru lipsă de apărare. Consecinţe
Comentarii |
|
Conform dispoziţiilor art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă, instanţa va suspenda judecata dacă nici una dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii.
Norma juridică din art. 242 pct. 2 din codul de procedură civilă este imperativă, astfel încât, dacă sunt îndeplinite cerinţele acestui text de lege, instanţa este obligată să suspende judecata, fără a mai efectua vreun alt act de procedură.
împrejurarea că la dosarul cauzei există o cerere din partea apelantului, prin care solicită acordarea unui alt termen, nu poate obliga instanţa să se conformeze acestei cereri.
(Decizia nr. 1351 din 10 mai 2001 - Secţia a lll-a civilă)
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.V. s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.G., să se consfinţească operaţiunea de vânzare-cumpărare a autoturismului SKODA 120 L, în vederea radierii acestuia pe numele reclamantului de la poliţie şi secţia financiară, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 lei compusă din taxa auto pe anii 1996, 1997, 1998 şi cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1512 din 16.02.2000, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, ridicată de instanţă din oficiu, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.V. în contradictoriu cu pârâtul P.G., prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătoria a avut în vedere înscrisul sub semnătură privată, denumit "proces-verbal", din care rezultă că vânzător al autoturismului a fost numitul T.A., iar cumpărător a fost pârâtul P.G.
Prin încheierea de şedinţă din 11.09.2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a suspendat judecarea cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă, constatând lipsa nejustificată a părţilor la acel termen de judecată în apel.
împotriva încheierii tribunalului, la data de 27.12.2000, reclamantul C.V. a formulat cerere de recurs, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, întrucât nu s-a ţinut seama de cererea acestuia din data de 28.08.2000, prin care a solicitat un nou termen de judecată în luna octombrie, motivat de faptul că la termenul din 11.09.2000 era plecat din Bucureşti, din motive întemeiate.
Recursul este nefondat.
Deşi recurentul-reclamant nu indică drept cauză a recursului nici una din ipotezele prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a putut încadra critica formulată în situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă - încălcarea dispoziţiilor art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Conform dispoziţiilor art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă, "instanţa va suspenda judecata dacă nici una din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii".
Norma juridică din art. 242 pct. 2 din Codul de procedură civilă este imperativă, astfel încât, dacă sunt îndeplinite cerinţele acestui text de lege, instanţa este obligată să suspende judecata, fără a mai efectua vreun alt act de procedură.
Din cuprinsul încheierii de şedinţă din 11.09.2000, rezultă că suspendarea a intervenit datorită lipsei părţilor din proces.
împrejurarea că la dosarul cauzei exista o cerere din partea apelantului, prin care solicita acordarea unui alt termen de judecată, în luna octombrie, nu putea obliga instanţa să se conformeze acestei cereri, atâta timp cât nu existau dovezi care să justifice pretenţia apelantului.
De altfel, partea interesată putea oricând să redeschidă judecata, printr-o simplă cerere adresată instanţei.
Pentru aceste considerente, conform art. 316, raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
← Judecata. Mijloace de probă. Mărturisirea. Neadministrarea... | Judecata. Lipsa justificată a unei părţi de la judecată,... → |
---|