Legalitatea căilor de atac. Hotărârea dată asupra revizuirii unei decizii irevocabile, ce nu mai este supusă vreunei căi de atac
| Comentarii |
|
- Codul de procedură civilă: art. 129, art. 322 alin. (1) pct. 1 şi 2, art. 328, art. 377 alin. (2) pct. 4
Exercitarea căilor de atac este guvernată deci, de principiul legalităţii, potrivit căruia, căile de atac sunt instituite priit lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Legalitatea căilor de atac este totodată şi o regulă cu valoare de principiu constituţional, consacrată în art. 129 din legea fundamentală, conform căruia, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Prin urmare, proclamând dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătoreşti, textul constituţional arată, însă, că aceasta se poate face numai în condiţiile legii, evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.
în speţă, se constată că recursul vizează decizia nr. 1013/R din 9 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. pr. civ., şi ca nefondată cererea întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. pr. civ., formulată împotriva deciziei civile nr. 653/R din 8 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 5961/280/2007.
întrucât această din urmă hotărâre era irevocabilă, în condiţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. pr. civ., rezultă că şi hotărârea prin care a fost soluţionată cererea de revizuire este tot irevocabilă, nemaiputând fi atacată cu recurs.
(Decizia civilă nr. 1854/R din 7 decembrie 2010)
Prin decizia civilă nr. 1013/R din 9 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. pr. civ. formulată de recurenţii S I. şi S.E., împotriva deciziei civile nr. 653/R din 8 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 5961/280/2007, intimaţi fiind P.I., P.M. (Ş.) şi G.m’.
Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. pr. civ. Au fost obligaţi revizuenţii la 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. pr. civ. este tardivă, deoarece în raport de prevederile art. 324 C. pr. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1 şi 2 C. pr. civ., de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţa de recurs, după evocarea fondului, de la pronunţare.
Ca urmare, s-a constatat că decizia civilă nr. 653/R a fost pronunţată de Tribunalul Argeş la data de 8 martie 2009 în dosarul nr. 5961/280/2007, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 15 octombrie 2009, cu mult peste termenul de o lună de zile arătat de textul invocat mai sus.
Tribunalul a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. pr. civ. este nefondată, întrucât, pentru admisibilitatea acesteia, se impune ca după darea hotărârii să fie descoperite înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Instanţa a reţinut că modalitatea în care revizuenţii şi-au motivat cererea de revizuire faţă de textul invocat este nefondată, atâta timp cât nu este însoţită de înscrisuri care să îndeplinească concomitent cerinţele textului invocat, înscrisuri care se regăsesc la dosarul cauzei şi au fost analizate de către instanţele anterioare, avându-se în vedere la pronunţarea acestora.
împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii S I. şi S.E., criticând hotărârea ca fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 322 pct. 5 C. pr. civ.
De asemenea, în mod greşit instanţa a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. pr. civ.
Se mai susţine că hotărârea este nelegală, raportat la dispoziţiile art. 25 şi .. 27
pct. 7 C. pr. civ., deoarece toţi judecătorii care au dat hotărârea atacată au fost aceiaşi cu cei care au emis şi decizia nr. 653/R din 8 aprilie 2009 faţă de care s-a formulat cererea de revizuire.
La termenul de judecată din data de 7 decembrie 2010, Curtea, din oficiu, a invocat excepţia de inadmisibilitate a recursului, reţinând cu prioritate, potrivit art. 137
C. pr. civ., următoarele:
Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1-10 C. pr. civ.
Potrivit art. 328 C. pr. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Exercitarea căilor de atac este guvernată deci, de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Legalitatea căilor de atac este totodată şi o regulă cu valoare de principiu constituţional, consacrată în art. 129 din legea fundamentală, conform căruia împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Prin urmare, proclamând dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătoreşti, textul constituţional arată, însă, că aceasta se poate face numai în condiţiile legii, evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora trebuie să se realizeze în condiţiile legii.
în speţă, se constată că recursul vizează decizia nr. 1013/R din 9 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile aii. 322 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. pr. civ., şi ca nefondată cererea întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. pr. civ., formulată împotriva deciziei civile nr. 653/R din 8 aprilie 2009 pronuntată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 5961/280/2007.
întrucât această din urmă hotărâre era irevocabilă, în condiţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. pr. civ., rezultă că şi hotărârea prin care a fost soluţionată cererea de revizuire este tot irevocabilă, nemaiputând fi atacată cu recurs.
Faţă de cele reţinute mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., raportat la art. 328 C. pr. civ. şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. pr. civ., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii S.l. şi S.E., împotriva deciziei civile nr. 1013/R din 9 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 3671/109/2009.
| ← Necesitatea respectării statuărilor deciziei de casare, în... | Inadmisibilitate revizuire. Nepronunţarea instanţei de apel,... → |
|---|
