Judecata. Rolul activ al instanţei. Conţinut
| Comentarii |
|
Instanţa nu are obligaţia, ci doar posibilitatea, potrivit art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, să ordone dovezile pe care le găseşte de cuviinţă, însă atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.
în condiţiile în care apelanţii nu au solicitat proba cu expertiză nici în faţa instanţei de fond şi nici a instanţei de apel, iar instanţa a apreciat că probele administrate au fost suficiente pentru soluţionarea cauzei, nu a fost încălcat principiul rolului activ, prin nedispunerea din oficiu a acestei probe.
(Decizia nr. 2005 din 30 septembrie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 18.10.2001 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanta M.S. a chemat în judecată pe pârâţii M.V. şi B.E. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-i oblige pe pârâţi să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 88 mp teren şi să-şi ridice construcţia edificată pe suprafaţa de teren respectivă.
La data de 19.11.2001, pârâţii au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat instanţei să constate calitatea lor de constructori de bună-credinţă asupra spaţiului de locuit pe care-l ocupă în prezent.
Prin Sentinţa civilă nr. 4732 din 19.12.2001, Judecătoria Buftea a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să Igse reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 88 mp şi să-şi ridice construcţia edificată pe acel teren, autorizând reclamanta să demoleze această construcţie, pe cheltuiala pârâţilor.
Cererea reconvenţională a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a dobândit prin Sentinţa civilă nr. 1407/1999 a Judecătoriei Buftea un drept de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 300 mp situat în comuna G., judeţul I. Din probele administrate a rezultat că pârâţii, fără a avea un titlu valabil, au edificat o construcţie pe acest teren, fără acordul reclamantei, astfel încât acţiunea în revendicare a fost apreciată de instanţă ca fiind întemeiată.
Cererea reconvenţională a fost respinsă de instanţă, cu motivarea că pârâţii nu au făcut dovada calităţii lor de constructori de bună-credinţă, din probe rezultând că aceştia aveau cunoştinţă de faptul că edifică imobilul pe un teren despre care au cunoscut că nu le aparţine.
Prin Decizia civilă nr. 795/A din 17.04.2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-pârâţi M.V. şi B.E. împotriva Sentinţei civile nr. 4732 din 19.12.2001 a Judecătoriei Buftea.
Tribunalul a reţinut că, în faţa primei instanţe, pârâţii-apelanţi s-au opus efectuării unei expertize tehnice şi că motivele de apel formulate sunt nefondate, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică.
împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs apelanţii M.V. şi B.E.
Prin motivele de recurs formulate se critică hotărârea instanţei de apel în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, susţinându-se că nu se putea proba prin depoziţie de martori faptul că ocupă o suprafaţă din terenul deţinut cu titlu de proprietate de reclamant şi că hotărârea tribunalului este nelegală, întrucât instanţa de apel a respins proba cu expertiza topometrică.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
La termenul de judecată din data de 10.12.2001, în faţa primei instanţe, pârâţii au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu şi martori, probe încuviinţate de instanţă.
La termenul de judecată din data de 17.12.2001, reclamantul a solicitat instanţei administrarea probei cu expertiza topometrică, cerere la care pârâţii s-au opus; proba a fost respinsă de instanţă în temeiul prevederilor art. 167 din Codul de procedură civilă.
Prin cererea de apel formulată, apelanţii nu au solicitat administrarea probei cu expertiză (deşi aveau această posibilitate, conform art. 287 din Codul de procedură civilă), dimpotrivă, au solicitat instanţei ca la pronunţarea hotărârii să se raporteze la probele administrate deja în cauză.
Prin urmare, apelanţii-pârâţi nu au solicitat în condiţii legale administrarea probei, pe care prin motivele de recurs o apreciază ca fiind singura concludentă în cauză, deşi aveau această posibilitate atât în faţa primei instanţe, cât şi în faza de judecată a apelului, dat fiind caracterul său devolutiv.
Instanţa nu are obligaţia, ci doar posibilitatea, potrivit art. 129 din Codul de procedură civilă, să ordone dovezile pe care le găseşte de cuviinţă, însă atunci când apreciază că sunt necesare pentru dezlegarea pricinii.
în cauză, instanţa de apel a considerat ca fiind suficiente probele administrate şi, având în vedere şi faptul că părţile nu au solicitat completarea probatoriului, s-a pronunţat în raport de dovezile existente, astfel încât interpretarea greşită a dispoziţiilor legale privind încuviinţarea şi administrarea probelor nu se poate reţine.
Nu sunt incidente nici prevederile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă. Recurenţii nu precizează de altfel care este dovada hotărâtoare, administrată de instanţă, dar ignorată la pronunţarea hotărârii.
Pe de altă parte, este evident, faţă de condiţiile cuprinse în prevederile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, că nu poate fi vorba de proba cu expertiză, întrucât aceasta nu a fost administrată de instanţă.
În consecinţă, apreciind că nu sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 din codul de procedură civilă şi că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este, în raport de probele administrate, legală şi temeinică, în baza art. 316 din Codul de procedură civilă raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă a obligat recurenţii la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
| ← Judecata. Suspendarea judecăţii în baza Legii nr. 10/2001... | Judecata. Proces judecat la un alt termen decât cel anunţat... → |
|---|
