Judecata. Probe. înscris autentic. Forţa probantă
| Comentarii |
|
înscrisul autentic se bucură, din punct de vedere al forţei probante, de prezumţie de autenticitate şi validitate, revenindu-i celui care-i contestă sarcina probei contrare.
Constatările personale ale notarului fac dovadă până la înscrierea în fals.
Lipsa consimţământului şi prezenţei autorului unei declaraţii autentificate de notar nu poate fi probată decât prin procedura înscrierii în fals, consemnările din încheierea de autentificare referitoare la aceste aspecte fiind rezultatul unei constatări personale a notarului.
(Decizia nr. 944 din 10 aprilie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 5013 din 27.04.2001, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta V.F. împotriva pârâtului V.S., ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat apel de către V.F., care a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în urma reţinerii cauzei spre rejudecare, să se dispună constatarea nulitătii absolute a înscrisului autentificat la data de 23.02.2000 de B.N.P. "B.N.".'
în motivarea cererii de apel, reclamanta arată că tot probatoriul administrat (bilet de ieşire din spital - V.I., Sentinţa civilă nr. 17054/1998, copie B.l. - V.I., adresă OF. P.T.T.R. nr. 24 Bucureşti, Certificat de moştenitor nr. 510/1989) dovedeşte că lipseşte consimţământul lui V.l. la încheierea actului; se susţine că, la data autentificării înscrisului atacat, V.l. era internat la Spitalul L. din Bucureşti, la Secţia de neurologie, din data de 9.02.2000 până la 22.03.2000, perioadă în care acesta nu a părăsit nici un minut spitalul. Reclamanta mai precizează că partea adversă nu a depus la dosar un act oficial din care să rezulte că V.l. a fost dus la domiciliul său din str. M. în timp ce era internat, la data de 23.02.2000, la spitalul mai sus menţionat. Apelanta mai susţine că notara B.N. nu l-a întâlnit pe tatăl ei niciodată, iar instanţa de judecată avea obligaţia ca, în virtutea rolului activ şi coroborând probele din dosar, să stabilească adevărul.
Totodată, reclamanta arată că înscrisul atacat era fără obiect, instanţa trebuind să ţină seama de Sentinţa civilă nr. 17054/1998.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, tribunalul a apreciat, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, că se impune respingerea apelului ca nefondat.
Reclamanta-apelantă a solicitat, în prezenta cauză, să se constate nulitatea absolută a unei declaraţii date în formă autentică de tatăl acesteia- V.I., invocându-se lipsa totală a consimţământului. De menţionat că declaraţia atacată se află la dosar, în copie legalizată, fiind autentificată sub nr. 655 din 23.02.2000 de B.N.P. "B.N."; în cuprinsul încheierii de autentificare se menţionează că acest notar public, însoţit de secretar P.C., s-a deplasat la adresa din Bucureşti unde l-a găsit pe V.l. care, din cauza bolii, nu se putea deplasa şi nici nu putea semna, aplicându-i-se amprenta degetului arătător de la mâna dreaptă. Reclamanta a făcut dovada, cu biletul de ieşire din spital, că tatăl său V.l. era internat în Spitalul L. din Bucureşti, la Secţia neurologie, la data la care a dat declaraţia autentică atacată.
Prin Decizia civilă nr. 3061/2001 a Secţiei a V-a şi de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, iar în motivarea recursului a arătat că instanţa nu a luat în considerare biletul de ieşire din spital, din care reiese că V.l. a fost internat la 9.02.2000 şi externat la 22.03.2000.
Recurenta mai precizează că, la data înscrisului nr. 655 din 23.02.2000, V.l. nu mai deţinea nimic din imobilul în litigiu, coproprietari fiind recurenta şi numitul V.S.
Recursul de faţă, care poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru considerentul care va urma.
Este adevărat că, potrivit biletului eliberat de Spitalul L., numitul V.l. a fost internat în perioada 9.02.2000 - 22.03.2000, deci inclusiv la data când s-a semnat actul autentic, însă acest aspect nu exclude faptul că, în una din zilele acestei perioade, acesta să se fi deplasat în str. M., aşa cum a consemnat notarul.
Recurenta invocă lipsa consimţământului, însă nu probează cele arătate.
Mai mult, din înscrisul autentic depus la dosar, reiese contrariul, notarul public precizând că s-a deplasat în Bucureşti, str. M., unde l-a găsit pe V.l. domiciliat la această adresă, care din cauza bolii nu se poate deplasa şi nu poate semna, aplicându-se amprenta degetului arătător de la mâna dreaptă, identificat cu B.l. seria C.P. nr. 528999, şi că, după ce i s-a citit prezentul înscris numitului V.I., acesta a solicitat şi a consimţit la autentificarea lui, semnând toate exemplarele acestuia.
în raport de dispoziţiile art. 1171 din Codul civil, înscrisul autentic, din punct de vedere al forţei sale probante, se bucură de prezumţie de autenticitate şi validitate, revenindu-i celui care îl contestă sarcina probei contrare.
Conform art. 1171 din Codul civil, actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege de către un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde s-a făcut actul.
Astfel, reiese că înscrisul autentic, din punct de vedere al forţei sale probante, se bucură de prezumţie de autenticitate şi validitate. Actul autentic, spune art. 1173 din Codul civil, are deplină credinţă în privinţa oricărei persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce constată. Rezultă că partea care înfăţişează un act autentic reglementar întocmit nu mai are nici o dovadă de făcut, oricine ar fi partea adversă. Adevărul pretenţiilor şi drepturilor sale rezultă din conţinutul şi din forma actului, a cărui autenticitate nu poate fi atacată decât pe calea înscrierii în fals.
Actul autentic încheiat face astfel dovada până la înscrierea în fals, cu privire la faptele întâmplate în prezenţa notarului, fiind constatate de el "propriis sensibus".
Reclamanta ar fi trebuit să probeze înscrierea în fals, deoarece aceasta contestă faptul că tatăl său s-ar fi întâlnit cu notara, la acea dată, pentru semnarea declaraţiei.
Cu privire la susţinerea referitoare la titularii dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, aceasta nu are relevanţă în speţă, faţă de obiectul acţiunii introductive, şi anume nulitatea absolută a declaraţiei autentice pentru lipsa totală a consimţământului tatălui reclamantei, reieşind astfel că instanţa de apel nu a ignorat dispoziţiile Sentinţei civile nr. 17054/1998 a Judecătoriei Sectorului 2, aşa cum a susţinut recurenta, însă faţă de obiectul pricinii, precum s-a arătat, această hotărâre nu putea schimba situaţia reţinută.
Faţă de aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat.
| ← Judecata. Probe. Nedepunerea raportului de expertiză cu cel... | Judecata. Probe. Apreciere. Certificat medical constatator, opus... → |
|---|
